Otilia Ţigănaş este un medic de familie cu mulţi ani de experienţă şi profesează în localitatea Hăşmaş, din judeţul Arad. Ea este şi autoarea unor volume de proză scurtă “Femeia cu şapte pălării” și de poeme “Poezii vânate de fisc”. Otilia este o bloggeriţă situată constant în primele poziţii în topul celor mai vizitate publicaţii online din Romania, comentariile ei sunt foarte apreciate pe reţelele de socializare, dar are experienţă şi în audiovizual, fiind producătorul unor emisiuni TV pe teme medicale.
Dragii mei,
Vă invit să definim împreună „serviciul de urgențe medicale” al oricărei localități. Ca principiu. Nu-i greu.
Urgența este o bulversare a sănătății care îți pune viața în pericol. Așa-i și spune. “Urgență”.
NU „soluție alternativă”, „a doua opinie” sau „locul unde găsești medici când nu ai documente de identitate, sau de asigurat”.
Medicul urgentist, (de fapt întreaga lui echipă și dotare), sunt pregătiți să te salveze de moment. Să ajute să-ți revii. Să facă să nu mori. Atât cât se poate.
Dar – înainte de criză și după, e treaba medicului de familie, combinată/sau nu cu medici de altă specialitate.
Urgența nu face (n-are nici timp și nici dotări), evaluarea meticuloasă a întregii tale ființe.
URGENȚA NU-I MEDIC DE FAMILIE, să-ți contorizeze toate bolile. Nici măcar nu reține ce ți-a făcut acu un an.
Nu te vede în dinamică.
Urgența îți calmează azi durerea de burtă, îți zice că „nu-i de operat”, ți-a făcut și eco, dar medicul de familie vede a doua zi erupția veziculelor zoster pe abdomen. Care ieri nu existau! Dă-i șansa să le vadă, mergând la el de câte ori este necesar!
Urgența acționează rapid, eficient, pe exact acel segment care s-a acutizat grav. Criza hipertensivă, de exemplu. O rezolvă pe aia, dar nu se ocupă de ciuperca de la degetul mare. Nici nu știe că nu ți-ai luat pastilele două zile deloc, fiindcă s-au terminat, că au întârziat pensiile.
Scoate-ți din cap că 112, salvarea și echipa de gardă la urgențe face azi ceea ce doi-trei specialiști n-au reușit ieri. Nu ÎNCĂ, tu fiind în curs de investigare. Sau nerespectând tratamentul.
Sau – amețești cumplit de o săptămână. Te-a văzut medicul de familie, un neurolog și un internist. Amețeala n-a trecut.
“O fi fierea? Oare n-o să fac infarct? Poate-i de la ceafă… hmmm… nici n-am mâncat azi…” gândești.
Orice ar fi, ascultă!
N-ai ce căuta la urgențe “fiindcă amețești de o săptămână”, sperând ca cei de acolo să fie mai “deștepți” decât primii. A merge la urgentist pentru o amețeală veche e ca și cum ai merge la ortoped pentru abces dentar.
Urgentiștii îți vor aplica o perfuzie și vor trece rapid la cel cu infarct acut, hemoragie internă, fractură deschisă, edem pulmonar.
Iar pe tine, după perfuzie, te trimit acasă.
Caută-ți taxi, acuma! Că-i deja 10 seara.
Urgentiștii n-o să decidă care-i sursa sigură a amețelii, fiindcă acela-i un diagnostic care cere timp, reveniri, tatonări. Eventual vor solicita un internist sau un neurolog atunci, de moment. …Dar pe astea, le făcuseși și alaltăieri!
Apoi, retur la inepuizabilul medic de familie, care nu va pricepe nimic din periplu și va începe munca de investigare a plimbării tale haotice prin sistem: unde ai fost, ce ți s-a dat, ce ai făcut și din ce cauză…
Ai fițuici cu medicamente și de la neurologul din urgență, dar și de la cel de acu trei săptămâni. Mai ai ceva de la internistul 1 privat, internistul 2 de stat, de la urgentist… însă tu urmezi un tratament cronic pentru hipertensiune, despre care precedenții nu știau exact…
Îți sună cunoscut scenariul? Scenariul labirintului în care fiecare spune altceva.
Iar tu alergi ca un șoricel hărțuit de colo-colo, până amețeala dispare de la sine.
La anumite afecțiuni – (e musai să știți!!) – NU că n-avem diagnostic, ci Nu avem soluții imediate. N-are nimeni.
Febra virală își face damblaua ei de șapte zile, amețeala banală trece și ea după ceva vreme, fierea leneșă tot se golește ea cumva pe gură – (pe gură cu vomă, sau pe fund cu diaree…)
Așadar.
Urgența nu-i Meca.
Ceva ce ÎNCĂ nu s-a rezolvat ambulatoriu, ce evoluează de mai multă vreme, nu se va rezolva în urgențe.
Dezordinea sistemului te dezavantajează. La fel noncomunicara reală, informatică între doctori. Eu, medic de familie, nu pot vedea azi, în sistem, pe unde ai umblat tu ieri și ce tratament ți s-a aplicat.
Te sfătuiesc să mergi pe mâna medicului de familie, ca „ghid în sistem”.
Nu porni la drum voinicește, singur, fiindcă TU, umblând pe cont propriu la urgențe: pierzi timp, bani și nervi. Și stai “a luda” pe coridoarele spitalului. Poate chiar, de nervi, îți agravezi boala.
La rândul lor, MEDICII care lucrează la urgențe: pierd timp prețios cu tine, în defavoarea urgențelor reale. Ei nu au dosarul, fișa ta. Acestea nu există încă, la noi, în format electronic.Urgentiștii vor trebui s-o ia de la capăt cu povestea, ca să-ți poată spune ceva ce știai de acasă:
Ai răbdare câteva zile, ca să urmărim boala în evoluție.
Este justificată prezentarea acolo, la simptome noi de boală acută, când nu ai acces la alte structuri. Adică atunci când o boală, a apărut. S-a declanșat. Nu fiindcă nu a trecut.
O boală în curs de tratment care evoluează prelungit, reclamă revenirea ta la medicul care a început tratamentul.
Iar drumul la urgențe, sau solicitara 112, se face doar în cazuri izolate.
Citiţi şi alte articole ale autoarei: otiliatiganas.ro
