Între 1990 și 2002, președintele României nu a fost menționat expres printre beneficiarii informațiilor secrete legate de siguranța națională. Șeful statului primea date strict pe baza faptului că era șeful Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) și al forțelor armate. Legislația în domeniu conține și alte prevederi contradictorii sau depășite.
Serviciul Român de Informații (SRI) sugerează că ar fi necesară modificarea legii privind siguranța națională, care datează din 1991. Actul normativ are destule puncte unde se impun modificări și completări pentru a fi adus la zi. Cea mai flagrantă eroare a legii de acum 25 de ani este că președintele României nu apare pe lista persoanelor care au dreptul să primească informații din domeniul siguranței naționale. Acum câteva zile, într-o întâlnire neoficială cu jurnaliștii, reprezentanți ai SRI au atras atenția asupra acestei ano malii. „Din lista beneficiarilor legali lipsește chiar președintele României”, au subliniat aceștia. Articolul 11 din lege precizează că pot primi informații din domeniul siguranței naționale doar președintele Senatului și al Camerei Deputaților, Comisiile pentru Apărare din cele două Camere ale Parlamentului, miniștrii și secretarii de stat, prefecții, președinții de Consilii Județene și cel al Capitalei, precum și primarul general al Capitalei. Potrivit actului normativ în cauză, pot primi date din domeniul siguranței naționale și organele de urmărire penală, atunci când „informațiile privesc săvârșirea unei infracțiuni”.
Cum de primește, totuși, șeful statului informații clasificate? “Interpretăm legea și îl informăm în calitate de președinte al CSAT”, au răspuns reprezentanții SRI. Astfel, potrivit unor specialiști în domeniu consultați de „România liberă”, președintele Klaus Iohannis primește informații legate de siguranța națională pe baza Legii privind protecția informațiilor clasificate (182/2002). Acest act îl include pe șeful statului pe lista beneficiarilor de informații secrete de stat și secrete de serviciu. Secretele de stat sunt definite drept „informațiile care privesc securitatea naţională”. Între timp, legiuitorul a înlocuit termenul de „siguranță națională” cu cel de „securitate națională”.
Contradicții
Dar cum au primit astfel de informații președinții României în perioada 1991-2002? În Constituția din anul 1991, articolul 92 afirma că șeful statului “este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de Preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării”. Iar despre CSAT, aceeași Constituție preciza la articolul 118: “Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională”. Legea din 1992, privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, arată că activitatea SRI este “organizată și coordonată” de CSAT, dar nu spune nimic despre transmiterea de informații de la prima instituție către Consiliul Suprem.
Din 1990 (când s-au înființat SRI și SIE) până în anul 2002, când a intrat în vigoare legea informațiilor clasificate, președinții României au primit totuși informații de la serviciile speciale, foarte multe având caracter secret. Dar transmiterea acestora către Administrația Prezidențială a fost reglementată nu prin prevederi explicite, cum ar fi fost normal, ci prin interpretări. Ne referim la perioada în care România a fost condusă de Ion Iliescu (1989-1996, 2000-2004) și Emil Constantinescu (1996-2000).
Constituția, interpretată cu bun-simț
Fostul director al Serviciului Român de Informații, Costin Georgescu, a explicat pentru „România liberă“ că i-a trimis informații de acest gen fostului președinte Emil Constantinescu (1996-2000) pe baza atribuțiilor constituționale ale acestuia. „Era președintele României și în această calitate era președintele Consiliului Suprem de Apărare a Țării, cel mai important beneficiar al informațiilor secrete, era și șeful armatei române, conform Constituției”, a precizat Costin Georgescu.
Nu ar fi fost totuși mai bine ca dreptul președintelui să fie explicit definit în lege? Indirect, fostul șef al SRI a recunoscut că da, dar sugerează că prevederea nu a putut fi introdusă, din cauza eșecului unei operațiuni mai ample, la nivel parlamentar. „În anul 2000, s-a făcut un pachet de cinci legi privind siguranța națională. Pachetul a fost inițiat de un grup de parlamentari, SRI nu are drept de inițiativă legislativă. Rămâne unul dintre regretele mele că modificările legislative nu au fost votate”, și-a reamintit Costin Georgescu. Întrebat dacă rolul președintelui, ca beneficiar direct al informațiilor, era printre modificările propuse, acesta a răspuns afirmativ.
În atare condiții, SRI a mers pe o interpretare de „bun-simț” potrivit căreia șeful CSAT are acces la informațiile pe baza cărora ia decizii. „Președintelui i se dădeau două tipuri de materiale. Era vorba de informări concrete, zilnice, dar și de informări generale, mai rare, care priveau anumite domenii – de exemplu criminalitatea organizată”, a explicat fostul director al SRI. Informările SRI sunt ţinute în evidenţă, iar beneficiarii lor , inclusiv președintele, sunt obligaţi să trimită înapoi la serviciul de informații documentele cu informările primite. „Nu mi-am pus problema că președintele nu ar fi avut dreptul la aceste informări. Este șeful statului, ce Dumnezeu! Se deduce din textul legii că șeful CSAT are dreptul la astfel de informații. E o chestiune de logică”, a adăugat Costin Georgescu. El a precizat că, din informațiile pe care le are, pe aceeași bază a avut acces la informații și fostul președinte Ion Iliescu.
