12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSportFormula 1Heliport și lac artificial din banii salariaților. Dovezile pentru care Liviu Luca...

Heliport și lac artificial din banii salariaților. Dovezile pentru care Liviu Luca riscă arestarea

Liviu Luca, președintele asociației salariaților fostei Societăți Naționale a Petrolului Petrom, riscă arestarea preventivă într-un nou dosar. Procurorii DIICOT susțin că acesta ar fi prejudiciat PSV Company (fostă PetromService) cu circa 15 milioane de lei. Banii i-a folosit pentru a-și construi un luxos domeniu în Păulești, județul Prahova, cu o suprafață de 27.000 de metri pătrați, opt clădiri luxoase, piscină pe trei niveluri, heliport, lac artificial, grădini, pădure.

Procurorii DIICOT îl acuză de mai multe infracțiuni grave, între care inițierea de grup infracțional organizat, instigare la delapidare, spălare de bani. Grupul infracțional ar fi fost constituit împreună cu Mihai Sorin și Zizi Anagnastopol, inculpați și ei în dosar. Alături de aceștia au fost inculpate și alte persoane, directori sau administratori a mai multor firme implicate. Infracțiunile ar fi  fost săvârșite în perioada 2005-2009.

Puterea lui Luca

Liviu Luca  ar fi creat, potrivit procurorilor, o adevărată structură infracțională, subordonând  SC PSV Company SA (fosta SC PetromService SA) intereselor sale personale, folosindu-se nu numai de fondurile societății, ci şi de oamenii care erau angajaţi acolo, dar care în realitate au lucrat pentru construcţia imobilului său. În realizarea domeniului de la Păulești ar fi fost angrenate multe societăţi comerciale (de construcţii, de arhitectură, de instalaţii audio-video, specialişti din diferite domenii etc), iar anchetatorii afirmă că Liviu Luca „a putut desfăşura activitatea infracţională, care s-a întins pe perioada anilor 2005-2009, datorită faptului că el controla atât Asociaţia Salariaţilor din cadrul SNP Petrom S.A., cât şi SC PSV Company SA (fosta SC PetromService SA), fiind lider de sindicat (FSLI Petrom), preşedinte al Comitetului Director al Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA, respectiv reprezentant al acţionarului majoritar în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor al SC PSV Company SA”.

Cum s-a dat de gol

Demararea construcţiei pentru Ansamblul de locuinţe şi anexe gospodăreşti situate la Păuleşti a început în anul 2004, când toate autorizaţiile de construcţie, certificatele de urbanism, memoriile tehnice etc au fost emise pe numele lui Liviu Luca, arată DIICOT. În iunie 2004, pentru a ascunde sursa banilor necesari pentru construcţia acestui ansamblu de locuinţe și cine este adevăratul beneficiar, lucrarea ar fi fost predată firmei  Profesional CorpConsult SA, iar construcţia ar fi fost finalizată în luna mai 2009. Ulterior, „ansamblul de locuinţe” ar fi fost vândut de către SC Profesional CorpConsult SA părinţilor lui Liviu Luca, respectiv lui Victor și Lidia Luca, afirmă anchetatorii.

Apoi, părinții lui Luca ar fi donat domeniul de la Păulești nepoatelor inculpatului LUCA LIVIU, respectiv minorelor C.-M. și D.-E. Dumitrache. Prin această inginerie, domeniul a revenit în folosinţa lui Liviu Luca, unde  locuieşte și în prezent, împreună cu soţia sa şi cu familia fiicei sale Roxana Dumitrache. Fiica lui Liviu Luca este nora colonelului de securitate, apoi de SRI Gheorghe Dumitrache, condamnat definitiv pentru corupție în 2013.

Afaceri de sute de milioane de euro

Societatea PSV Conpany Bucureşti a fost înfiinţata în anul 2002, sub denumirea de SC PetromService SA

În septembrie 2007,  PETROM SA a încheiat un contract pentru achiziția activităților de servicii petroliere ale SC PetromService SA, pentru suma de 328,5 milioane de Euro.

Achiziția a fost finalizată în ianuarie 2008, iar la data de 31.03.2008 numele companiei a fost schimbat în SC PSV Company SA.

Mărturii care îl pot trimite la beci pe Luca

România Liberă a intrat în posesia documentelor de la dosar. Între probele care îl pot băga la “beci” pe Liviu Luca se află mai multe mărturii ale colaboratorilor săi. Redăm mărturia directorului general Radu FLOREA (inculpat), de la firma EDILCONSTRUCT SA, către care s-au facturat lucrările făcute la domeniul din Păulești în valoare de peste 14,5 milioane de lei:

“În vara anului 2005 am fost contactat de către Luca Liviu şi am avut cu acesta o discuţie (…) legată de finanţarea contractului cu Profesional CorpConsult. Luca mi-a spus că sunt probleme cu finanţarea lucrărilor de la Păuleşti şi că a discutat (…)cu directorul general Sorin Mihai, ca decontarea lucrărilor de la Păuleşti, în baza situaţiilor de lucrări întocmite pentru SC Profesional CorpConsult, să fie facturate şi plătite de către Petromservice cu motivarea că ulterior obiectivul va fi preluat de către Petromservice sau se va face o compensare între Petromservice şi Profesional Corpconsult.

La indicaţia lui Luca Liviu, am luat legătura cu domnul director Mihai Sorin şi domnul director Zizi Anagnastopol. Domnul Mihai Sorin mi-a comunicat că lucrările de la Păuleşti vor fi plătite de Petromservice în baza facturilor emise separat la contractul nr. 245/2004.

 Lucrarea de la Păuleşti era deja supraveghetă de personal angajat la Petromservice şi păzită de personal Petromservice"

Liviu Luca este condamnat în alte două dosare. În primul dosar a primit șase ani cu executare pentru delapidarea a 12 milioane de euro de la PSV Company (fostă PetromService), iar în al doilea dosar este condamnat la trei ani închisoare pentru fapte comise în calitate de vicepreședinte al Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România " Frăția".

Cele mai citite

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Josep Borrell insistă pentru ca țările UE să ajute Ucraina cu sisteme antirachetă

Ţările Uniunii Europene trebuie să îşi trimită sistemele antirachetă pentru a consolida apărarea antiaeriană a Ucrainei, ale cărei oraşe sunt supuse atacurilor Rusiei, a...

Acumularea de gaze este o cauză posibilă a exploziei de la blocul din Craiova

Acumularea gaze este posibila cauză a exploziei produse miercuri seară la un bloc din Craiova, în urma căreia o persoană a murit și trei...
Ultima oră
Pe aceeași temă