12 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăGDPRCampanie de testări gratuite de depistare a astmului în luna mai

Campanie de testări gratuite de depistare a astmului în luna mai

Astmul este una dintre cele mai frecvente afecţiuni cronice din lume, dar cauzele bolii nu sunt încă bine înţelese. Creşterea vertiginoasă a prevalenţei astmului, peste tot în lume, constituie unul dintre cele mai mari mistere ale medicinei moderne.

In acest context, controlul astmului este deopotrivă o necesitate şi un obiectiv realizabil. O persoană cu astm controlat prezintă simptome minime sau zero, nu se trezeşte noaptea din cauza simptomelor, foloseşte foarte rar medicaţia de salvare, poate să facă efort fizic la fel o persoană obişnuită, are funcţia pulmonară normală sau aproape normală, are foarte rar crize de astm sau deloc.

Campanie de prevenţie

În perioada 7-18 mai, în cabinetele medicale de specialitate din toată ţara, vor avea loc testări gratuite pentru depistarea astmului, în cadrul unei campanii organizate de Societatea Română de Pneumologie, cu sprijinul AstraZeneca şi GlaxoSmithKline sub mesajul: „Tu poţi avea astm. Astmul nu te are pe tine! Astmul poate fi controlat!” De asemenea, bucureştenii se pot testa şi în Parcul Tineretului, intrarea dinspre Palatul Copiilor, pe 12 şi 13 mai.

Testul se numeste spirometrie, este nedureros şi simplu de făcut: seamănă întrucâtva cu testarea pentru determinarea nivelului de alcool în aerul expirat, pe care o fac poliţiştii, şoferilor. Durează 5 minute, iar rezultatul se dă pe loc” spune Prof. Dr. Florin Mihălţan, Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie.

Campania se află la a patra ediţie. În 2011, 9166 persoane au fost testate la nivel naţional şi 1045 doar în Parcul Tineretului. 41% dintre ele au fost depistate cu probleme de respiraţie.

Peste 1000 de bucureşteni s-au testat gratuit de astm în acest weekend

Mai multe informaţii despre campanie şi lista cabinetelor unde se fac testările găsiţi pe www.invingeastmul.ro.

Obiectiv: reducerea spitalizărilor din cauza astmului cu 50% până în 2015

Unul din indicatorii cei mai importanţi ai lipsei de control a astmului este spitalizarea. La nivel internaţional, obiectivul este reducerea spitalizărilor din cauza astmului cu 50% până în 2015.

Astmul este o boală cronică de plămâni, caracterizată prin probleme recurente de respiraţie şi prin simptome ca lipsa de aer, respiraţie şuierătoare, senzaţie de apăsare în piept şi tuse.

Cum poate duce stilul de viaţă occidental la astm

Simptomele şi severitatea astmului variază de la individ la individ. Adesea simptomele se agravează în timp şi, în special, în timpul nopţii şi în primele ore ale dimineţii. Atunci când astmul nu este sub control, căile respiratorii sunt îngroşate, umflate şi inflamate şi sunt mult mai sensibile la schimbările de mediu. Aşa se produce o criză de astm.

În timpul crizei de astm, mucoasa căilor respiratorii se îngustează, muşchii din jurului acesteia se contractă, iar mucusul blochează căile respiratorii din plămâni, ceea ce face respiraţia tot mai dificilă.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeleshttp://alexandra-jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Premierul Poloniei Donald Tusk are pneumonie. Cum îi va fi afectată agenda politică

Premierul polonez Donald Tusk îşi va restrânge apariţiile publice în următoarele zile după ce a fost diagnosticat cu pneumonie, a anunţat joi biroul său...

DARURI PENTRU COPII DIN PARTEA ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

În apropierea  sărbătorilor pascale, copiii îngrijiți în cadrul Centrului de zi ”Arlechino” și cei din Centrul de zi pentru copii cu dizabilități, ambele din...
Ultima oră
Pe aceeași temă