Fernande Grudet, sau Madame Claude, cum a fost cunoscută cea care a domnit peste cea mai celebră reţea de prostituţie de lux din Franța, s-a stins din viaţă la Nice, la vârsta de 92 de ani.
Printre figurile nopţilor pariziene, Madame Claude rămâne o instituţie, o legendă, numele ei fiind deja o marcă. În anii ’60-’70 era vedeta cronicilor de scandal cu reţeaua ei de call-girls cinci stele care făcea să tremure Republica, scrie Le Point. Oameni politici, artişti, industriaşi, mari nume şi mari bogătaşi, toţi au recurs la serviciile sale. Dar bătrâna doamnă, foarte demnă, a luat cu ea toate secretele. Faimosul ei carnet negru ascunde încă numeroase mistere. S-a stins într-un spital din Nice. Protejată de mai-marii lumii, pentru care îşi educa fetele, Madame a avut de-a face cu justiţia şi Fiscul. De peste două decenii trăia retrasă la Nice, în sudul Franţei, unde scriitorul american William Stadiem a reuşit să aibă o ultimă întrevedere cu ea acum doi ani. În multe locuri, pronunţarea numelui ei provoacă un interes imediat: „O cunoaşteţi? Există?”. De la Stadiem aflăm că John Kennedy, despre care se ştie că frecventa saloanele libertine, i-a cerut Madamei Claude o „fată” care să fie o sosie a soţiei sale, Jackie. Dar mai „fierbinte”. Despre unele capete încoronate, aflăm că şahul Iranului îşi achita în mod regulat datoriile cu bijuterii. Dezvăluiri inedite privind prezenţa în celebrele ei saloane a lui Muammar Ghadafi, Marlon Brando, Rex Harrison, Gianni Agnelli sau Marc Chagall, care frecventa casa pentru a realiza portrete şi nuduri. Şi, potrivit lui William Stadiem, cuplul Onassis-Maria Callas.
Celebrităţile saloanelor
În 1960, a devenit cunoscută drept cea mai exclusivistă Madame din lume, a cărei clientelă i-a inclus pe John Kennedy, De Gaulle, Onassis, şahul Iranului sau Giovanni Agnelli (fostul patron al Fiat). Reţeaua ei, prin care au trecut peste 500 de tinere – manechine, dansatoare sau cântăreţe – avea printre clienţi oameni politici, bancheri, editori, industriaşi, artişti. Din 20 de fete care doreau să intre în celebrele sale saloane, ea nu forma şi nu reţinea decât una, cea capabilă să cumuleze inteligenţa, frumuseţea şi patul. Studentele îşi rotunjeau veniturile,manechinele, în lipsa paradelor de modă, preferau să poarte veşmintele şi să danseze din buric pentru emiri. Cadourile plouau. Era o epocă în care bacşişurile constau într-un Ferrari sau un mantou din vizon. În jurul unui pahar de vin, patronii se transformau rapid în Don Juani. Ea a acumulat o avere şi, potrivit propriilor declaraţii, „sexul nu este obsesia mea, este meseria mea”. Singurul lucru care a preocupat-o a fost să adune bani. Paradoxal, problemele ei nu au venit din partea brigăzii mondene, a fost Fiscul cel care i-a venit de hac.
Serile se odihnea, cina singură. Circula într-un Alfa Romeo şi avea peste 100 perechi de pantofi. În fiecare dimineaţă, la 8.30, mergea la coafor, care îşi deschidea mai devreme salonul special pentru ea. În acte, la rubrica „profesie” menţiona: directoare de societate. Termenul acoperea domenii vaste. „Este o femeie necontestată într-un domeniu contestabil, o reuşită morală în imoralitate, un vis în ceea ce adesea este un coşmar”, scria Jacques Quoirez.
Reţeaua „lebedelor“
Confidenţele făcute fetelor ei, pe care le numea „lebede”, erau transmise de Madame Claude serviciilor secrete, ceea ce a menţinut-o la adăpost de orice neplăcere. O situaţie care a durat până la venirea la putere a lui Valery Giscard d’Estaing, în 1974, când administraţia lui a instituit o represiune a prostituţiei de lux, nu doar contra Madamei Claude, dar şi a Madamei Billy, rivala ei celebră. Prea celebră pentru propriul bine şi, în faţa unei potenţiale pedepse cu închisoarea, Claude a luat banii şi a fugit la Los Angeles.
