Dezvăluire RL. Guvernatorul Băncii Naționale a României, acuzat de lipsă de etică academică: Mugur Isărescu a publicat o carte cu 518 de pagini, din care 180 de pagini sunt copiate din alte trei lucrări ale sale

de Sorin Semeniuc , 23 ianuarie 2017 - stire actualizata la ora 14:06, 23 ianuarie 2017

Într-un volum din 2009, academicianul guvernator al Băncii Naţionale a României a preluat aproape integral, fără a menţiona explicit acest lucru, 180 de pagini din trei volume pe care le publicase în anii anteriori. Practica este considerată lipsită de etică, preluarea cuvânt cu cuvânt a unor lucrări personale anterioare, în lipsa trimiterii directe la sursele originale, figurează imediat după plagiat pe lista abaterilor prevăzute de legea privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică.

Mai multe cadre didactice din mediul universitar românesc şi din străinătate au criticat, direct sau voalat, această modalitate de redactare a unei lucrări academice. Pe de altă parte, un punct de vedere legat de această situaţie, solicitat guvernatorului la jumătatea lunii decembrie 2016, nu a fost primit până la ora redactării acestui articol.

Autoplagiat sub girul Academiei Române

Lucrarea lui Mugur Isărescu se numeşte „Contribuţii teoretice şi practice în domeniul politicilor monetare şi bancare” şi a apărut în anul 2009, la Editura Academiei Române. După cercetarea fiecăreia dintre cele 518 pagini, „România liberă“ a descoperit că aproximativ o treime din volum reia, aproape integral, pagini din cele trei volume ale unei cărţi scrise anterior de guvernator. Este vorba de „Reflecţii economice”, lucrare tipărită în trei volume în 2001, 2003 şi 2006, tot sub auspiciile Academiei Române, dar la Editura Expert.

Iată câteva exemple de fragmente apropiate de tehnica copy & paste: paginile 75-80 din „Contribuţii” corespund paginilor 105-109 din volumul al III-lea al „Reflecţiilor”; paginile 84-91 din „Contribuţii” corespund paginilor 127-134 din volumul al III-lea al „Reflecţiilor”; paginile 137-159 din „Contribuţii” corespund paginilor 169-191 din volumul al III-lea al „Reflecţiilor”; paginile 277-291 din „Contribuţii” corespund paginilor 94-108 din volumul al II-lea al „Reflec-ţiilor”; paginile 417-433 din „Contribuţii” corespund paginilor 151-167 din volumul al II-lea al „Reflecţiilor”; paginile 131-137 din „Contribuţii” corespund paginilor 84-89 din volumul I al „Reflecţiilor”.

Cu tot cu note de subsol şi grafice

Uneori, fragmentele reluate din volumele apărute anterior se întind pe zeci de pagini. În câteva situaţii, Mugur Isărescu doar a modificat nişte cuvinte, înlocuindu-le cu altele sau a scos alte câteva. Exemple: numele lui Emil Constantinescu din Reflecţii, vol. al III-lea, pagina 183 a dispărut în „Contribuţii” la pagina 151. În alt caz, „numai” a lăsat locul lui „doar”, iar în altul formula „decizia de înlăturare a băncilor insolvabile” a fost înlocuită (în „Contribuţii”) cu „decizia de retragere a autorizaţiilor de funcţionare ale băncilor insolvabile”.

Apoi, în volumul din 2009 „mai există însă un argument ce merită să fie luat în consideraţie, esenţial” a luat locul lui „mai trebuie subliniat un lucru esenţial”. Alteori, a fost inversată ordinea unor paragrafe sau unele au fost suprimate. În rest, textele au rămas neschimbate. De cele mai multe ori, paginile din „Reflecţii” au fost preluate în „Contribuţii” cu tot cu grafice şi note de subsol ce aduceau lămuriri despre afirmaţii făcute în textul propriu-zis. 

Trimiterea la propriile volume, ascunsă în bibliografie

În nici una dintre cele 180 de pagini nu există o notă de subsol sau un alt gen de trimitere la volumele din 2001, 2003 şi 2006. „Reflec-ţiile” apar doar în bibliografie, dar într-un mod care ridică semne de întrebare: modalitatea de redare pare greşită. 

În loc să fie trecute, distinct, cele trei volume apărute la Editura Expert în anii 2001, 2003 şi 2006, este indicat doar un singur volum cu acest nume, a cărui apariţie este menţionată ca fiind 2007. „România liberă“ a căutat în mai multe baze de date, inclusiv în cea a Băncii Naționale a României, şi nu a găsit nici o referinţă la acest volum ca apărut în anul 2007.

În „Contribuţii” apar şi câteva paragrafe, redate fidel, dintr-un discurs ţinut de Isărescu pe 21 februarie 2008, la Barcelona, cu ocazia primirii guvernatorului în Academia Regală de Ştiinţe Economice şi Financiare din Spania. Şi de această dată, sursa apare doar în bibliografie.  

