4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportFormula 1MEDIAFAX: La Giurgiu 4 deţinuţi ar fi fost bătuţi cu bestialitate după...

MEDIAFAX: La Giurgiu 4 deţinuţi ar fi fost bătuţi cu bestialitate după revlta din închisori

Patru deţinuţi, care erau încarceraţi la Penitenciarul Giurgiu în timpul revoltelor, acuză că au fost bătuţi “cu bestialitate” pentru că ar fi instigat la proteste, aceştia având şi certificate medico-legale care dovedesc loviturile. Conducerea închisorii neagă un asemenea incident, relatează Mediafax.

În luna iulie, Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu a fost pe lista închisorilor unde sute de deţinuţi s-au revoltat şi au protestat mai multe zile la rând.

După încheierea revoltei, la închisoarea din Giurgiu patru deţinuţi ar fi fost bătuţi cu bestialitate după ce ar fi fost acuzaţi că şi-au instigat colegii la protest. La câteva ore după bătaia care ar fi fost primită chiar şi în prezenţa conducerii închisorii, cei patru au fost transferaţi. Reprezentanţii Penitenciarului Giurgiu recunosc mutarea celor patru, dar neagă toate celelalte presupuse fapte de violenţă.

Bătăile la care ar fi fost supuşi cei patru ar fi avut loc pe 29 iulie, imediat după ora trezirii.

“Fără niciun fel de explicaţii, toţi cei patru deţinuţi aflaţi în cameră am fost încătuşaţi cu mâinile la spate şi trântiţi pe burtă după care agenţii au indicat mascaţilor să ne bată atât pe mine cât şi pe ceilalţi. Am fost bătut cu bestialitate de către mascaţi, încasând lovituri de baston, de scut şi de bocanci cu nemiluita. Am auzit când gardienii le spuneau mascaţilor să mă lovească în special pe mine pentru că «am fost şmecher şi că mă dau şmecher» “, se arată în plângerea depusă de unul dintre deţinuţi la Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), obţinută de MEDIAFAX.

Toţi cei patru au dorit să-şi păstreze anonimatul pentru a evita ca astfel de situaţii să se repete.

Agenţia de presă MEDIAFAX a intrat în posesia rapoartelor de medicină legală, dar şi a sesizărilor formulate de unii dintre aceştia către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Justiţiei, Avocatul Poporului şi Parchetul Giurgiu.

“Cineva dintre cei prezenţi, din conducerea penitenciarului, a ordonat să fiu legat în poziţia ghemuit, încătuşat la picioare şi cu mâinile încătuşate în faţă peste cătuşele legate la picioare şi, din nou, o multitudine de lovituri de baston, de pumn, de picior mi-au fost aplicate în toate zonele corpului, resimţindu-le cu mare acuitate în zona capului. De asemenea, am fost lovit cu bastoanele la tălpi, fiind în mod continuu înjurat de către cei prezenţi în cameră”, se arată în sesizarea depusă la ANP.

Acelaşi bărbat susţine că a fost transferat la Penitenciarul Arad la câteva minute după ce s-ar fi încheiat presupusa bătaie. Pe drumul de la Giurgiu la Arad ar fi fost legat şi ţinut cu capul în jos.

“Arăt că nu am ştiut că voi fi transferat la Penitenciarul Arad şi, de asemenea, arăt că, pe parcursul întregii deplasări, într-o căldură înăbuşitoare de zi de iulie a anului 2016, nu mi-au fost date nici apă, nici mâncare, în condiţiile în care deplasarea a durat zeci de ore. Pe durata deplasării, am stat în poziţia ghemuit, încătuşat la picioare şi cu mâinile încătuşate în faţă şi legate de picioare, ceea ce a sporit înzecit sau chiar însutit chinul la care, cu intenţie, am fost supus”, se mai arată în sesizarea trimisă către Ministerul Justiţiei.

Soţia deţinutului a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că bătăia ar fi fost una atât de dură încât bărbatul prezenta sângerări în tălpi.

