Articolul critic la adresa mandatului de președinte al lui Klaus Iohannis, apărut în publicația germană Der Spiegel, arată faptul că Occidentul monitorizează atent România. Dar actualul șef de stat nu a fost singurul lider român criticat de-a lungul timpului pentru derapaje.
Momentele controversate din primul mandat a lui Ion Iliescu s-au legat de mineriade. BBC scria, în ianuarie 1990, că românii cer o schimbare guvernamentală, arătând că zeci de mii de demonstranți pro-democrație au luat cu asalt străzile capitalei București pentru a protesta împotriva guvernării interimare asigurate de Iliescu. Potrtretul pe care BBC îl făcea fostului președinte, la finalul mandatului său din 1996, nu este unul măgulitor: “Iliescu a rămas la putere timp de șase ani. Dar, mai degrabă, în loc să împingă țara pe calea reformelor așa cum a promis, a blocat orice încercare de a-i aduce în fața instanței pe cei care au tras în decembrie 1989. Au existat numeroase speculații legate de îndepărtarea de la putere a lui Nicolae Ceaușescu și de faptul că nu a fost atât de mult o revoluție, cât mai degrabă o lovitură de stat pusă la cale de Iliescu și oamenii lui. Iliescu a fot cel care a ordonat procesul lui Ceaușescu care s-a terminat cu execuția fostului dictator”.
Iliescu, minerii și Holocaustul
Michael Shafir publica, în 2004, la Radio Europa Liberă o analiză a celui de-al doilea mandat în fruntea României al lui Iliescu. “În ultimul său mandat ca șef de stat (2000-2004), Iliescu a făcut eforturi disperate pentru a-și asigura un loc în istorie astfel încât generațiile viitoare să dea uitării începuturile sale autoritariste ca șef de stat al României, între 1989 – 1996. Unii au fost convinși, alții au rămas sceptici în legătură cu «al doilea Iliescu»”.
Articolul face referire la decizia luată de fostul președinte în ultimele zile ale mandatului său de a-l grația pe liderul ortacilor, Miron Cozma, cel care a condus sângeroasele mineriade în anii 90. “Între timp, PSD a luat o poziție fără precedent criticând decizia președintelui Iliescu de a-l grația pe Miron Cozma. O mișcare cu atât mai surprinzătoare cu cât este de așteptat ca Iliescu să se întoarcă în poziția de președinte al PSD. Într-o singură zi, Iliescu a devenit dintr-un bun, într-o povară pentru PSD. Cu siguranță, nu ăsta a fost modul în care Iliescu a dorit să iasă din politică”, scria jurnalistul.
Fostul președinte a fost aspru criticat după un interviu acordat publicației Haaretz. "Holocaustul nu a afectat numai populația evreiască din Europa. Multi alții, inclusiv polonezi, au murit în același fel. În România perioadei naziste, evreii și comuniști erau tratați la fel. Tatăl meu a fost activist comunist și a fost trimis într-un lagăr. A murit la vârsta de 44 de ani, la mai puțin de un an după ce s-a întors", a declarat fostul șef de stat.
Ion Iliescu a fost nevoit să se apere susținând că declarațiile sale au fost răstălmăcite, fostul premier Adrian Năstase i-a adresat o scrisoare omologului său Ariel Sharon, iar ambasadorul român de atunci de la Tel Aviv a fost chemat pentru explicații.
Constantinescu, Securitatea și Rona Hartner
Emil Constantinescu a avut parte de o presă internațională favorabilă. Cel puțin în prima jumătate a mandatului său. BBC a scris despre vizita sa istorică în Ucraina și despre vizita lungă, de opt zile, pe care a făcut-o în SUA în iulie 1998. New York Times scria, în 1996, despre alegera lui Emil Constantinescu ca președinte, punctând că este vorba de o victorie a revoluției anti-comuniste.
“Victoria triumfală a lui Emil Constnatinescu, președintele cu barbă provenit din mediul academic, înseamnă o victorie definitivă a revoluției democratice pe care mulți români o considerau că le-a fost furată în urmă cu șapte ani”. Patru ani mai târziu, presa britanică anunța sec: “Partidele din coaliția guvernamentală din România au declarat că nu au fost consultate de către președintele Constantinescu înainte de surprinzătorul său anunț că nu va candida pentru un al doilea mandat. Președintele Constantinescu a declarat că nu a fost capabil să stârpească fenomenul corupției care a afectat economia și politicile parlamentare”.
Președintele a fost implicat într-un scandal monden care a avut ecou și în America. New York Post titra: “Președintele României zguduit de un scandal sexual”. Și explicația: “Un jurnal secret despre care se spune că ar fi aparținut actriței de film Rona Hartner, în vârstă de 25 de ani, o aduce pe aceasta în apropierea președintelui Constantinescu, de două ori mai în vârstă. Cele două părți au negat, dar acest aspect a alimentat și mai mult interesul publicului”.
Băsescu, fratele și Europa
Despre președintele Traian Băsescu s-a scris cel mai mult. Normal, dat fiind că în mandatul său România era membru NATO și UE, iar fostul președinte a fost în situația de a fi de două ori suspendat de către Parlament. În 2004, Traian Băsescu era “fostul primar care a curățat Bucureștiul prin metode neortodoxe și care a cerut semnarea unei petiții publice în chestiunea modului de încălzire a orașului”.
Presa occientală scria că “cel mai probabil, o victorie a sa în alegeri va fi aplaudată de cancelariile occidentale”. Băsescu a fost urecheat, apoi, pentru remarcile rasiste făcute la adresa unei jurnaliste căreia i-a spus țigancă în sens peiorativ. O analiză a BBC, realizată în 2004 după câștigarea primului mandat de președinte, întreba: “O nouă eră pentru România?”.
Zece ani mai târziu, The Economist publica, în iunie 2014, un amplu articol intitulat “O, frate”, în care explica acuzațiile care îi sunt aduse fratelui președintelui – Mircea Băsescu. Concluzia jurnaliștilor britanici: Traian Băsescu își termină mandatul în mijlocul unui imens scandal de corupție.
