13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăLifestyleFoodCare este moștenirea IPS George Guțiu

Care este moștenirea IPS George Guțiu

Anul acesta s-au împlinit, pe 8 mai, patru ani de la trecerea la cele eterne a celui care fost IPS George Guțiu, episcop care a contribuit la menținerea, în perioada comunistă, și la refacerea Bisericii Greco-Catolice după 1989.

Azi, 17 iunie, se împlinesc 25 de ani de când a fost consacrat arhiereu, prin punerea mâinilor mitropolitului Dr. Alexandru Todea, asistat de episcopii Lucian Mureșan al Maramureșului și Vasile Hossu de Oradea și de delegatul Sfântului Scaun, episcopul Ivan Martyniak. Celebrarea a avut loc pe Stadionul Municipal ”Ion Moina” din Cluj, în prezența a peste 15.000 de participanți, deoarece Catedrala  ”Schimbarea la Față” a fost redobândită prin sentință judecătorească și luată în posesie de abia la 13 martie 1998.

O personalitate exemplară

A văzut lumina zilei la 30 martie 1924, în satul Vaidei, comuna Ogra, județul Mureș. A urmat în satul natal cinci clase elementare și apoi patru gimnaziale la Liceul ”Papiu llarian”, din Târgu-Mureș. Din cauza ocupației horthyste a Transilvaniei de Nord, ultimele patru clase de liceu le-a urmat, între anii 1940-1944, la Liceul ,,Titu Maiorescu’’ din Aiud. D

upă examenul de bacalaureat, a fost primit în clerul tânăr al Arhidiecezei de Alba Iulia și Făgăraș și a devenit student în anul I la Academia de Teologie Română Unită ,,Sfânta Treime’’ din Blaj. După absolvirea celor patru ani de studii teologice, în iunie 1948, a promovat și examenul de licență, la care se supuneau abia vârfurile clericilor absolvenți. Licența acorda dreptul de a deveni profesor de religie în învățământul mediu și era titlul superior ce putea fi obținut în învățământul teologic greco-catolic din țară.

Tânărul George Guțiu, deși abia fusese publicat odiosul Decret nr.358 din 1 decembrie 1948, de trecere a Bisericii Române Unite în ilegalitate, a cerut și, la 8 decembrie același an, a fost hirotonit preot de către arhiepiscopul și mitropolitul romano-catolic al Bucureștilor, Alexandru Cisar, pentru că episcopii greco-catolici erau arestați cu toți încă de la sfârșitul lunii octombrie și deținuți la Dragoslavele, în vila de vară a patriarhului, după cum menționează lucrarea ”Catolicism și ortodoxie românească”.

După hirotonire, el l-a ajutat pe ”ordinarius-ul arhidiecezan”, adică pe conducătorul din clandestinitate al arhiepiscopiei greco-catolice, mai întâi pr. George Dănilă, fostul său rector la Academia de Teologie, și apoi pe dr. Alexandru Todea, protopopul Reghinului – devenit din noiembrie 1950 episcop clandestin. În acest timp, George Guțiu a cercetat arhidieceza și a cules date din parohii și protopopiate despre preoții, călugării, călugărițele și credincioșii rămași pe baricada rezistenței, netrecuți la Ortodoxie, precum și despre cei întemnițați. El a reușit să comunice aceste date Sfântului Scaun, mai exact Papei Pius al Xll-lea.

Condamnat la muncă silnică pe viață

În aceeași perioadă, el a fost și îndrumătorul spiritual al Congregației de surori – călugărițe din Blaj, până la ridicarea acestora și fixarea lor la Obreja, în fosta mănăstire baziliană de acolo. Pr. George Guțiu a fost urmărit de Securitate din 1949 până la 30 ianuarie 1951, când a fost arestat la Reghin și apoi anchetat la Ministerul de Interne din București, până la 15 februarie 1952, când, a fost trimis în judecată. George Guțiu a fost condamnat de către Tribunalul Militar, Secția a II-a București, prin sentința penală nr. 104 din 20 februarie 1952, la muncă silnică pe viață. Detenția a executat-o în închisorile cu cel mai greu regim din țară: Jilava, Aiud, Pitești, Dej și Gherla, de unde a fost eliberat la 4 august 1964, în virtutea decretului de grațiere a tuturor deținuților politici.

După eliberare, a locuit la fratele său, la Târnăveni, unde a lucrat ca muncitor la Întreprinderea de Gospodărire Comunală și Locativă. Comportarea excepțională la locul de muncă i-a determinat pe superiorii săi să ceară recunoașterea studiilor teologice ca studii superioare și, astfel, a fost promovat economist și avansat mai târziu economist principal, calitate din care a fost pensionat în 1986, la împlinirea vârstei de 62 de ani. În activitatea preoțească clandestină, pe care a continuat-o în ciuda șicanelor Securității, el s-a distins în calitate de colaborator deosebit al mitropolitului dr. Alexandru Todea. Pentru un timp, George Guțiu a devenit vicar general arhidiecezan.

