13.9 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăGDPRTerapie gratuită pentru copiii cu autism din familii defavorizate

Terapie gratuită pentru copiii cu autism din familii defavorizate

Asociaţia Help Autism a alocat 30.000 de euro pentru terapia zilnică, timp de un an, a 15 copii din familii defavorizate din Bucureşti şi împrejurimi, în cadrul programului „Părinte pentru Părinte”. Banii provin din eforturile de strângere de fonduri realizate anul trecut de 180 părinţi, beneficiari ai asociaţiei.

Programul „Părinte pentru Părinte” a fost iniţiat de asociaţia Help Autism la începutul anului 2013, iar părinţii beneficiari ai asociaţiei au contribuit la susţinerea financiară a programului prin direcţionarea a 2% din venituri către asociaţie.

„În lipsa unor centre de terapie care să acopere nevoia la nivel naţional, precum şi în lipsa unor medici de familie pregătiţi să vadă primele simptome ale autismului, părinţii care au şansa să primească un diagnostic precoce şi prin urmare şansa unei terapii adecvate şi a intervenţiei timpurii se simt adesea neputincioşi. Chiar şi în momentul în care reuşesc să construiască un plan terapeutic împreună cu un psiholog şi să se implice în programul de recuperare se lovesc de problema banilor. Recuperarea unui copil cu autism se desfăşoară pe durata mai multor ani, iar costul terapiei poate depăşi bugetul oricărei familii”, spune Daniela Bololoi, preşedinte Asociaţia Help Autism.

Părinţii, mesagerii cauzei

Programul „Părinte pentru Părinte” are ca scop instruirea adulţilor pentru a accesa fonduri din bugetul statului, sponsorizări şi donaţii directe, astfel terapia copiilor lor nu mai este o povară financiară.

„Pe lângă faptul că îi ajută să lupte zilnic pentru propriul copil şi să susţină cauza, programul «Părinte pentru Părinte» îi responsabilizează pe adulţi în implicarea pentru sprijinirea altor părinţi fără posibilităţi, acest program fiind de fapt o acţiune de responsabilitate socială a Asociaţiei Help Autism.” adaugă Daniela Bololoi, preşedintele asociaţiei.

De programul „Părinte pentru Părinte” pot beneficia copii diagnosticaţi şi/sau evaluaţi de scurt timp şi care nu urmează niciun fel de program de recuperare, proveniţi din familii defavorizate (familii monoparentale, familii fără venituri, familii cu număr mare de copii). Astfel, familiile copiilor cu autism din Bucureşti şi zonele limitrofe pot înscrie în program prin depunerea unui dosar prin email, prin poştă sau direct la sediul asociaţiei până pe 31 ianuarie. Regulamentul şi aplicaţia sunt disponibile pe website-ul asociaţiei: www.helpautism.ro.

„Copii cu acest diagnostic au nevoie de intervenţie timpurie şi terapie constantă. Copii din centrele noastre fac între 4 şi 6 ore de terapie pe zi, aşa cum este recomandarea făcută de organismele internaţionale acreditate, urmând programul de recuperare pe tot parcursul zilei, prin implicarea membrilor familiei. Evoluţia se monitorizează prin testele internaţionale pentru care asociaţia s-a licenţiat” mai adăugă Daniela Bololoi.

Cifre necunoscute

Statisticile Ministerului Sănătăţii arată că, în România, în anul 2012, erau declarate 7.179 de persoane diagnosticate cu autism, însă numărul real al acestora este mult mai mare, majoritatea nefigurând în evidenţa oficială. Asociaţia Help Autism estimează un număr de peste 30.000 de copii cu tulburări din spectrul autist. În acest context, asociaţia a deschis la finalul anului 2013 primul Centru gratuit de diagnoză precoce şi intervenţie timpurie în autism din ţară şi derulează Programul Naţional Gratuit de Diagnostic Precoce şi Evaluare Psihologică prin care 170 de copii cu vârste cuprinse între 1 şi 4 ani au primit evaluare gratuită până la aceasta dată. În 2014, Asociaţia Help Autism va deschide un nou centru în Bucureşti şi a unei noi filiale în Suceava, unde copii diagnosticaţi precoce, proveniţi din medii dezavantajate vor beneficia de servicii gratuite.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeleshttp://alexandra-jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Un atac rus cu bombe aeriene în orașul ucrainean Dergaci a rănit șase copii și un adult

Şase copii şi un adult au fost răniţi joi într-un atac rus cu bombe aeriene în oraşul Dergaci din regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei,...

Un atac rus cu bombe aeriene în orașul ucrainean Dergaci a rănit șase copii și un adult

Şase copii şi un adult au fost răniţi joi într-un atac rus cu bombe aeriene în oraşul Dergaci din regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei,...

Piedone, Firea, Nicușor și Burduja vor în primărie; primăria ar putea intra în Șoșoacă

IlustrațieȘ Marian Avramescu Nicușor Dan, Gabriela Firea, Cristian Popescu – Piedone, Sebastian Burduja și teoreticul candidat al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) visează să...
Ultima oră
Pe aceeași temă