7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSportFormula 1Un fesenist de nădejde, șef la Forțele de Muncă

Un fesenist de nădejde, șef la Forțele de Muncă

În 1990, s-a înscris în FSN. Tot în 1990, a devenit consilier în Ministerul Educației, deși era doar absolvent de liceu. În 2001, când încă nu obținuse o diplomă de studii superioare, a ajuns consilierul personal al lui Hildegard Puwak, ministrul Integrării Europene din Guvernul Adrian Năstase, care a demisionat după un scandal de corupție. Mai bine de zece ani, între 2002 și 2014, a lucrat pe diverse funcții în Corpul de control al Internelor, sub multiple guvernări. Este încă membru PSD. Iar pentru toate acestea, premierul Dacian Cioloș l-a numit săptămâna trecută președinte al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), deși nu are nici trei ani de experiență în această instituție.

Concret, pe 26 august a.c., premierul a semnat decizia conform căreia “Marcel-Dumitru Miclău se numește în calitatea de membru al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, reprezentant al Guvernului, pentru un mandat de 4 ani”, dar și “în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă”. La prima vedere, o numire oarecare într-o instituție guvernamentală a unui cetățean cu experiență în domeniu.

Dar, conform CV-ului lui Marcel Dumitru Miclău, însă, descoperit de revista Kamikaze, lucrurile sunt mai complicate, iar istoria noului șef al ANOFM ceva mai complexă.

Propunerea a venit de la ministrul Muncii

Singura legătură a noului șef cu plasarea forței de muncă este perioada de doar trei ani (2013 – 2016) în care acesta a ocupat funcțiile de director executiv adjunct, apoi director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș. Ba chiar timp de opt luni, în 2014, Marcel Miclău nici măcar nu a lucrat la AJOFM Timiș, ci în Corpul de control al Ministerului de Interne. Cu toate acestea, ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a considerat că este omul potrivit pentru a-l propune la șefia ANOFM. Iar premierul Dacian Cioloș a semnat numirea fără obiecții. Oficial, premierul nu comentează numirea. Neoficial, însă, responsabilitatea este pasată integral Ministerului Muncii, de unde a venit propunerea.

Consilier în Guvernele Roman și Văcăroiu

Cine este, totuși, Marcel-Dumitru Miclău? Timișorean născut în 1964, Miclău s-a remarcat încă din anii ’90 în Administrația Centrală. Astfel, din noiembrie 1990 până la începutul lui 1994, pe când era doar absolvent de liceu atunci, a ocupat o funcție de consilier pentru “alternative educaționale” în Ministerul Educației. În această calitate, Marcel Miclău gestiona “Stabilirea strategiei de funcţionare a sistemului alternativelor educaţionale din reţeaua învăţământului din România” și “Evaluarea modului în care se desfășoară activităţile din cadrul alternativelor educaţionale (Waldorf, Freinet, Montessori ș.a) și a experimentelor la nivel central și în unităţile de învăţământ”.

Iar din 1994 în 1996, proaspăt numitul șef al ANOFM, a fost consilier la corpul de control al Secretariatului de stat pentru prestații sociale, tot fără să dețină o diplomă de studii superioare. Aici, șeful de azi al ANOFM presta “Activităţi de verificare, îndrumare și control la nivelul instituţiilor din subordinea secretariatului de stat” și “Realizarea de strategii, studii și evaluări asupra stadiului și dezvoltării activităţilor de protecţie socială la nivel central și local”.
Așadar, timp de aproape șase ani, sub primele două mandate de președinte ale lui Ion Iliescu, Marcel Miclău a făcut parte din Executivele conduse de Petre Roman, Theodor Stolojan și Nicolae Văcăroiu.
Până în 2001, a fost director general al unei firme private. La începutul guvernării lui Adrian Năstase, însă, s-a întors în Executiv, pe poziția de consilier personal al ministrului Integrării Europene, Hildegard Puwak. La Integrare Europeană, Miclău a lucrat între 15 ianuarie 2001 și 15 septembrie 2002 (de remarcat este că, atunci când a preluat slujba de consilier personal, Miclău tot nu deținea o diplomă de studii superioare, obținută la mijlocul anului 2001). Un an mai târziu, Puwak a demisionat din funcție în urma unui uriaș scandal de corupție cu bani europeni în care erau implicați și soțul, și fiul ministrului Puwak. În 2009, de altfel, fiul și soțul au fost condamnați la închisoare cu suspendare pentru fraude cu bani europeni în urma unei anchete a DNA. Ca și Miclău, Puwak era, atunci, membră PDSR la Timiș.