Hirotonit episcop pe stadion

După evenimentele din 1989, în 3 martie 1990 a fost numit de Sfântul Pãrinte Papa Ioan Paul al II-lea episcop titular al eparhiei de Cluj-Gherla, iar la 17 iunie 1990 a fost consacrat arhiereu.

Am avut bucuria  să particip la consacrarea Preasfințitului George Guțiu și nu pot uita cuvintele pe care le-a rostit atunci: ”Cred Într-Una Sfântă Catolică şi Apostolică Biserică – a fost deviza vieţii mele încă din primii ani când am început să învăţ, în neuitatul meu Vaidei, primele file din catehism. Nu am uitat această deviză de-a lungul anilor de şcoală, iar în ziua de 15 februarie 1952, când mă aflam în boxa acuzaţilor pentru convingerile mele religioase, la întrebarea preşedintelui completului de judecată: «Care îţi este ultimul cuvânt?», am răspuns: «Acesta să mi se socotească ultimul meu cuvânt de om liber: Cred Într-Una Sfântă, Catolică şi Apostolică Biserică». Cu acest crez şi în acest crez am trăit şi după ce m-am eliberat din închisoare şi tot acest crez vreau să-mi însoţească zilele pe care mi le va mai da Bunul Dumnezeu”.

Preasfințitului George Guțiu i-a revenit dificila misiune de a reorganiza structurile Eparhiei de Cluj-Gherla la reintrarea în legalitate a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Totodată, a desfășurat o bogată activitate de pastorație, a deschis căile dialogului pentru retrocedarea bisericilor și a sprijinit construirea noilor lăcașuri de cult. El a consacrat  peste 22 de lăcașuri de cult și a hirotonit peste 80 de preoți pentru clerul Eparhiei de Cluj – Gherla și al Arhieparhiei de Făgăraș și Alba Iulia.

În timpul arhipăstoririi sale, au fost redeschise sediul episcopal de pe Str. Moților, nr. 24-28, Seminarul teologic ”Sfântul Ioan Evanghelistul”, precum și Liceul ”Ioan Inocențiu Micu-Klein”.

Tot el a deschis Facultatea de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității Babeș – Bolyai, precum și grădinița ”Sfânta Ana” a surorilor Ordinului ,,Sfântul Vasile cel Mare”. De asemenea, au fost deschise orfelinatele de copii ale Congregației Surorilor Maicii Domnului și a început activitatea catehetică în școli.

Arhiepiscop ad personam

La 20 iulie 1994, ca o recunoaştere a meritelor sale deosebite în apărarea Bisericii Catolice în timpul persecuţiei comuniste, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea i-a conferit titlul de arhiepiscop ”ad personam”. Un moment important l-a constituit vizita în țara noastră a Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea, în perioada 7-9 mai 1999, la care PS George Guțiu a participat împreună cu ceilalți episcopi catolici din România. Din 18 iulie 2002, a devenit arhiepiscop emerit.

Însă marele ierarh nu a avut în grijă doar Eparhia de Cluj-Gherla. După  îmbolnăvirea Eminenței Sale Cardinalului Alexandru Todea în anul 1992 şi până la numirea Înalt Presfințitului Mitropolit Lucian Mureşan, astăzi Prefericitul Cardinal și Arhiepiscop Major, IPS George Guțiu a preluat și conducerea Arhiepiscopiei de Alba Iulia şi Făgăraş,  respectiv a Mitropoliei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. El a asigurat conducerea acestora până la data de 4 iulie 1994, cu titlul de administrator apostolic.

Conform dreptului canonic, şi-a prezentat cererea de retragere de la conducerea Episcopiei de Cluj-Gherla în anul 1999, odată cu împlinirea vârstei de 75 de ani. Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea nu i-a acceptat cererea imediat, ci doar la 18 iulie 2002, dată la care PS Florentin Crihălmeanu a preluat scaunul episcopal. În anul 2000, IPS George Guțiu a fost decorat cu Ordinul Național ,,Pentru Merit” în grad de Mare Cruce de către Emil Constantinescu, președintele României de atunci.

L-am cunoscut pe IPS George Guțiu în 1991, an în care am intrat la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Evanghelistul”, unde venea și asista de multe ori la examenele pe care le susțineam și, uneori, ne punea unele întrebări. Ne îndemna să ne rugăm mult, pentru că un preot trebuie să se roage dacă vrea să răspundă chemării lui Hristos, și ne spunea că el, după eliberarea din închisoare, în anul 4 august 1964, nu a avut o zi în care să nu celebreze Sfânta Liturghie.

Am avut, totodată, posibi­li­ta­tea să-l însoțesc de nenumărate ori atât în Eparhia de Cluj-Gherla, cât și în  Arhiepiscopia de Alba Iulia şi Făgăraş  în perioada cât a fost administrator apostolic. Și de fiecare dată când se prezenta nu spunea că este Episcopul George Guțiu, ci ”părintele George”. Cu sine a dus în cer calități și haruri pe care Dumnezeu nu le dăruiește decât celor puțini și aleși. Memoria sa rămâne adânc sădită în sufletele noastre.  

Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă