Datoriile nerecuperate au apărut în urma relațiilor de afaceri stabilite înainte de 1989 de dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu cu țări din Africa, Asia și America Latină.
Creanțele României, provenite din operațiuni de export și cooperare economică internațională desfășurate înainte de 1989, erau de 900.868.527 de dolari SUA și 1.420.941.221 ruble transferabile. Cifrele apar într-un raport elaborat de Ministerul Finanțelor, pe baza unor date centralizate la 31 decembrie 2015, iar documentul a fost trimis Parlamentului de Guvernul Cioloș.
Procesul de reglementare este influențat de o serie de cauze, printre care se numără dificultățile majore de ordin economic, financiar și valutar cu care se confruntă aceste țări, dar și din cauza conflictelor din unele regiuni. Alte țări tergiversează pur și simplu rezolvarea problemei.
Prezentăm, în serial, stadiul negocierilor cu fiecare țară, așa cum a fost centralizat în document.
Cum tergiversează Cuba plata datoriei
Cuba este singura țară a cărei datorie față de România nu este în dolari, ci în ruble transferabile. Rubla transferabilă era o unitate monetară scripturală, bazată pe rubla sovietică și folosită în fostul CAER. Pe baza prieteniei dintre Nicolae Ceaușescu și Fidel Castro, România a furnizat tractoare, mașini și utilaje, acestea din urmă în special pentru o uzină de crom-nichel. Însă, partea cubaneză a tergiversat rezolvarea obligațiilor sale față de România. În mai 2014, o delegație română a vizitat Havana, cu prilejul reuniunii Consiliului Băncii Internaționale de Investiții, cerând, fără succes, un calendar de negocieri. Oficialii cubanezi au replicat că înregistrarea datoriei externe a Cubei s-a realizat în condițiile unor înțelegeri multilaterale, în cadrul CAER, cu evaluarea în rubla transferabilă, o monedă desființată fără a se stabili o rată de conversie. În fața reticenței oficialilor cubanezi, România s-a adresat Clubului de la Paris, țara noastră fiind invitată să participe la lucrările Grupului Creditorilor Cubei (GoC). Însă, ulterior, Clubul de la Paris a transmis că România va fi acceptată numai în urma unui acord de participare din partea statului cubanez.
În paralel, vicepreședintele Consiliului de Miniștri al Republicii Cuba, Ricardo Cabrisas Luis, a transmis o scrisoare Ministerului de Finanțe de la București. În aceasta, susține că guvernul cubanez nu promovează schimbul datoriei în investiții. Politica guvernului cubanez este de anulare 100% a datoriilor către țările din fostul CAER, cu atât mai mult cu cât stabilirea unei rate de conversie între rubla transferabilă și dolarul SUA este imposibilă, întrucât rubla transferabilă a încetat să mai existe.
În noiembrie 2015, au avut loc la București convorbiri româno-cubaneze la nivel de directori din Ministerele de Externe. Oficialii cubanezi au transmis că statul lor nu vrea să se angajeze în acțiuni de natură financiară pe care știe că nu le poate îndeplini, iar creanța României face parte din acestea. Cuba dorește să rezolve de o manieră globală problema, prin intermediul Clubului de la Paris, care nu ia în discuție datoriile în ruble transferabile.
În data de 1 decembrie 2015, membrii GoC au semnat un acord cu privire la ștergerea unei părți a datoriei Cubei față de aceștia și reeșalonarea datoriei rămase pe o perioadă de 18 ani. Franța și Cuba au semnat în februarie 2016 un acord privind conversia unei părți din datoria cubaneză într-un fond franco-cubanez de 212 milioane de euro. O delegație a Ministerului Finanțelor din România a purtat discuții cu oficialii Clubului de la Paris și cu oficialii francezi, pentru clarificarea detaliilor soluțiilor pentru recuperarea datoriei.
Irakul va plăti până în 2028
Înainte de 1989, România a construit, pentru regimul Saddam Hussein, drumuri, foraje petroliere, căi ferate, fabrici de ciment și de armament, lucrări de irigaţii. În 2005, însă, țara noastră i-a iertat pe irakieni de 80% din datoria pe care o aveau. Sumele datorate de Irak statului român sunt reglementate printr-un acord al celor două guverne, semnat la Amman pe 18 august 2005. Potrivit acestui acord, statul român va încasa, în perioada 2009-2028, suma de 977,1 milioane de dolari, incluzând și dobânzi, având în vedere că Republica Irak beneficiază de toate cele trei etape de reducere a datoriei externe, în cuantum total de 80%, conform Minutei de înțelegere semnate în noiembrie 2004 cu statele creditoare, membre ale Clubului de la Paris (un club al țărilor creditoare). Până la această dată, în baza Acordului bilateral a fost încasată suma de 333,3 milioane de dolari SUA, reprezentând primele 15 tranșe din dobânda datorată de partea irakiană și nouă rate de capital.
Fără soluții pentru Sudan
Sudanul datorează României circa 170 de milioane dolari. În Sudan, România a construit fabrici, instalaţii petroliere, clădiri pentru instituţiile statului. Autoritățile române au întreprins în mod insistent demersuri pentru organizarea negocierilor pentru plata datoriei, inclusiv cu prilejul unor vizite oficiale de nivel înalt, se afirmă în raport. Însă, autoritățile sudaneze au amânat în mod constant începerea negocierilor sau nu au manifestat nicio reacție la propunerile părții române. Statul sudanez și-a exprimat oficial poziția de reglementare a datoriei sale la nivel global, sub auspiciile organismelor financiare internaționale, invocând prezența Sudanului pe lista celor mai îndatorate țări sărace și atitudinea unor țări, precum Cehia, de ștergere a datoriei. În anul 2011, Sudanul s-a separat în Sudanul de Nord și Sudanul de Sud, iar oficialitățile au decis ca Nordul (Republica Sudan) să gestioneze datoria sa externă, iar Sudul să facă lobby pentru reducerea datoriilor. Cu ocazia reuniunii Clubului de la Paris, din iunie 2011, reprezentantul Fondului Monetar Internațional a menționat existența unui grup de lucru condus de FMI și Banca Mondială, având ca obiectiv soluționarea problemei datoriei sudaneze, în contextul actual. România s-a înregistrat pe lista țărilor creditoare care au transmis solicitarea de plată a datoriei sudaneze. Până în prezent, organismele financiare internaționale nu au avansat în problema opțiunilor de reducere a datoriei sudaneze.
Gaddafi a amânat, succesorii nu discută
Negocierile pentru reglementarea obligațiilor valutare datorate de Libia României (45 de milioane de dolari) au fost amânate în repetate rânduri după sesiunea Comitetului financiar mixt din anul 1997, s-au caracterizat, începând cu anul 2005, atât prin pozițiile divergente ale celor două părți, cât și prin nerespectarea de către partea libiană a unor documente bilaterale. Singura propunere avansată de partea libiană, în urma insistențelor părții române, în luna martie 2010, prin intermediul Ambasadei României la Tripoli, a fost de reglementare a datoriei sale către România prin plata a 7 milioane de dolari (dintr-o datorie de 45 de milioane), propunere respinsă de partea română, în contextul în care țările care și-au încasat creanțele pe Libia au obținut procente de recuperare superioare.
După prăbușirea regimului Gaddafi, România nu a mai avut, practic, partener de negociere pe fondul luptei pentru putere între facțiunile rivale.
