20 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialUn tânăr din China și-a recuperat vederea, după un transplant de cornee...

Un tânăr din China și-a recuperat vederea, după un transplant de cornee prelevată de la un porc

Un tânăr din provincia chineză Canton și-a recuperat vederea în urma unui transplant de cornee prelevată de la un porc, potrivit agenției EFE, citată de Agerpres.

Ca urmare a lipsei acute de cornee umană în China, medicii au făcut, în februarie, o intervenție mai puțin obișnuită, astfel că au decis să folosească un ţesut corneal obţinut din porţiunea anterioară a ochiului de porc. 

Tânărul de 14 ani, originar din provincia Jiangxi, îşi pierduse aproape în întregime vederea la ochiul drept după fusese rănit în explozia unei petarde la începutul anului. La o săptămână după operaţie, pacientul a început să-şi recupereze vederea iar medicii speră ca aceasta să se amelioreze după urmarea tratamentului. 

Deşi numărul donatorilor a crescut la 2.766 în 2015, o cifră record care a coincis cu interdicţia utilizării de organe de la deţinuţi executaţi, China are în continuare un deficit acut de organe şi cererea de transplanturi nu a putut fi acoperită decât în proporţie de 1%. 

Oameni de ştiinţă chinezi au dezvoltat timp de 10 ani o tehnică de a produce cornee artificiale ce pot fi transplantate la oameni. Corneele provin de la ochiul de porc, iar medicii spun că acest lucru va ajuta la reducerea decalajului dintre numărul de pacienţii nevăzători şi donatori. 

Cele mai citite

Cum să-ți creezi o relație sănătoasă cu banii tăi

Lipsa educației financiare poate avea consecințe semnificative asupra vieții și a bunăstării întregii familii. Discuțiile despre bani pot crea o stare de disconfort în...

Descoperă soluțiile profesionale de curățare și igienizare a mâinilor

Te preocupă sănătatea echipei pe care o coordonezi sau îţi doreşti ca partenerii şi clienţii tăi să aibă acces la cele mai eficiente soluții...

Comisia amendează Mondelēz cu 337,5 milioane EUR pentru restricții comerciale transfrontaliere

Comisia Europeană a amendat Mondelēz International, Inc. (Mondelēz) cu 337,5 milioane EUR pentru obstrucționarea comerțului transfrontalier cu produse din ciocolată, biscuiți și cafea între statele...
Ultima oră
Pe aceeași temă