21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialVizită a DGA la Spitalul de Urgență

Vizită a DGA la Spitalul de Urgență

Un reprezentant al Direcției Generale Anticorupție (DGA) Galați a purtat un dialog cu medicii și asistentele medicale de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei“ din Galați pentru a le aduce la cunoștință noua lege care prevede că și ei au de acum statut de funcționar public. Cum era de așteptat, această întâlnire a provocat iritare printre cadrele medicale.

„Nu credeam că profesia medicală reprezintă o chestie de funcționar public. Știam că în Europa medicul nu este funcționar public, ci este o profesie liberală. Cum e justiția în România, te aștepți și la ceea ce s-a întâmplat“, a precizat dr. Paul Ichim.

„După părerea mea s-a facut un abuz la Înalta Curte de Casație și Justiție și ne-a denumit funcționari publici. Ca să categorisești o anumită profesie drept funcționar public trebuie în primul rând să-i asiguri anumite drepturi, nu numai obligații. Să-i asiguri și un contract de muncă avantajos, în așa fel încât pacientul să nu aibă de suferit și numărul de ore pe care le prestează suplimentar să fie foarte bine remunerate. Să nu uităm că am trăit o vreme în care medicii erau spuma societății și eram intelectualii pe care țara se baza. Acum suntem destul de oprimați, atât de pacienți, cât și de forurile care ne conduc prin lipsa de bani, în principal“, a declarat Dr. Angel Trifan, coordonatorul SMURD Galați. Reprezentantul DGA, comisarul Cornel Ignat a considerat că „a fost o întâlnire fructuoasă și benefică“. 

Cele mai citite

Premierul slovac Fico se află în afara oricărui pericol, dar starea sa este gravă

Premierul slovac Robert Fico nu mai este în pericol imediat, dar se află în continuare în stare gravă, a declarat duminică adjunctul său, la...

Accident pe Dunăre. Două persoane au murit, iar alte cinci sunt date dispărute

Două persoane au fost ucise și alte cinci au fost date dispărute în urma unei coliziuni între o ambarcațiune cu motor de mici dimensiuni...

Ucraina a scufundat în Marea Neagră încă o navă rusească, tip vânător de mine

Un atac al Ucrainei a scufundat în Marea Neagră încă o navă rusească, Kovrovets, de tip vânător de mine, a anunțat Comandamentul Flotei din...
Ultima oră
Pe aceeași temă