12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialTranspirația excesivă

Transpirația excesivă

Zilele călduroase sunt inconfortabile pentru toți, dar ele devin mai greu de suportat de către cei care transpiră excesiv.

Însă există persoane care se confruntă cu acest fenomen deranjant tot timpul anului. Iar vara situația poate scăpa de sub control.

Uneori, transpirația excesivă ne poate pune pe gânduri și atunci este bine să consultăm un doctor, ea putând fi un semnal că ceva nu este în regulă în organismul nostru. Luând în calcul doar disconfortul pe care ea ni-l creează, am vorbit cu medicul dermatolog Mihaela Leventer, conform căreia „transpirația excesivă nu este tolerată social pentru că pătează hainele, creând falsa impresie de nespălare, palmele umede sunt neplăcute la atingere, iar persoanele cu această problemă se plâng că pătează hârtia când scriu sau că nu pot prinde bine în mână unele obiecte. Tălpile umede alunecă în încălțăminte. Transpirația excesivă creează un mare handicap social și profesional, chiar și atunci când nu e însoțită și de miros neplăcut“.

Transpirația excesivă poate fi o afecțiune în sine, hiperhidroza. Aceasta afectează 1% din populație și poate debuta devreme, în copilărie, la nivelul palmelor, tălpilor și axi­lelor. Deși persoanele afectate apelează cu generozitate la deodorante, acestea nu fac față secreției excesive a glandelor sudoripare.

„Pentru hiperhidroză există, din fericire, mai multe tratamente. Cel mai ușor de realizat și fără efecte secundare importante este tratamentul injectabil cu toxină botulinică. Avem la dispoziție un medicament care are această indicație și care, diluat corespunzător și injectat după o tehnică specială, asigură o perioadă de anhidroză, adică de lipsă a sudorației în zona injectată de minimum trei luni. Majoritatea pacienților care fac acest tratament au un efect de peste trei luni și – din injectări succesive – se poate ajunge până la o durată a efectului de până la opt luni. Tratamentul este perfect pentru palme și tălpi“, recomandă Mihaela Leventer, care, de-a lungul timpului, a aplicat terapia la mulți pacienți.

Dacă transpirația excesivă se manifestă la nivelul axilelor, specialiștii pot recomanda intervenția de chiuretare și aspirare a glandelor sudoripare.

„Este o procedură care se efectuează în anestezie locală și care duce la o reducere a sudorației permanente în proporție de 80%. Pacienții tratați astfel vor păstra o sudorație minimală, considerată asemănătoare cu cea normală ca debit. Se mai vorbește astăzi și despre tratamentul laser al sudorației excesive, dar aparatele sunt scumpe, având o singură indicație, și
s-au dovedit dureroase. Recomandarea mea este tratamentul cu toxină botulinică sau aspirarea glandelor sudoripare din zona axilelor“, afirmă medicul dermatolog Mihaela Leventer.

Toxina botulinică nu are efecte secundare și se injectează după aplicarea anesteziei locale. Procedura trebuie repetată la câteva luni, pentru că efectul împotriva transpirației excesive este unul temporar. 

Este o procedură care se efectuează în anestezie locală și care duce la o reducere a sudorației permanente în proporție de 80%. Pacienții tratați astfel vor păstra o sudorație minimală, considerată asemănătoare cu cea normală ca debit. Se mai vorbește astăzi și despre tratamentul laser al sudorației excesive, dar aparatele sunt scumpe, având o singură indicație, și s-au dovedit dureroase.“

Mihaela Leventer, dermatolog

Cele mai citite

Marcel Ciolacu anunță construcția noului stadion Dan Păltinişanu din Timișoara. Ce capacitate va avea

Premierul Marcel Ciolacu anunță, joi, noi investiții în Timiș, respectiv construcția noului stadion Dan Păltinişanu, cu o capacitate de 30 de mii de locuri,...

Jens Stoltenberg: „ Nu este prea târziu ca Ucraina să câştige” în războiul împotriva Rusiei

„ Nu este prea târziu ca Ucraina să câştige" în războiul împotriva Rusiei, cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile de a-i furniza mai...

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...
Ultima oră
Pe aceeași temă