20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialCazul bebelușilor din Argeș: Un al șaselea copil suspectat că are sindrom...

Cazul bebelușilor din Argeș: Un al șaselea copil suspectat că are sindrom hemolitic uremic, internat la București. Ministrul Sănătății a anunțat cauza îmbolnăvirii

UPDATE 14.00: Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, a anunțat într-o conferință de presă susținută la spitalul Marie Curie că s-a identificat cauza îmbolnăvirii bebelușilor internați în ultimele zile. Este vorba de o tulpină a bacteriei E.coli.

Și șefa secției de Nefrologie de la Marie Curie, Mihaela Bălgrădean, a confirmat că verotoxina, care indică prezența acestei bacterii, a fost izolată în probele de coprocultură prelevate de la copii. Mai departe, probele vor fi trimise către ANSVSA, care a demarat o anchetă. 

—-

Încă un bebeluș, în vârstă de 11 luni, a fost trimis de urgență, joi dimineață, din județul Argeș la București, pentru a fi internat la Spitalul de copii “Marie Curie”, informează Agerpres.

Familia copilului trăiește în comuna Poienarii de Muscel. Bebelușul fusese internat inițial la Spitalul Municipal din Câmpulung – Muscel. Bebelușul este suspect de sindrom hemolitic uremic.

Miercuri seară a fost confirmat diagnosticul de sindrom hemolitic-uremic și pentru copilul care fusese transferat, miercuri, de la Spitalul de Pediatrie din Pitești la Spitalul “Marie Curie” din Bucureşti.

Ministrul Sănătății și prefectul de Argeș au cerut, joi, demisia directorului Spitalului de Pediatrie din Pitești, precum și a directoarei Direcției de Sănătate Publică Argeș.

La Spitalul “Marie Curie” din București sunt internați în acest moment cinci copii proveniți din județul Argeș, dintre care patru fac dializă.

 

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rețea pakistaneză de trafic de migranți, destructurată în România

O investigație transfrontalieră condusă de Poliția Română (Poliția Română), sprijinită de Europol și la care au participat poliția austriacă (Landeskriminalamt Salzburg) și Forțele carabinierilor...

Rețea pakistaneză de trafic de migranți, destructurată în România

O investigație transfrontalieră condusă de Poliția Română (Poliția Română), sprijinită de Europol și la care au participat poliția austriacă (Landeskriminalamt Salzburg) și Forțele carabinierilor...

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...
Ultima oră
Pe aceeași temă