4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportFormula 1EXCLUSIV. Dezvăluire România Liberă: Sebastian Ghiță este căutat în Bucovina. Granița cu...

EXCLUSIV. Dezvăluire România Liberă: Sebastian Ghiță este căutat în Bucovina. Granița cu Ucraina, prin pădure, e la mai puțin de 100 kilometri

Acum două zile, polițiștii întrebau pe la pensiunile turistice din comuna suceveană Vama dacă mogului IT nu fusese cazat prin Obcinile Bucovinei. Proprietarii de pensiuni din zona vizată de căutări au răspuns negativ.

Marți, 27 decembrie a.c., a treia zi de Crăciun, polițiști de la Suceava scotoceau câteva pensiuni turistice din comuna suceveană Vama. Informațiile polițiștilor erau că Sebastian Ghiță fie trecuse pe la una dintre ele, fie chiar că s-ar fi cazat la o pensiune bucovineană. Între București și Vama sunt aproape 500 de kilometri, iar din această comună până la granița cu Ucraina, prin păduri montane, este o distanță de aproximativ 80 de kilometri.

„Nu s-a cazat la mine“

Atât Inspectoratul General al Poliției Române, cât și Inspectoratul de Poliție al Județului Suceava au preferat să nu comenteze decizia de a-l căuta pe Sebastian Ghiță prin munții Bucovinei. Totuși, în exclusivitate pentru „România liberă“, proprietara unei pensiuni din comuna Vama a confirmat că polițiștii au vizitat-o.

Claudia Postolache, deținătoarea pensiunii „CasaVero“, a spus următoarele: „Au venit polițiștii marți (27 decembrie a.c. – n.r.) să întrebe dacă domnul Sebastian Ghiță a fost cazat aici. Nu s-a cazat la mine la pensiune. De la mine, polițiștii au plecat să se intereseze și la celelalte pensiuni din zonă“. 
Claudia Postolache a adăugat că nu i-a recunoscut pe polițiști ca fiind din comună. Cel mai probabil, aceștia veneau direct de la Inspectoratul Județean din Suceava. Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, nu a vrut să confirme sau să infirme informațiile, deși inițial a spus că ne va comunica un punct de vedere în legătură cu cercetările polițiștilor din localitatea Vama. Ulterior, însă, nu a mai răspuns în nici un fel solicitărilor „României libere“.

Din informațiile noastre, polițiștii au mai mers cel puțin la încă o pensiune din comuna Vama. Alți proprietari de pensiuni din zonă ne-au declarat că nu au fost vizitați de polițiști.

Granița cu Ucraina, greu de supravegheat

Prezența polițiștilor la pensiunile din Bucovina nu poate însemna decât fie că au primit un pont, fie că au chiar indicii că Sebastian Ghiță s-ar fi aflat în Buco­vina. 

Dacă există adevăr în aceste ponturi sau indicii, scenariul ar putea fi că Ghiță intenționează să traverseze ilegal granița României și să ajungă în Ucraina. Pare o alegere ciudată, întrucât această ţară se confruntă cu o situație de război, în ciuda încercărilor diplomatice internaționale de a limita schimbul de focuri în anumite zone ale țării. Totuși, conform statisticilor Poliției Române de Frontieră, din 2015 încoace s-au înmulțit cazurile de contrabandă dinspre Ucraina spre România pe granița bucovineană. Iar motivele sunt întemeiate: zona este montană, împădurită și greu de supravegheat, mai ales în condiții de noapte sau intemperii. Sebastian Ghiţă este trimis în judecată în două dosare şi este urmărit penal în alte două.   
OFICIAL. Nu a ieșit din țară

Poliția Română a emis ieri un comunicat de presă sec referitor la Sebastian Ghiță. Conform acestui comunicat, “Poliția Română continuă cercetările pentru punerea în executare a mandatului de aducere emis pe numele inculpatului Ghiță Sebastian, cadrul procedural limitând activitățile, comparativ cu măsurile dispuse în cazurile de dare în urmărire a unei persoane.Totodată, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a intensificat verificările la punctele de trecere a frontierei, având în vedere menținerea interdicției de a părăsi teritoriul României față de cel în cauză, iar până în prezent nu au rezultat date care să confirme ieșirea din țară a persoanei în cauză“.

ACUZE. Ghiță a apărut. la propria televiziune

România TV a difuzat ieri o înregistrare cu Sebastian Ghiță în care acesta nu a făcut nici un fel de precizare despre locul în care s-ar afla. În schimb, a acuzat DNA că “este instrumentul folosit de mai-marii zilei şi de interesele străine pentru a zdrobi votul românilor“. Ghiță a adăugat, în aceeași înregistrare: “Liviu Dragnea a fost tot timpul campaniei sale şantajat şi ameninţat să nu devină prim-ministru. În ultima perioadă am fost şi eu vizitat de un avocat apropiat al DNA, care în mod direct mi-a spus că, dacă fac nişte denunţuri împotriva lui Liviu Dragnea, mai am o şansă. Mi s-a spus că dacă ştiu ceva despre familia lui Liviu Dragnea răsplata va fi lipsa agresiunii împotriva familiei mele. Mi-au spus că îmi vor duce mama la DNA. Mi-au spus că îmi vor aresta fratele şi prietenii şi o să mă întâlnesc cu toţi la închisoare“.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă