22.8 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSportFormula 1Investiție europeană fără cap la Alexandria: Au modernizat clădirea spitalului, dar au...

Investiție europeană fără cap la Alexandria: Au modernizat clădirea spitalului, dar au uitat de pacienți

Autoritățile județene din Teleorman au investit 20 de milioane de euro în renovarea clădirii principale a Spitalului Județean din Alexandria, dar au „uitat“ să doteze unitatea și cu aparatură medicală. Pacienții sunt internați într-o clădire modernizată, dar nu se pot face investigații banale, precum o bronhoscopie.

Modernizarea Spitalului Județean din Alexandria a fost ultimul proiect pe care l-a semnat Liviu Dragnea, din funcția de președinte al Consiliului Județean Teleorman, înainte de a-și prelua postul de vicepremier în Guvernul Ponta 2. Actualul lider PSD promitea în 2012, la inaugurarea investiției, un fel de spital regional. „Este cea mai mare investiţie pe care o semnez în calitate de preşedinte de Consiliu Judeţean în Teleorman; valoarea este de aproape 20 de milioane de euro. Odată ce acest spital va fi modernizat şi reabilitat se va slăbi presiunea pe Bucureşti şi cetăţenii din Teleorman nu vor mai trăi, atunci când vor veni la spital, în condiţiile pe care le-aţi văzut şi dumneavoastră. O să semnez acum ordinul de începere a lucrărilor şi peste doi ani tot ca prim-ministru să veniţi aici să vedeţi cum arată un spital modern, început în mandatul dumneavoastră şi finalizat în mandatul dumneavoastră“, se adresa atunci Liviu Dragnea premierului Victor Ponta, prezent la eveniment.

Cea mai mare parte din această sumă urma să vină din finanţare europeană nerambursabilă, iar restul era asigurat de Consiliul Judeţean Teleorman. La finalul lucrărilor, Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria ar fi trebuit să devină „cea mai performantă unitate spitalicească din sudul României, care va putea oferi condiţii avansate de investigaţii şi tratament pentru pacienţii din această regiune, iar intervenţiile asupra infrastructurii spitalului şi dotările medicale cu echipamente performante vor asigura alinierea serviciilor medicale la standardele Uniunii Europene“, după cum declarau oficialii în urmă cu patru ani.

Numai că, între timp, termenul de finalizare a modernizării a fost amânat de cinci ori, iar pacienții nu beneficiază în prezent nici măcar de un banal computer tomograf.

Pacienții, buni de plată sau la București

Recentul caz al copilului din Teleorman suspectat că ar fi infectat cu bacteria E.coli, dar care a fost „expediat“ de la Spitalul Județean la București pentru că medicii din Alexandria nu au putut efectua testele necesare confirmă faptul că unitatea medicală arată bine din punct de vedere al reconstrucției, dar stă extrem de prost la capitolul aparatură.

Directorul medical Alexandru Dobre a justificat decizia prin faptul că în cazul unui copil  suspect de E.coli procedura Ministerului Sănătății recomandă ca acesta să fie trimis în Capitală. „Am trimis copilul la București pentru mai multă siguranță, pentru că noi nu suntem spital de pediatrie. Noi nu facem analize aici de E.coli, noi facem doar niște teste rapide, conform procedurii, după care trimitem cazurile la Spitalul «Marie Curie», ne-a declarat medicul. Numai că testele rapide, pe care le poate face și un laborator dintr-o clinică normală,  nu sunt suficient de elocvente, dovadă că medicii din București au infirmat primul diagnostic al colegilor lor din Teleorman.

