Este bine să ne spălăm dinţii cu sare?

de Rl online , 28 august 2011
medic
Adriana Dragomir, Bucureşti: Aproape de fiecare dată după ce mă spăl pe dinţi îmi este foarte sete, senzaţie care persistă şi după ce beau apă. De ce? Cum aleg cea mai bună pastă de dinţi? Aş vrea să vă mai întreb dacă este bine să-mi spăl dantura cu sare. Mama mea are acest obicei şi spune că aşa făcea şi tatăl ei, care avea o dantură extrem de bună. Menţionez că am încercat şi eu să-mi spăl dinţii cu sare, dar îmi simţeam apoi gingiile inflamate, iar gustul era foarte greu de suportat.

 

Senzaţia de sete pe care o ai este dată de îndulcitorii pe care pasta de dinţi îi conţine: zaharină şi xylitol, ei constituind o mică parte din ingredientele unei paste de dinţi.

Trebuie să ştiţi că pastele de dinţi moderne conţin, în funcţie de rolul pe care îl îndeplinesc, mai multe ingrediente. Astfel, pentru cei care îşi doresc să aibă cât mai puţine carii, concentraţia de fluorură de zinc şi fluorură de sodiu este mai mare, iar pentru cei care folosesc paste de dinţi mai abrazive care curăţă placa bacteriană şi menţin suprafaţa dinţilor cât mai curată trebuie ştiut că acestea conţin fosfaţi şi carbonaţi.

Pe lângă aceste ingrediente, pastele de dinţi conţin şi aromatizanţi precum eucha­lipt, menthol, scorţişoară sau salvie, dar şi agenţi de legare şi conservanţi.

În privinţa sării, se poate spune că o putem folosi, însă nu mai mult de o dată pe săptămână, sarea curăţând ca şi bicarbonatul de sodiu. Ea dă un efect de albire, însă poate cauza inflamaţii şi leziuni gingivale şi poate crea sensibilitate prin subţierea smalţului dinţilor.

Scrieţi întrebările la care vreţi să aflaţi răspuns la adresa de mail viatalunga@romania­libera.ro sau pe adresa redacţiei: str. Nerva Traian nr. 3, bl. M 101, et. 4, sector 3, Bucureşti.

Sabina Miu, medic stomatolog la clinica Smile Dent din Bucureşti

Comentarii

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.