Ziua de 1 Mai, cunoscută astăzi drept Ziua Internațională a Muncii, a intrat în istorie după marile demonstrații de protest din America, de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
La data de 1 mai 1886, sute de mii de oameni au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite. Cea mai amplă demonstrație a avut loc la Chicago. Scânteia protestelor a pornit de la angajații firmei de prelucrare a lemnului „McCormick”. Acolo poliția a intervenit, patru protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți.
Drept efect, s-a declanșat un protest cu 90.000 de muncitori, dintre care aproximativ 40.000 se aflau deja în grevă. Pe parcursul acestora, o bomba a fost aruncată din mulțime spre polițiști, 66 dintre aceștia fiind răniți, dintre care șapte au decedat.
Totuși, în urma protestelor, circa 35.000 de muncitori americani au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.
Deși primele demonstrații de 1 Mai au avut caracter profesional, nemuițumirile justificate ale muncitorilor au fost speculate de mișcarea comunistă, aflată în ascensiune.
Pentru a marca această victorie, în anul 1889, Federația Americană a Muncii și Internaționala a II-a Socialistă au decis ca ziua de 1 Mai să fie declarată o zi a muncitorilor. Următoarele acțiuni specifice zilei de 1 Mai au avut loc în anul 1890, atât în SUA, cât și în principalele țări europene. Programul manifestărilor de 1 Mai a inclus demonstrații de stradă, dar și acțiuni de petrecere în comun a timpului liber.
Ziua muncitorilor, 1 Mai, a încercat a fi speculată și de naziști. În Germania, Hitler a avut și el un discurs propagandistic, la data de 1 mai 1933.
O sărbătoare "tolerată", înainte de 1945
În România, prima demonstrație de 1 Mai a avut loc în anul 1890. S-a creat o tradiție a acestui tip de acțiune, deși ea nu era încurajată de autorități, ci era – după cum scria presa românească, în anul 1920, doar "o sărbătoare tolerată".
Din anul 1945, acțiunile de 1 Mai au primit, în România, o evidentă coloratură politică. Contextul era nefavorabil României – o țară ocupată de armata sovietică.
În anii următori, programul manifestațiilor de 1 Mai a inclus adunări ''populare'', care se desfășurau pe Stadionul Republicii, care avea instalație de nocturnă. După construirea Pavilionului Expoziției Economiei Naționale (actualul Romexpo), adunările de 1 Mai s-au desfășurat aici.
După anul 1989, în condițiile prăbușirii comunismului, țările din estul Europei au redus importanța acordată zilei de 1 Mai. În România, pentru prima dată după anul 1989, acțiunile specifice au fost reluate în anul 2003, la inițiativa Blocului Național Sindical.
"Acum a rămas ideea de zi liberă care e fixată într-un moment plăcut, la începutul verii, de care lumea profită pentru a merge într-o minivacanţă”, explică sociologul Mircea Kivu. În schimb, la manifestările organizate în România înainte de 1989 participau oameni care veneau acolo din obligație și care abia aşteptau să se termine programul oficial pentru a pleca la iarbă verde.
“1 Mai este un prilej pentru demonstraţii când mişcarea sindicală are revendicări deosebite. Poate ar fi fost cazul şi la noi de aşa ceva, dacă mişcarea sindicală ar fi fost pe picioarele ei, dar din păcate e oloagă”, susține Mircea Kivu.
În prezent, printre ţările și teritoriile care sărbătoresc 1 Mai drept Ziua Muncii se numără Germania, Belgia, Croaţia, Turcia, Grecia, Italia, Spania, Israel, Canada, India, Suedia, Filipine, Mexic, Peru și Hong Kong.
