13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialVacanțele lungi fără sport cresc riscul de diabet cu până la 75%

Vacanțele lungi fără sport cresc riscul de diabet cu până la 75%

Perioadele lungi fără mișcare cresc cu până la 75% riscul de diabet arată un studiu realizat de cercetătorii de la University College din Londra, citat de Mediafax.

Potrivit noului studiu, persoanele care nu au activităţi fizice în vacanţe se pot confrunta cu o creştere a riscului de diabet, chiar dacă în restul timpului fac sport regulat.

Persoanele care stau aşezate foarte puţin timp şi fac mult sport prezintă un risc cu până la 75% mai mic de a suferi de obezitate, unul dintre factorii care declanşează diabetul de tipul II.

La noul studiu au participat 4.000 de persoane, a căror activitate fizică a fost monitorizată între cinci şi zece ani. Printre activităţile care implică sedentarism analizate s-au numărat privitul la televizor, cusutul şi statul pe scaun, la birou.

După cinci ani, persoanele care, pe parcursul unei săptămâni, au petrecut aşezate mai puţin de 12 ore şi au efectuat minimum patru ore de exerciţii fizice prezentau cu 25% mai puţine riscuri de a deveni obeze decât cele care petreceau aşezate peste 25 de ore pe săptămână şi care efectuau mai puţin de 90 de minute de exerciţii fizice.

Acest lucru se întâmplă pentru că persoanele care petrec aşezate mai puţin timp beneficiază mai mult de pe urma activităţilor fizice sau pentru că cei care fac mai mult sport au tendinţa să stea aşezaţi mai puţin timp, spun cercetătorii.

Acelaşi studiu a arătat că un adult petrece aşezat, în medie, 90% din timpul său liber şi cu cât perioada de inactivitate este mai mare cu atât circumferinţa taliei creşte.

Studiul cercetătorilor britanici a fost publicat în Diabetologia.

Studii anterioare au arătat că perioadele de inactivitate sunt un factor de risc pentru decesul prematur şi maladii precum cancerul şi cele cardiovasculare.

Cele mai citite

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...

Emirates și Flydubai își reiau operațiunile după inundațiile din Dubai

Emirates și compania aeriană Flydubai au restabilit operațiunile normale după ce ploile abundente au provocat inundații grave în Emiratele Arabe Unite la începutul acestei...

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...
Ultima oră
Pe aceeași temă