12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialUn nou şef la Casa Naţională de Sănătate. Premierul Grindeanu l-a demis...

Un nou şef la Casa Naţională de Sănătate. Premierul Grindeanu l-a demis pe Radu Țibichi

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate are un nou şef, după ce premierul Sorin Grindeanu l-a demis pe Radu Ţibichi, care a fost înlocuit cu Marian Burcea, potrivit unei decizii publicate în "Monitorul Oficial". 

Marian Burcea a fost numit în funcţia de preşedinte al CNAS şi membru al consiliului de administrație, cu rang de secretar de stat, la propunerea ministrului Sănătăţii, Florian Bodog. În vârstă de 60 de ani, Marian Burcea, este medic oftalmolog şi profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti.

El a ocupat şi funcţia de director medical al Spitalului de Oftalmologie din Capitală, fiind director în cadrul Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii  Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti (OPSNAJ) din 2004 şi până în prezent.

 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Premierul Poloniei Donald Tusk are pneumonie. Cum îi va fi afectată agenda politică

Premierul polonez Donald Tusk îşi va restrânge apariţiile publice în următoarele zile după ce a fost diagnosticat cu pneumonie, a anunţat joi biroul său...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...
Ultima oră
Pe aceeași temă