Autoplagiatul, sancționat de Consiliul Naţional de Etică

În spaţiul public au ajuns, în anii din urmă, câteva constatări dedicate unor situaţii de autoplagiat. Un conferenţiar din Timişoara a fost acuzat că a publicat de trei ori aceeaşi carte, cu titluri diferite, fără a preciza că era vorba de o republicare şi nu s-a autocitat.

În 2013, fostul Consiliu Naţional de Etică a sancţionat un profesor universitar din Târgu Mureş pentru autoplagiat, incriminându-l pentru „perpetuarea fenomenului de preluare de texte fără citare prin publicarea repetată a aceloraşi rezultate ca elemente de noutate ştiinţifică şi/sau cu adăugiri nesemnificative”.

Aproape inexistent în contextul dezbaterilor ample despre „fratele mai mare” – plagiatul – , autoplagiatul a ajuns un subiect de discuţie în ultimii ani, legat de acesta fiind descoperit fenomenul republicării unor lucrări identice, sub titluri diferite, în vederea obţinerii unor grade didactice universitare. 

Isărescu se justifică: „Am alcătuit o lucrare de sinteză“

În prefaţa ediţiei volumului din 2009, Mugur Isărescu a scris următorul fragment: „De ce am precizat că am alcătuit o lucrare de sinteză? Consider că sinteză este cuvântul cel mai potrivit, ce exprimă esenţa acestor două volume. Am pornit de la nenumărate lucrări elaborate la BNR în acești 20 de ani. Unele sunt personale, lucrări de autor, conferinţe, articole scrise pentru ziare, studii publicate în reviste sau în caiete interne, interviuri. Altele au fost realizate de echipele pe care le-am coordonat; multe sunt rapoarte oficiale la a căror redactare am contribuit - din ele am adunat material pentru zeci de volume. După selecţia lor, supusă și examenului vremii, și rigorilor unei analize știinţifice, totul s-a restrâns în două volume.

Trecând la selecţia întregului material, am renunţat din capul locului la ideea de a așeza unul lângă altul texte scrise nu doar în ani diferiţi, ci și în perioade cu problematici total diferite. Totodată, am considerat că este util să rescriu în totalitate multe dintre textele selectate, pentru ca tot ce avea să ajungă în această sinteză să treacă prin filtrul ochiului critic ce analizează evenimentele de la nivelul anului 2009”.

Curriculum Vitae

Mugur Isărescu a absolvit Academia de Studii Econo-mice (ASE), Facultatea de Comerţ, specialitatea Comerţ Exterior şi şi-a luat doctoratul în 1989. Este profesor universitar la ASE din 1996, academician din 2006, preşedinte al Secţiei de Știinţe Economice, Juridice și Sociologice din Academia Română, iar 17universități i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa. Este autor, coautor, coordonator al unui număr de 30 de cărţi.

Citiţi în „România liberă“ de mâine reacţiile mediului universitar din România şi din străinătate cu privire la autoplagiatul lui Mugur Isărescu. „În mod sigur, nu este o practică încurajată în mediul academic sau măcar «acceptată». Acolo nu poţi «amalgama» fără atribuţie nimic, inclusiv ce ai scris anterior, fără a atribui în mod clar sursa acestor pagini”, a explicat, pentru RL, Sebastian Buhai, cercetător asociat la Universitatea din Stockholm.

 

Comentarii

  • MIHAI 2

    25 ianuarie 2017 4:33

    In cartea sa INSULA MISTERIOASA scriitorul Jules Verne introduce personaje pe care le folosise si in COPIII CAPITANULUI GRANT si in 20000 DE LEGHE SUB MARI. De asemenea scenaristul TITUS POPOVICI il foloseste pe SERGENTUL ȘAPTE FRATI si in serialul Lumini si umbre si in filmul de lung metraj Noi cei din linia intai. Cantaretul Mihai Constantinescu a si compus o multime de cantece si aproape in toate textul continea cuvântul INFINIT care pentru absolventii facultatilor de Sport si Tumbe e o chestie foarte elevata. Eu zic insa ca tot mai bine este sa te repeti, dar sa folosesti cuvintele corect , decat da dai fie si o singura data cu mucii prezidential in fasole spunad ca Romania COMEMOREAZA. Unirea. Acest verb se foloseste pentru a evoca o chestie trista , o moarte a cuiva drag. de exemplu doamna Carmen Iohannis o comemoreaza pe mama dansei cu care era colega de dosar penal pana de curând când Prima Soacra a Neamului. a dat coltul. De asemenea poate comemora decesul sculei sotului dansei - chestie care a marcat intrarea lui Klaus in andropauza, iesirea lui din tacere si începutul unei prodigioase cariere politice care se va finaliza curând cu darea madularului defunct DE GARD.

