23.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSportFormula 1Zeciuiala lui Oprescu: proiectele suspecte

Zeciuiala lui Oprescu: proiectele suspecte

Afacerile municipalității au atras constant atenția. Tabloul este vast: mită din contractele pentru cimitire închirierea unui sediu la un preț exorbitant, un stadion extrem de costitistor, umflarea notei de plată în cazul unor contracte, ocolirea licitațiilor în cazul altora.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu a fost arestat preventiv, mandatul pentru 30 de zile fiind emis, duminică noapte, de magistraţii Tribunalului Bucureşti. Potrivit referatului cu propunere de arestare, Oprescu l-ar fi întrebat pe un alt suspect în dosar, atunci când a ajuns la DNA, pe holul instituţiei, dacă banii pe care i-a primit erau marcaţi şi ­i-ar fi dat indicaţii acestuia – iniţial să nu facă declaraţii, iar apoi să spună un anumit lucru. Edilul a contestat măsura de arestare preventivă. Procurorii DNA ­l-au reţinut sâmbătă noapte pe primar, pentru luare de mită. Acesta a primit 25.000 de euro marcați, de la patru denunţători, suma parvenindu-i printr-un intermediar.

Mită din contracte pentru cimitire

Procurorii arată că, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înființat  un sistem prin care firmele care doreau să primească contracte cu institu­țiile din subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul realizat din execuția acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului.  O parte de 10% din valoarea contractului era cerută pentru Sorin Oprescu, potrivit DNA. În dosar, au fost reținute și alte persoane.  Printre acestea, se află directorul economic al Primăriei, Mircea Constantinescu,  omul de afaceri Claudiu Bengalici, Cristian Stânca, fostul şofer al lui Sorin Oprescu, dar şi directoarea Palatului Mogoşoaia, Ruxandra Petroi Avasiloae şi adjunctul acesteia, Florin Șupeală.

Primăria Capitalei are un buget anual de aproximativ un miliard de euro, iar numeroase contracte semnate cu diferite firme au ridicat constant semne de întrebare. Astfel, situația de la Administrația  Cimitirelor şi Crematoriilor Umane a intrat, deja, în atenția procurorilor. Potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă întocmit de procurorii DNA în dosarul primarului Sorin Oprescu, unele dintre sumele de bani primite drept mită de edilul general ar fi provenit de la firme private care aveau contracte de lucrări cu Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU). Această administrație a avut în ultimii doi ani un buget „atipic de mare” comparativ cu alte ­instituţii, precum Direcţia pentru Protecţia Copilului, susţin procurorii DNA. Astfel, în ­perioada 2012-2015 instituția a avut un buget de 230 de milioane lei.

Chirie mai valoroasă decât clădirea

Un alt scandal care l-a vizat pe Oprescu este cel legat de închirierea sediului pentru desfășu­ra­rea activității primăriei. Contractul s-a semnat în 2009, fără licitație, pe o perioadă de trei ani și suma a fost de 2,9 milioane de euro pe an, potrivit contractului ce poate fi consultat pe site-ul primăriei. Oprescu a promis că suma respectivă se va transforma într-un leasing care să permită cumpărarea sediului, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult, în 2010, când firma a vândut sediul cu 11 milioane de euro, edilul-șef nu a utilizat opțiunea de cumpărare, existentă în contract. După expirarea contractului, Sorin Oprescu a obținut din partea Consiliului mai multe prelungiri, care au împins contractul până la începutul anului 2014. În acest fel, primăria a plătit 11,6 milioane de euro, mai mult decât ar fi costat cumpărarea. Acum, firma proprietară a cerut, în instanță, evacuarea primăriei, după ce nu a recunoscut ultimul contract de prelungire.

Un alt proiect controversat este legat de stadionul Arena Națio­nală, inaugurat în 2011. Potrivit presei, proiectul a costat 234 de milioane de euro, față de 119 de milioane de euro cât era bugetul inițial.  O analiză realizată de TVR releva că primăria a cheltuit în ultimii patru ani de două ori mai mulţi bani decât a încasat. Printre altele, gazonul a fost înlocuit de câteva ori, ridicând semne de întrebare privind calitatea lucrărilor. Astfel, în conturile primăriei au intrat 13 milioane de lei, iar costurile de întreţinere s-au ridicat la 26 de milioane.

