7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăGDPRSă fie postul o nouă terapie?

Să fie postul o nouă terapie?

Ce-ar fi dacă tensiunea ar scădea, alergiile şi astmul s-ar manifesta mai blând dacă am ţine post câtva timp? Un documentar ştiinţific ce va fi difuzat pe postul Arte se ocupă de post ca terapie în anumite boli ale lumii moderne. Ancheta desfăşurată arată că metoda nu constituie deloc un remediu miraculos în boli grave precum cancerul, relatează afp.com, citat de Agerpres.

 

Postul se poate dovedi însă benefic în cazul unor boli caracteristice modului de viaţă actual, ca obezitatea, diabetul sau hipertensiunea. Periplul realizatorilor filmului în Rusia, Germania şi Statele Unite demonstrează acest lucru.

La sanatoriul din Goriatcinsk din câmpia siberiană, două treimi din pacienţi, suferind de alergii, astm şi reumatism, se simt mai bine după o cură ce poate dura până la trei săptămâni, efectuată sub supraveghere medicală, arată conducerea acestui centru. Principiul este simplu: în lipsa hranei, corpul uman se hrăneşte singur din rezervele sale de glucoză şi lipide. La Goriatcinsk, postul durează în medie două săptămâni, în timpul cărora pacienţii beau doar apă şi fac sport ca să-şi întreţină musculatura. Urmează şapte zile de readaptare la obiceiuri alimentare echilibrate.

Cea mai grea este a treia zi de privare de hrană, spus cei care au ţinut un astfel de post. Un medic precizează că, în faza de dezintoxicare, organismul trece printr-o criză de acidoză, nivelul de aciditate crescând brusc. Cu spălături intestinale şi masaje, organe responsabile cu eliminarea, ca ficatul şi rinichii, sunt stimulate şi depăşesc criza.

Potrivit experţilor ruşi, metoda a fost descoperită din întâmplare acum circa 60 de ani, în perioada sovietică, când un psihiatru a făcut legătura între greva foamei pe care o ţinea un pacient şi îmbunătăţirea stării lui psihice. Rezultatele studiilor întreprinse de atunci în Rusia au fost validate de Academia de Ştiinţe din ţară.

În Europa occidentală însă postul terapeutic nu beneficiază de o astfel de recunoaştere oficială. În Germania se fac totuşi astfel de cure, fiind aplicată îndeosebi metoda Buchinger, numele unui medic militar cu artrită, care a reuşit să trăiască în scaun cu rotile ţinând post. Mai puţin dure decât în Siberia, curele, propuse în centrul lui de pe malul lacului Constantz, recomandă ingerarea a 250 de calorii pe zi, sub forma sucurilor şi cremelor pentru a evita criza de acidoză.

În California, un tânăr cercetător, Valter Longo, experimentează pe şoareci efectele postului asupra celulelor canceroase, a căror multiplicare este încetinită, pentru că nu le plac mediile sărace în zaharuri. Se pare că postul protejează şi împotriva efectelor secundare ale chimioterapiei. Rezultatele rămân însă preliminare şi trebuie să fie confirmate de experienţe pe scară largă pe oameni.

La modul general, subliniază autorii documentarului ‘Postul, o nouă terapie?’, ce va fi difuzat joi pe Arte, este evident că la lipsa hranei corpul reacţionează mai bine decât la excesul de mâncare.

Cele mai citite

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...
Ultima oră
Pe aceeași temă