20.6 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialTratament revoluţionar pentru distrugerea tumorilor

Tratament revoluţionar pentru distrugerea tumorilor

Un generator de impulsuri de înaltă tensiune care distruge tumorile mai eficient şi mai rapid decât chimioterapia a fost realizat de cercetători de la universităţile din oraşele spaniole Barcelona şi Zaragoza, relatează EFE, citată de Agerpres

Noua tehnologie biomedicală a fost prezentată în cel mai recent număr al revistei ”Journal of Emerging and Selected Topics in Power Electronics, iar mai multe firme şi-au exprimat interesul în obţinerea patentului de fabricaţie pentru utilizarea sa în lupta contra cancerului. 

Sistemul de electroporaţie, cunoscut şi sub numele de electropermeabilizare, constă în creşterea semnificativă a conductivităţii electrice şi a permelabilităţii membranei plasmatice celulare cu ajutorul unui câmp electric aplicat extern. Cu această metodă, specialiştii spanioli au provocat moartea celulelor care nu au mai fost capabile să repare daunele generate în pereţii lor de puternicele câmpurile electrice. Ei au reuşit astfel distrugerea unor tumori solide mai repede şi într-un mod mai puţin toxic şi invaziv decât atunci când s-a apelat la chimioterapie sau radioterapie, după cum a explicat Universitatea din Zaragoza într-un comunicat de presă. 

Electroporaţia ireversibilă are mari avantaje pentru pacient, prin comparaţie cu alte tipuri de tratamente, dar, totodată, se poate aplica simultan cu acestea pentru a le creşte eficienţa şi a scurta timpul de recuperare a bolnavului. Testată ”in vivo”, metoda şi-a vădit eficienţa în distrugerea unor volume mari de ţesut.

Cele mai citite

Alertă hidrologică! Cod galben de inundații pe râuri din 17 județe. HARTA

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe, valabilă...

Șapte decese în focarele de infecție din locuințele sociale

Șapte persoane fără adăpost au murit în ultimii ani din cauza condițiilor inumane din containerele administrate de Primăria Râmnicu Sărat din județul Buzău,...

Mai mult de 140 de persoane ale zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit au aterizat în Singapore

Peste 140 de pasageri și membri ai echipajului zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit în timpul unor turbulențe puternice, au ajuns,...
Ultima oră
Pe aceeași temă