“Era vânăt din cap până în picioare, era lovit în ultimul hal. Lovit în tălpi cu bastoane, dar lovit până la sângerare, i-a ţâşnit sânge din tălpi. Lovituri în faţă, la ochi. Se vede clar că au fost lovituri de pumni. În timpul loviturilor, nu i s-a spus nimic. Am aflat ulterior, a aflat avocatul, că ar fi instigat el alţi deţinuţi. A fost obligat să se pună în genunchi şi să le ceară iertare pentru comportamentul lui. Are dureri de coloană pentru că i-au sărit cu picioarele pe coloană. Dureri de ficat, de picioare, nu îşi mai simte nici acum degetele de mâini şi de la picioare, unde a fost legat de cătuşe. Cătuşele atât de tare au fost strânse încât i-au intrat în carne. Alţi trei deţinuţi au mai fost bătuţi. Unul de la o cameră alăturată de el. Au intrat peste ei în cameră, bătuţi la fel. S-au întâlnit pe locul de primire deţinuţi. Erau legaţi, bătuţi toţi”, a declarat femeia, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

O altă femeie susţine că a cerut explicaţii conducerii referitor la ceea ce s-a întâmplat şi i s-a spus că soţul său “a făcut gălăgie”.

“S-a trezit în dimineaţa zilei de vineri (29.07.2016-n.r) cu mascaţii peste el. A fost luat din cameră, dus în altă parte şi bătut. Nu i s-a spus de ce. După a rămas cu vânătăi vizibile, probleme mari la ficat, la rinichi, l-au lovit şi în tălpi. În ziua aceea a plecat cu el, la ora 12.00, spre Gherla. Când am ajuns noi cu avocatul deja era pe drum. Am intrat în audienţă la director şi am cerut să mi se spună ce s-a întâmplat. El mi-a zis să stau liniştită că nu se bat deţinuţi la Giurgiu, că nu s-a întâmplat nimic. A spus că făcea gălăgie, că el era lider şi de asta l-au transferat. La Gherla a fost scos la Medicină Legală, dar nici în ziua de azi nu ne-au dat certificatul. Motivul-doctorul ar fi în concediu. Noi am făcut plângeri până acum. În penitenciar nici nu se uită la tine, poţi să mori lângă ei“, a declarat, pentru MEDIAFAX, soţia unui alt deţinut.

Într-un răspuns pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Penitenciarului de Maximă Siguranţă Giurgiu precizează că, în urma protestelor din iulie, nicio persoană condamnată nu a solicitat îngrijiri medicale.

” Nu au existat deţinuţi care să solicite transportul la Serviciul/Institutul de Medicină Legală pentru expertizare. Raportat la protestele din cursul lunii iulie a.c., la nivelul instituţiei noastre nu au fost formulate reclamaţii de către deţinuţi care să acuze violenţe fizice din partea personalului angajat. În prezent, la tot nivelul Penitenciarului Giurgiu, se fac verificări cu privire la împrejurările concrete ce au stat la baza declanşării şi derulării acţiunilor de protest în cursul lunii iulie 2016. Dintre deţinuţii care au manifestat forme de protest în cursul lunii iulie 2016, doar patru au fost transferaţi la alte unităţi penitenciare”, se arată în răspunsul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Giurgiu.

Agenţia de presă MEDIAFAX a solicitat la fiecare dintre penitenciarele în care au avut loc proteste un punct de vedere cu privire la posibile alte astfel de situaţii.

Dintre acestea, la Penitenciarul Bistriţa, şapte persoane care au protestat în iulie au solicitat îngrijiri medicale după acele momente, iar dintre acestea, patru au cerut transportul la Serviciul de Medicină Legală pentru expertiză, se arată în răspunsul trimis MEDIAFAX. La Bistriţa, 28 dintre deţinuţii care au protestat au fost transferaţi la alte unităţi de detenţie.

Cele mai citite

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...
Ultima oră
Pe aceeași temă