Zece ani la Corpul de control al Internelor

De la Ministerul Integrării Europene, în 2002, președintele de azi al ANOFM s-a mutat în Ministerul de Interne. Unde a lucrat neîntrerupt timp de zece ani, până în 2012, la Corpul de control al ministrului. În peste nouă din cei zece ani la Interne, Miclău a fost angajat pe o poziție de expert superior, calitate în care se ocupa de “Inspecţii, verificări, îndrumare, control și monitorizarea activităţii autorităţilor centrale (INA, ANFP, ANCPI ș.a), instituţiilor prefectului, autorităţilor administraţiei publice locale și serviciilor publice deconcentrate” și de “Elaborarea de studii, sinteze, documentări și analize în domeniul administraţiei publice, inclusiv în domeniul finanţelor publice”.

Între 1 august 2008 și 15 martie 2009, Miclău a fost chiar director general adjunct al Corpului de control al ministrului de Interne. Numirea în funcție i-a fost semnată de către ministrul PNL al momentului, Cristian David. Ca adjunct la control, Miclău gestiona “Conducerea și coordonarea activităţii segmentului de administraţie publică din Cadrul Corpului de control al ministrului”.

Readus la Interne de Gabriel Oprea, după ruperea USL

După o pauză de un an într-o firmă privată (20012 – 2013), Miclău își începea ascensiunea în instituția de stat de plasare a forței de muncă. Astfel, în septembrie 2013, acesta este angajat ca director executiv adjunct al AJOFM Timiș. Dar șase luni mai târziu, în martie 2014, revine pentru opt luni, până în noiembrie 2014, la Corpul de control al Internelor, în mandatul de ministru al lui Gabriel Oprea. Întâmplător sau nu, revenirea lui Miclău la Interne coincide cu ieșirea PNL și din USL, și de la guvernare. Iar sarcinile la Corpul de control ale lui Miclău erau de “Inspecţii, verificări, îndrumare, control și monitorizarea activităţii autorităţilor centrale (INA, ANFP, ANCPI ș.a), instituţiilor prefectului, autorităţilor administraţiei publice locale și serviciilor publice deconcentrate”, adică în acele instituții care trebuiau să fie plivite de membrii fostului partener politic, PNL.

În noiembrie 2014, în chiar lunea de după primul tur al prezidențialelor, Miclău se întoarce la Timișoara, la AJOFM, dar de data aceasta pe funcția de director executiv plin. Funcție din care, acum cinci zile, a fost cules de ministrul Muncii și propus premierului Cioloș ca șef al ANOFM.

Miclău: „Am intrat în FSN în ’90, sunt membru PSD“

Care e secretul succesului lui Marcel Dumitru Miclău, din punctul de vedere al lui Miclău. A explicat chiar acesta pentru „România liberă“. “Sunt membru de partid din ‘90, inițial în FSN, acum în PSD, dar nu dețin funcții de conducere de când sunt funcționar public”, și-a expus acesta ideologia politică.

Cum a ajuns, fără studii superioare, consilier la Educație în ‘90? “M-a recomandat domnul Sorin Antohi, era director general în minister, ne cunoscuserăm la simpozioane referitoare la învățământ.”

Care sunt argumentele în favoarea celor peste zece ani la Interne? În primă fază, Miclău a susținut că o ocupat pozițiile de la Corpul de control prin concurs. Apoi și-a amintit că a fost un pic altfel: “În 2001, am venit la cabinetul dnei Puwak consilier personal. Fără concurs, această slujbă nu necesita concurs. Apoi m-am transferat la Ministerul de Interne, de fapt și al Administrației, la Corpul de control, aveam câteva județe de care mă ocupam și stăteam mai mult în teritoriu, aproape de Timișoara, pentru că aveam niște probleme personale și trebuia să fiu aproape de casă.”