Revenită în Franţa în anii 1980, ea a reconstruit o reţea de call-girls (nu admitea să li se spună prostituate), dar a fost arestată în 1992, denunţată de concurentele invidioase, şi încarcerată în închisoarea din Fleury-Merogis, în Essonne. Condamnată la trei ani de detenţie, din care şase luni ferme, şi la un milion de franci amendă, ea a acordat interviuri pentru TF1 şi VSD şi şi-a scris memoriile pentru a scăpa de sentinţă.
Exilul american
Madame Claude şi-a început exilul în Los Angeles în 1977, după ce autorităţile franceze au început să o urmărească pentru fraudă fiscală. Scriitorul William Stadiem s-a întâlnit cu ea pentru prima oară în 1981, când i-a ridicat moralul cu oferta unui avans de şapte cifre pentru o carte pe care să o realizeze împreună. Apoi a intervenit un tânăr cineast în ascensiune, un membru al diasporei post-şahul Iranului, a cărui familie frecventase saloanele Claude din Paris. Claude nu corespundea cu persoana imaginată de Stadiem pentru o „madame”. Era ca un mic bancher, blondă, perfect coafată, purta haine Chanel, cu mult mai mult bun gust decât femeile pline de bijuterii şi plete lungi de la Hollywod. În pofida bogăţiei şi a bucatelor gătite de celebrul Wofgang Puck, Claude mânca cât o pasăre, câteva felii de roşii, pepene galben, fără alcool sau ţigări. Toţi ochii erau îndreptaţi asupra ei, scrie Stadiem, era mai căutată decât Faye Dunaway, Michael Caine sau Jack Nicholson. În timpul meselor luate împreună vreme de o lună, ea a făcut prea puţine confidenţe privind trecutul, în afara faptului că a intrat în afaceri vânzând Biblii din uşă-în-uşă. Şi a refuzat constant să dezvăluie lista „lebedelor” sale, cele care s-au căsătorit cu persoane bogate şi puternice, cele care au devenit staruri. Stadiem relatează că a realizat curând că ea nu era doar cineva pentru bărbaţi, era un Pygmalion pentru acele fete pe care le-a măritat cu nume celebre, nume de marcă. Claude le aranja, le îmbrăca, le oferea operaţii de chirurgie estetică, le învăţa bunele maniere. Madame Claude avea o filosofie – „să faci viciul cât mai frumos”.
Era un soi de şcoală privată, o „universitate” care pregătea din nimic căsătorii extraordinare. Unele dintre fetele ei au sfârşit în relaţii cu prinţi arabi, altele au devenit contese. Adesea, soţii nu au bănuit nimic. „Lebedele” Madamei Claude sunt astăzi doamne în vârstă, reprezentante ale burgheziei, în afara suspiciunilor că în tinereţe au aparţinut celebrei reţele Claude.
Concurenţă
Producătorul David Niven jr., depozitar al secretelor de la Hollywood, relatează că atunci când a sunat-o pe sora lui Jackie Collins, scriitoarea Joan Collins, pentru a-i spune impresia despre Madame Claude, a aflat că o confundase cu Madame Alex, fosta florăreasă filipineză care a fost mentorul lui Heidi Fleiss. Alex avea în California o întreprindere mult mai mare decât a Madamei Claude. Dar fetele europene ale reţelei Claude erau prea sofisticate pentru piaţa de la Hollywood. De asemenea, pentru anumiţi editori, faptul că Claude era franţuzoaică şi deci străină, şi nu un nume american, a făcut ca posibila carte cerută Madamei Claude să primească un avans de şapte cifre. Pentru alţi editori, povestea lui Madame Claude era prea „hot”. În dorinţa de a obţine cartea verde, Claude s-a căsătorit cu un barman gay, dar acea carte verde nu s-a materializat niciodată şi ea s-a dus să locuiască în Vanuatu. În 1985, amici puternici din Franţa i-au spus că drumul este liber. D’Estaing fusese înlocuit de François Mitterrand, care avea ceva mai bun de făcut decât să alerge după reţele de prostituţie. Deci Claude revine în Franţa, dar a fost arestată pentru vechea acuzaţie de evaziune fiscală şi trimisă în închisoarea din Cahors pentru patru luni.