    raspunde comentariului
  • http://www.b1.ro/stiri/externe/bill-clinton-prins-de-sotie-in-timp-ce-se-uita-obsesiv-la-melania-trump-cum-a-reactionat-hillary-clinton-cand-a-vazut-ce-face-sotul-sau-video-174519.html

    25 ianuarie 2017 0:19

    Lipsa de etică e omniprezentă la MASONI...

    raspunde comentariului
  • AlinaP

    24 ianuarie 2017 22:13

    Romania libera, aceste articole sunt o actiune de denigrare intentionata, de barfa de joasa speta. Ce inseamna "autoplagiat" = "autofurt"? Cine a mai auzit de "furtul propriilor bunuri" ? Ce este al tau, fie bun material, fie idei, publicatii, ai dreptul sa le folosesti cum vrei, unde vrei or lumea asta e stramba cu totul. In primul rand publicistul a aprobat publicarea cartii dupa recenzie, dar daca cartea noua nu mai prezinta destul interes, nu o cumpara, nu o citi, e treaba fiecaruia. Dar nimeni si nimic nu poate condamna pe cineva pentru folosirea propriilor idei, publicatii in nou contest, in noi discutii asa cum crede de cuviinta. Folosirea propriilor bunuri e la discretia fiecaruia fara a fi nevoie de aprobarea nimanui.

    raspunde comentariului
  • CHARLIE

    24 ianuarie 2017 0:45

    D-le Sven Iulia Lazar are perfecta dreptate!

    raspunde comentariului
  • Sven Hassel

    23 ianuarie 2017 20:53

    Cum adica plagiat, daca iti copiezi propriile idei ? Daca era matematician, fizician sau scriitor si isi folosea experientele si teoriile pentru alte carti sau descoperiri ? Sinteti penibili cu articolul vostru, o sa dati faliment mai repede decit credeti cu asa articole comuniste . Acum ca e la moda sa acuzi de plagiat, infierati pe oricine de orice.

    raspunde comentariului
    • MIHAI 2

      25 ianuarie 2017 4:42

      Articolul se aliniaza campaniei Anti Isarescu derulate la un moment dat cu multa inflacarare de Alina Gorghiu si sotul ei , dl Isra. Deocamdata ei au lasat-o mai moale ca urmare a SUCCESURILOR POLITICE inregistrate de Alinutza cat pe ce sa desfiinteze PNL ul. Nici cealalta famile - deputatul Zamfir care se vrea Viceguvernator si nevasta-sa nu se simt mai bine de când Gâdea s-a prins ca lui nu-i pica nimic desi o multime e emisiuni ale Antenei 3 ajunsesera sa fie dedicate lui Muguras prin tragerea sforilor de catre Oana Zamfir fosta Stancu. Probabil ca blocajul de la Antena 3 a determinat mutarea razboilului la Romania Libera unde tarifele sunt mici deoarece foametea e imensa.

      raspunde comentariului
      • ilidia

        25 ianuarie 2017 11:27

        Exact. Pacat ca si Romania Libera se aliniaza acestei "miscari" fara discernamantul necesar...

        raspunde comentariului
  • Ilie Mihalteanu

    23 ianuarie 2017 18:52

    Ce aveti cu el? Pai si el recunoaste ca *lucrariile* salem au fost scrise de alti, cum a recunoscut si Ghita Becali

    raspunde comentariului
  • Puie Monta

    23 ianuarie 2017 14:40

    Sa nu fim ipocriti chiar daca 180 de pagini sunt publicate deja de el pot fi necesare in structura unei carti noi.

    raspunde comentariului
  • zexe

    23 ianuarie 2017 14:07

    imi amintesc de comentariile lui Isarescu, economistul no 1 al tarii, referitor la criza greaca....pe vremea cand euro si Europa erau in pericol sa explodeze din pricina datoriei greciei el a comentat la tv" singura consecinta a iesirii Greciei din UE ar fii scumirea portocaleleor !!!!!!iar fraierul asta e de 20 ani in post !!!!!!!

    raspunde comentariului
  • dan

    23 ianuarie 2017 13:04

    Nu sunt un fan al lui Isărescu dar exagerați cu așa zisul autoplagiat. Dacă nu a obținut fonduri publice pentru publicarea lucrării în discuție sub diverse forme sau o anumită diploma este absurd să vb de autoplagiat. Orice persoane are libertate de exprimare, poate să-și folosească vom vrea textele pt care are drepturi de autor.

    raspunde comentariului
    • Radu Mircea

      23 ianuarie 2017 21:39

      Respect pentru d-na Iulia Lazar si precizarile facute. Autorul articolului este un carcotas penibil.

      raspunde comentariului
  • bogdan

    23 ianuarie 2017 12:50

    Ce prostie! Daca un autor face niste afirmatii undeva, nu le poate relua in alta parte daca contextul i-o permite?

    raspunde comentariului
anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.