20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialVasile Cepoi: Spitalele neacreditate nu vor fi desfiinţate

Vasile Cepoi: Spitalele neacreditate nu vor fi desfiinţate

Preşedintele Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CONAS), Vasile Cepoi, a dat asigurări că spitalele care nu primesc acreditare nu vor fi desfiinţate, informează Mediafax.

Vasile Cepoi, a declarat, la conferinţa Mediafax Talks about Health Reform, că în trei ani s-au acreditat 77 de spitale, iar în ultimele trei luni au fost evaluate pentru acreditare 67 de spitale.

"Intenţia noastră nu este să acredităm spitale. Intenţionăm să determinăm o schimbare de comportament sau o îmbunătăţire a calităţii serviciilor medicale. Aşa cum s-au petrecut până acum lucrurile, percepţia este că cei din spitale se pregătesc pentru acreditare, adică fac un teanc de proceduri şi de hârtii şi cineva vine şi bifează că le au. Nu acesta este scopul. Noi ne ocupăm de o schimbare de mentalitate, de o altă abordare, de a ne gândi la siguranţa pacientului, în primul rând. (…) Sunt studii care arată că siguranţa pacientului este o problemă de sănătate publică. Siguranţa pacientului este principala problemă care ne preocupă la ora actuală şi încercăm să vedem cum putem face ca să conştientizăm că pacientul este expus, atât în ambulator cât şi în spital, unor efecte adverse, şi trebuie să facem ceva", a spus preşedintele CONAS.

Vasile Cepoi a subliniat că trebuie făcute modificări legislative, una referindu-se la faptul că spitalele neacreditate nu vor fi desfiinţate.

"În actuala lege scrie că spitalele vor fi desfiinţate dacă nu se acreditează, dar este o prostie din punct de vedere principial, pentru că acreditarea este un act voluntar. Cel care hotărăşte dacă va cumpăra servicii de la un serviciu medical neacreditat este pacientul sau plătitorul, respectiv Casa de Asigurări. Deci, nu poţi să le desfiinţezi pentru faptul că nu s-au acreditat. Am făcut deja un proiect de ordonanţă de guvern pentru a modifica această prevedere, care determină o atitudine aberantă din partea managerilor de spitale publice şi private, care au intrat în panică că vor fi desfiinţaţi. (…) Acreditarea nu garantează calitatea actului medical, garantează că unitatea respectivă poate face un act medical de calitate, dar dacă nu-l face, nu răspunde cel care a acreditat. Sunt o serie de lucruri de modificat", a mai spus Vasile Cepoi.

El a adăugat că dacă spitalele sunt ineficiente, aceste lucru se întâmplă şi pentru că există ineficienţă la medicul de familie şi în ambulator.

"Toţi pacienţii care ajung în spital au trecut înainte pe la medicul de familie şi prin ambulator, prin urmare eficacitatea intervenţiei în aceste domenii constituie o problemă, şi nu transferul de bani dintr-o parte în alta, cum s-a înţeles greşit de-a lungul anilor", a spus preşedintele Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor.

Vasile Cepoi a arătat că trebuie extinsă influenţarea managementului calităţii în medicina de familie şi în ambulator, susţinând că dacă nu se fac corecţii în toate cele trei categorii de servicii medicale, nu vor putea fi făcute îmbunătăţiri reale.

"Planul nostru este de conştientizare asupra acestei probleme. Lumea trebuie să înţeleagă că nu ne intereseaza un teanc de hârtii, ci identificarea riscurilor la care este expus pacientul în cursul actului medical. Condiţia este ca monitorizarea să nu fie punitivă. (…) Ideea este că, dacă nu vedem care sunt dificultăţile, nu le putem preveni. Numai reaua intenţie este sancţionabilă. Deci, lucrăm pe indicatori indirecţi, fără a expune pe cineva riscului unei sancţiuni. Este vorba de o schimbare de mentalitate de la un aspect strict formal la o activitate reală de îmbunătăţire a calităţii serviciilor din spitale", a mai declarat Vasile Cepoi.

El a precizat că actualele criterii nu sunt proaste şi nu pot fi schimbate, dar poate fi modificată modalitatea de evaluare a lor.

În acest proiectul de act normativ, aflat în lucru la minister, se mai prevede că şi spitalele acreditate pot fi reevaluate, pentru ca toate unităţile sanitare să fie încadrate la fel. De asemenea, este prevăzut şi un mecanism de monitorizare a menţinerii acestui management al calităţii în spitale prin raportarea unor indicatori.

Cele mai citite

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...
Ultima oră
Pe aceeași temă