Și proiectul privind proiectarea Sălii Polivalente a ridicat semne de întrebare. Comisia de licitație din cadrul primăriei a declarat drept câștigătoare oferta unei firme care a propus un proiect de circa  65 milioane euro, în dauna uneia în valoare de 55 de milioane de euro. Consiliul Național pentru Soluțio­narea Contesta­țiilor (CNSC) a cerut primăriei să reanalizeze ofertele depuse.

Costuri umflate, fonduri ­europene aproape pierdute

La un pas de eşec a ajuns şi cel mai costisitor proiect cu bani europeni al Primăriei Capitalei. Pasajul de la Piața Sudului nu va fi gata la termenul de 31 decembrie 2015, condiție ca Uniunea Europeană să achite cele 25 de milioane de euro cât valorează lucrarea. În aceste condiții, ­Primăria Capitalei va achita 40% din valoare de la bugetul propriu, adică peste 12 milioane de euro.

Au existat probleme și cu pasajul Mihai Bravu, inaugurat în octombrie 2014, deși trebuia finalizat în 2012. Primăria a derulat o licitație după ce prima firmă cu care semnase un contract a intrat în insolvență. Deși trebuia să coste 180 de milioane de lei, pasajul a costat 220 de milioane de lei.

La fel s-a întâmplat cu Pasajul Basarab, început în mandatul lui Traian Băsescu, dar finalizat în cel al lui Oprescu. Costurile realizării pasajului au fost estimate inițial la 60 de milioane euro, ulterior au urcat la 210 milioane euro, iar în final au ajuns, în 2011, la 255 de milioane euro.

Edilul Capitalei s-a dovedit un maestru în a folosi portițele din legislația privind achizițiile publice. Astfel, în noiembrie 2012, primăria a oferit societăţii Romprest contractele pentru deszăpezirea și salubrizarea sectorului 5 al Capitalei. Contractul a fost atribuit prin încre­dințare directă pe motiv că nu mai era timp de licitații, dată fiind apropierea iernii. Însă același procedeu a fost repetat și în anii următori, inclusiv în 2 iulie 2014, în plină vară, cu luni de zile înaintea sezonului de iarnă. Tot prin încredințare directă a fost atribuit și un contract de 12 milioane de euro, pentru rețeaua de canalizare din zona Buzești-Berzei-Uranus. Proprietarul firmei câștigătoare era Theodor Barna, arestat pentru evaziune fiscală.   

Tăriceanu vrea să schimbe Codul Penal

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, ieri, că Parlamentul trebuie să modifice urgent legea pentru a elimina “abuzurile unor magistrați”, adăugând că „nu este admisibil ca stabilitatea unui politician să atârne de declarațiile vreunui denunțător”. În Parlament sunt, în diferite stadii de dezbatere, peste 20 de proiecte care vizează modificări ale Codului Penal. Unul dintre proiecte, prin care se schimbă inclusiv condițiile arestului preventiv, în favoarea celor care au probleme cu legea, a figurat săptămâna trecută pe ordinea de zi a Senatului, fiind amânat din lipsă de cvorum și din motive tehnice.

» Fostul șofer al lui Sorin Oprescu, Cristian Stanca, este rudă prin alianță cu interlopul Nuțu Cămătaru, fiind căsătorit cu o membră a familiei acestuia.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Se oprește apa caldă în patru sectoare ale Capitalei

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunţă că se vor efectua lucrări de înlocuire și de reparații pe conductele rețelei termice primare, în zone din...

Gazprom, pe pierdere, după 25 de ani

Guvernul de la Moscova a dat instrucţiuni Gazprom să nu plătească dividende pentru 2023, conform unui decret publicat pe site-ul companiei de stat, care...

Alertă. Procurorul Lucian Onea revine la DNA Ploiești

Unul dintre procurorii vedetă din era de glorie a DNA-ului condus de tandemul Laura Codruța Kovesi-Florian Coldea va reveni la „unitatea de elită”...
Ultima oră
Pe aceeași temă