De ce și-a început studiile superioare abia în ’97, la 33 de ani? “Am fost cadru didactic la Liceul Pedagogic și doar când am avut răgazul fizic și psihic să-mi continui studiile, am făcut-o.”

Cât de pregătit e să conducă Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă după doar trei ani de experiență în Agenția Județeană Timiș? “Eu am încercat să cunosc sistemul cât am putut de bine și încerc în continuare. Cred că cel mai mult l-a convins (pe ministrul Muncii – n.r.) activitatea AJOFM din Timiș, rata mică a șomajului, nu au fost sesizări, nu au fost procese în instanță.”

Până în acest moment, însă, ministrul Muncii nu ne-a comunicat oficial ce l-a făcut să-l propună pe Marcel-Dumitru Miclău pentru șefia ANOFM.

Student abia la 33 de ani, specializat în pedagogie alternativă

Experiența în domeniul plasării forței de muncă nu îl prea recomandă pe Marcel-Dumitru Miclău să ocupe funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acesta a absolvit Liceul Pedagogic din Timișoara, pe care l-a încheiat cu diplomă de bacalaureat în 1983, la 19 ani. Un parcurs normal, deci. Până în 1997, la 14 ani de la absolvirea liceului, însă, Marcel Miclău nu a simțit nevoia să se educe superior. Abia în 1997, după ce a ieșit de la guvernare, s-a apucat de studii universitare, la Universitatea “Mihai Eminescu” din Timișoara. Până în 2001, când și-a obținut diploma de licență, noul șef al ANOFM a studiat “management economic, turistic și comercial”. Ce e drept, s-a specializat și înainte de 1997: “Seminarul de Pedagogie Waldorf (1991 – 1993); Perfecţionări în pedagogie alternativă (Waldorf, Freinet, Montessori ș.a.) la instituţii de specialitate din Germania, Italia, Franţa, Rep. Moldova etc.”
În anii 2000, însă, educația lui Marcel Miclău s-a umflat corespunzător: un curs postuniversitar în managementul resurselor umane la Institutul de Educație Permanentă din Timișoara (2002 – 2003) și un “Curs de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii de înalt funcţionar public – Institutul Naţional de Administraţie (octombrie 2007 – iunie 2008)”.

MINISTERUL MUNCII: “Rezultatele profesionale ale domnului Miclău sunt remarcabile”

În viziunea domnului ministru Pîslaru, ANOFM trebuie să fie instituția-fanion pentru competențe și locuri de muncă în România – un hub cu leadership pe întreaga problematică a muncii, care pune ambii clienți – oamenii în căutarea de locuri de muncă și angajatorii – în centrul activității sale și care joacă un rol central în atingerea potențialului de utilizare a capitalului uman al României. Această viziune a stat la baza selecției noului președinte al ANOFM, a explicat Ministerul Muncii într-un răspuns pentru România liberă. “Rezultatele profesionale ale domnului Miclău sunt remarcabile. A condus AJOFM Timiș, filiala cea mai performantă din sistemul public de ocupare, cu o rată a șomajului de numai 1,2% în iunie 2016. Pe lângă o foarte bună înțelegere a pieței, a avut o excelentă utilizare a fondurilor europene și o activitate instituțională ireproșabilă”, se arată în documentul menționat.

Ministrul muncii speră că Marcel Dumitru Miclău va replica “un model de succes și în celelalte agenții județene – a căror performanță este actualmente eterogenă”. “Nu în ultimul rând, domnul Miclău a avut o excelentă colaborare cu mediul privat în Timiș. Aceasta este și viziunea pe care domnul ministru Pîslaru o are pentru întregul ANOFM. Pentru potențarea acesteia, domnul Miclău va fi asistat de un steering committee format din lideri de business (directori de resurse umane din multinaționale, investitori, consultanți), care îi va facilita legăturile cu angajatorii și îl va consilia în noua direcție a serviciului public de ocupare”, se mai arată în răspunsul Ministerului Muncii.

Cele mai citite

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...
Ultima oră
Pe aceeași temă