Directorul medical a insistat că Spitalul Județean din Alexandria este de fapt unitate de urgență și nu are rol regional. „Mai merg pacienții la București, pentru că noi teoretic suntem doar spital de urgență. Nu avem neurochirurgie sau alte secții, pentru că ne-ar trebui o echipă de neurochirurgi. Nu cred că este o soluție, noi fiind aproape de București, se face transferul și se rezolvă“, a precizat directorul Alexandru Dobre. Totuși, acesta a recunoscut că mai sunt și probleme, „așa cum sunt probleme peste tot, chiar și în presă“.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al aceleiași unități medicale din Teleorman, medic, ne-a declarat că problemele sunt mult mai grave decât vor autoritățile să se vadă. Cum, din cei aproape 400.000 de oameni din Teleorman, marea majoritate au condiții economice precare, Spitalul Județean nu poate asigura nici măcar un simplu control al plămânilor sau un examen tomograf gratuit. În acest din urmă caz, tomografiile se pot realiza contra cost la un laborator privat aflat în curtea spitalului. „Fără îndoială că investiția în acest spital este una binevenită, însă nu știu dacă este și suficientă. Eu sunt medic la Unitatea Primiri Urgențe și vă pot spune că, în afara faptului că putem considera că avem trei margarete în ceea ce privește condițiile, aparatura lipsește în multe secții. Este anormal ca în urma unei investiții de zeci de milioane de euro să nu avem un computer tomograf. În ceea ce privește cancerul pulmonar, cea mai răspândită formă de cancer din România, noi nu putem face o bronhoscopie gratuită în Alexandria. Dacă avem astfel de pacienți, fie îi tratăm de bronșită, fie îi trimitem la București“, ne-a declarat medicul Cătălin Dumitrașcu.

De altfel, acesta el a mai atras atenția autorităților în ulti­mii ani asupra necesității achi­ziționării unui  tomograf care să aparțină Spitalului Județean, pentru că toate accidentele vasculare din Teleorman vin la unitatea spitalicească de aici, ceea ce înseamnă, în medie, 60 de cazuri pe lună doar la Neurologie.

Bani europeni pierduți din cauza întârzierilor

Termenul de finalizare a proiectului „Reabilitare Spital Judeţean de Urgenţă Alexandria, judeţul Teleorman“, care trebuia să fie inițial 2014, a fost prelungit în decembrie 2015 cu încă șase luni, pentru a cincea oară. În ultima ședință de anul trecut a Consiliului Județean, preşedintele Adrian Gâdea a menționat  că instituţia pe care o conduce nu se face vinovată de tergiversări.  Acesta a afirmat că situaţia actuală a fost creată de firma care a câştigat licitaţia pentru dotarea unităţii spitaliceşti cu paturi şi noptiere, dar care nu şi-a onorat obligaţia şi nu a predat nici până în prezent bunurile prevăzute în contract. Motiv pentru care Consiliul Judeţean Teleorman va asigura cu bani din propriul buget dotarea spitalului cu bunurile respective, cu toate că acestea ar fi trebuit să fie achiziţionate din fonduri europene, dar care s-au pierdut.

În ceea ce privește aparatura medicală, președintele CJ Adrian Gândea  a precizat că achi­ziționarea unui computer tomograf costă în jur de un milion de euro, iar acest aparat nu a putut fi încadrat în suma de 20 milioane euro angajată inițial pentru modernizare și a cerut  Ministerului Sănătății o suplimentare pentru dotarea Spitalului Județean din Alexandria.   

Cele mai citite

BEC a stabilit că alegătorii ce au domiciliul în străinătate și reședința în țară din 11 aprilie nu vor vota la alegerile locale

Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat, marţi, o hotărâre care prevede că alegătorii cu domiciliul în străinătate, care şi-au stabilit reşedinţa în ţară începând...

Vești bune despre economie. S&P reconfirmă ratingul suveran al României și perspectiva stabilă

Agenţia de rating S&P a reconfirmat, în data de 12 aprilie, ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A3 pentru datoria pe termen lung...

Statul Qatar va avea investiții în România de 15 miliarde de euro, anunță premierul Ciolacu

Vizita premierului Marcel Ciolacu în Qatar, în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024, are ca principal obiectiv "dezvoltarea în România a unor proiecte de investiții...
Ultima oră
Pe aceeași temă