Centru de interceptări aprobat la secret
Nu este, însă, singura anomalie care vizează reglementările legale privind serviciile secrete adoptate în ultimii 26 de ani. Astfel, recenta decizie a Curții Constituționale a României privind interceptările a scos la iveală existența unei hotărări a CSAT din 2008 (decizia 258/2008), prin care se înființa Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor (CNIC), în structura Serviciului Român de Informații. CNIC urma să fie autoritate națională în domeniul interceptării, precum și al relaționării cu operatorii de telecomunicații, menită să servească toate instituțiile și structurile departamentale care obțin aprobări judecătorești de interceptare a comunicațiilor. Această informație a provocat o serie de controverse.
În primul rând, specialiștii în drept au atras atenția că hotărârea CSAT în discuție are caracter clasificat și nu este publicată în Monitorul Oficial, în acest fel nefiind opozabilă altor instituții, organe sau persoane fizice, decât, eventual, acelora la care se referă în mod explicit și cărora le este adresată. Mai mult, a atras atenția faptul că CNIC, înființat oficial în 2008, era menționat în raportul SRI pe 2007. „În 2007, Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor a asigurat punerea în aplicare a 10.272 acte de autorizare (mandate, autorizații și ordonanțe) a interceptării comunicațiilor, pentru toate instituțiile sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și pentru Ministerul Public”, se menționează în respectivul document.
Cu alte cuvinte, informațiile apărute încurajează interpretatea potrivit căreia, în 2008, s-a asigurat o bază legală pentru un centru de interceptări deja operațional. Însă, abia prin ordonanța Guvernului Cioloș privind interceptările, emisă după decizia Curții Constituționale, CNIC a fost menționat într-un document cu caracter transparent, publicat în Monitorul Oficial.
Șeful SIE, ales pe bază de interpretări
O altă contradicție din legislația din domeniu vizează modalitatea de numire a șefului Serviciului Român de Informații Externe (SIE). Potrivit legii de funcționare a serviciului (din 1998), „conducerea Serviciului de Informaţii Externe se asigură de către un director, cu rang de ministru, numit de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării la propunerea Preşedintelui României”. În schimb, Constituția adoptată în 2003 prevede că șefii serviciilor secrete sunt votați de Parlament, la propunerea președintelui României. Însă, în cei 13 ani de la modificarea Constituției, parlamentarii nu au pus în acord legea SIE cu legea fundamentală.
Și aceasta în ciuda faptului că existența problemei a fost reamintită Legislativului în februarie 2015 de către fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, care a atras atenția că prevederea constituțională nu este suficientă. „Au descoperit problema în 2006, când l-au numit pe Săftoiu, dar, pentru că actele erau deja făcute, au mers aşa în continuare şi nu au mai modificat nimic. Este o lipsă acolo, un vid. Legea trebuie refăcută acolo. Cineva trebuie să pună acolo, în text, că nu poţi să foloseşti Constituţia ca unealtă de lucru”, a explicat judecătorul constituțional.
Vidul legislativ este, însă, folosit de taberele politice în funcție de propriul interes. În vara anului trecut, președintele Klaus Iohannis l-a propus pentru șefia SIE pe Mihai Răzvan Ungureanu și a cerut un vot al Parlamentului. În favoarea lui Ungureanu s-a format o majoritate PNL-UDMR-UNPR, în ciuda faptului că partidul condus de Gabriel Oprea era, oficial, aliatul PSD. Încercând să contracareze numirea, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a cerut ca subiectul să fie discutat la nivel de CSAT, așa cum prevede legea SIE. Potrivit legii, deciziile CSAT se iau prin consens, iar social-democrații sperau să blocheze lucrurile la nivelul CSAT, organism din care făceau parte premierul de atunci, Victor Ponta, și o serie de miniștri social-democrați. Tentativa PSD de a bloca numirea, pe motive de procedură, a fost dată peste cap de colegul lor, Valeriu Zgonea, care, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, a refuzat să amâne votul din plen pentru numirea lui Ungureanu. Jocul de atunci al lui Zgonea a provocat scandal în PSD, dar este clar că, fără o lămurire a legii, instalarea sau debarcarea unui director SIE va provoca, de fiecare dată, controverse, în absența unor reguli unitare.
Ce legi ar trebui aduse la zi
Comisia pentru controlul SRI a informat conducerea Parlamentului că, în urma discuţiilor cu reprezentanţii serviciului, s-a ajuns la concluzia că este nevoie de modificări legislative în domeniu. Potrivit comisiei pentru controlul activităţii SRI, Parlamentul trebuie să modifice Legea 535 privind prevenirea şi combaterea terorismului, Legea 51/1991 privind securitatea naţională a României şi Legea 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea SRI. SRI şi comisia parlamentară mai spun că este nevoie de iniţierea unor noi proiecte care să vizeze securitatea cibernetică a României, precum şi regimul juridic al cartelelor prepay.
„Această actualizare a cadrului legal naţional este de natură să creeze instrumentele juridice care să permită intervenţia rapidă şi eficientă a autorităţilor competente, astfel încât să se asigure prevenţia riscurilor teroriste”, se mai arată în document. Comisia avertizează că, în urma întâlnirii cu membrii din conducerea SRI, s-a evidenţiat faptul că riscurile teroriste „sunt în creştere” în România. „Din analiza şi evaluările prezentate de SRI, a rezultat fără echivoc faptul că riscurile de tip terorist sunt în creştere pentru România.
Cum obiectivul nostru, ca oameni politici, este să protejăm cetăţenii români şi prin prevenţie să evităm ca în România să aibă loc atentate teroriste, am evaluat împreună cu conducerea SRI şi a unităţii specializate antiteroriste din cadrul SRI ce modificări şi completări de ordin legislativ s-ar impune în perioada următoare”, se arată în documentul transmis de comisie conducerii Camerei Deputaţilor.