După aceea, Fernande Grudet, numele ei adevărat în actele de stare civilă, a căutat anonimatul, care a fost tulburat în ultimii ani de invitaţii pe platourile de televiziune. Destinul şi celebritatea ei au pasionat întotdeauna francezii. Toţi animatorii tv au încercat să o aducă pe platourile lor, dar uşa ei a rămas definitiv închisă.
Scandalul Heidi Fleiss
După anii 1980, o nouă generaţie de madame i-a urmat paşii. Supranumită Madame Claude de Hollywood, Heidi Fleiss a creat şi s-a aflat în fruntea unei reţele de prostituţie binecunoscută în SUA în anii 1990, care avea printre clienţi cele mai mari vedete ale cinematografiei. În 1993, Heidi Fleiss, 27 ani, era răsfăţata cetăţii filmului. Avea câteva dintre cele mai frumoase femei din Los Angeles, care lucrau pentru serviciul ei de prostituţie de elită. Ca în orice domeniu unde afacerile prosperă, competiţia era dură şi numeroşi membri din „cea mai veche meserie din lume” voiau scoaterea ei din circuit.
În 1993, departamentul şerifului comitatului Los Angeles a coordonat un plan elaborat cu FBI şi alte organisme de aplicare a legii, pentru a o atrage pe Heidi în acte de proxenetism.
Planul prevedea o infiltrare a unui agent al poliţiei din Beverly Hills, prezentat drept un client japonez bogat care dorea să obţină serviciile reţelei Heidi Fleiss. Agentul a contactat-o şi a aranjat o întâlnire cu patru prostituate şi mai mulţi „colegi” într-o cameră a hotelului Beverly Hills Hilton. El a oferit 6.000 dolari pentru acele servicii.
Capcana poliţiei
Heidi a trimis patru dintre cele mai frumoase fete ale ei şi 13 grame de cocaină, aşa cum ceruse agentul infiltrat. Poliţia a făcut pregătiri serioase pentru acea „întâlnire” – a instalat camere ascunse şi echipament pentru ascultare. Agenţii infiltraţi flecăreau cu fetele în timp ce priveau împreună filmulețe provocatoare. Le-au făcut propuneri directe şi fetele au acceptat. Totul a fost înregistrat şi la momentul oportun peste 20 de poliţişti au intrat în cameră şi au arestat prostituatele. Heidi a fost arestată a doua zi şi capetele de acuzare au fost în număr de cinci, de la proxenetism la posesie de stupefiante. Arestarea ei a produs o adevărată furtună la Hollywood, multe celebrităţi fiind terifiate că vor fi expuse dacă vasta listă de clienţi ai lui Heidi va fi făcută publică. „Era un scandal de proporţii epice, care ameninţa numeroase căsătorii de anvergură şi locurile de muncă ale unor persoane influente la Hollywood”. Heidi nu era o sfântă, dar nici fără caracter, şi numele conţinute în „mica agendă neagră” nu au ieşit niciodată la iveală, deşi „băiatul rău” al Hollywoodului, Charlie Sheen, a fost demascat ca unul dintre clienţi.
Scandalul Heidi Fleiss a decolat ca o rachetă şi media din întreaga lume a trimis corespondenţi la Los Angeles unde a avut loc procesul ei. Heidi a pledat nevinovat şi a fost inculpată o lună mai târziu. Apărarea a prezentat un argument convingător, demonstrând că ofiţerii de poliţie au atras-o pe Heidi într-o capcană, ceea ce a suscitat o reacţie pozitivă din partea unor juraţi. Din toate capetele de acuzare a rămas cu acuzaţia de complot şi cea de evaziune fiscală şi spălare de bani, pentru care a primit trei ani de detenţie.
În memoriile publicate în 1994, Fernande Grudet se descrie drept o aristocrată născută într-un castel de pe Loire şi o eroină de război care a luptat în Rezistenţă şi a plătit cu o internare într-un lagăr de concentrare. În 2010 totul a fost considerat minciună…
