8.7 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăLifestyleFoodDecapitarea Camorrei. Cine îi ia locul?

Decapitarea Camorrei. Cine îi ia locul?

Poliţia italiană a dat o lovitură dură mafiei napoletane, Camorra, cu arestarea fugitivului Michele Zagaria, şeful principalului său clan, Casalesi, devenit celebru datorită cărţii lui Roberto Saviano, „Gomorra”, şi filmului cu acelaşi nume, în care sunt descrise traficuri ilicite ale acestei „familii” mafiote.

 

Operaţiunea de amploare la care au participat peste 150 de poliţişti italieni a permis arestarea capului mafiei napoletane, celebra şi temuta Camorra. Michele Zagaria, căutat de justiţia italiană de peste 15 ani, a fost capturat într-un buncăr de ciment, disimulat sub locuinţa sa, din Casapenna, din apropierea localităţii Caserta, regiunea Napoli. Ministrul de Interne, Anna Maria Cancellieri, a precizat că este vorba de un mare succes pentru stat, o lovitură dură nu doar pentru clanul Casalesi, ci pentru întreaga organizaţie a Camorrei.

Camorra, al cărei clan Casalesi este principala componentă, este una dintre cele patru mafii italiene, alături de Cosa Nostra (Sicilia), N’drangheta (Calabria) şi Sacra Corona Unita (Puglia).

Cunoscut ca „Regele cimentului” şi supranumit „Faţă sucită”, Michele Zagaria, 53 de ani, era până acum naşul necontestat al uneia dintre cele mai mari familii ale mafiei napoletane şi unul dintre fugitivii cei mai periculoşi din Italia. Reputat pentru brutalitate, el a fost condamnat, în contumacie, de trei ori la închisoare pe viaţă şi din 2000 este vizat de un mandat internaţional de arestare. Zagaria este ultimul fugitiv dintre cei care reprezentau conducerea Camorrei. Din 2008 până acum au fost arestaţi sau închişi cel puţin 216 membri ai clanului său, Casalesi, şi Michele este ultimul pe listă, dar şi cel mai important. Clanul său a început să joace un rol important în anii ’90, când a fost vinovat de uciderea lui Don Giuseppe Diana, care critica adesea Camorra şi chema populaţia la revoltă.

„Faţă sucită” era specializat în sectoarele construcţiilor şi lucrărilor publice, întreprinderile sale obţinând contracte pe tot teritoriul Italiei. După 2001, pe teritoriul controlat de clanul Casalesi, în ce priveşte marile sume provenite din extorsiuni, oricare ar fi fost locul unde se desfăşurau şi oricare ar fi fost familiile care le controlau, ele veneau la Michele Zagaria, care le distribuia apoi tuturor facţiunilor, declara un mafiot pocăit, Emilio di Caterino.

Putere, bani, sânge

Camorra este un fenomen mafiot urban, spre deosebire de Cosa Nostra, care a apărut în mediul rural. Este un tip de mafie născută la Napoli la începutul secolului al XIX-lea, dar a cărei origine este mult mai veche. Plecând din Napoli, s-a răspândit şi în alte provincii din Campania, în special în Caserta, dar interesele ei economice legate de spălarea de bani murdari depăşesc graniţele Italiei. Este o organizaţie criminală nebuloasă cu circa 236 de clanuri, cu zeci de familii adesea rivale, mai mult sau mai puţin afiliate clanurilor. „Afacerile” ei, care depăşesc frontierele Italiei, cuprind racket, pariuri clandestine, prostituţie, trafic de droguri, trafic de deşeuri menajere, spălare de bani, trafic de ţigări, fraudă cu subvenţii europene. În prezent, cifrele oficiale vorbesc despre 7.500 de iniţiaţi, camorrişti grupaţi în clanuri în cadrul cărora membrii feminini încep să deţină un rol din ce în ce mai important în urma numeroaselor arestări şi asasinate.

Este cea mai veche organizaţie criminală din Italia şi, potrivit agenţiei Eurispes, cifra ei de afaceri este evaluată la peste 30 miliarde de euro. Toate reglările de conturi se fac cu preţul sângelui, vendetta fiind o regulă de aur.

Camorra este prezentă în toate sectoarele economiei regionale napoletane unde clanurile gestionează diversele traficuri, prostituţia şi extorsiunea de fonduri. Sunt prezente în ofertele publice de construcţii, adjudecările şi activităţile legate de cheltuielile publice. Şeful Protecţiei Civile din Napoli a recunoscut că, în materie de gestionare a deşeurilor, singura realitate este cea a Camorrei.  Această mafie puternică deţine monopolul colectării deşeurilor în Campania şi controlează numeroase gropi de gunoi. Închiderea lor progresivă, ca şi prezenţa deşeurilor îngropate ilegal care poluează masiv solul şi aerul au dus la numeroase situaţii de criză în regiunea Napoli. De exemplu,  solurile comunelor Acerra, Marigliao şi Nola, altădată considerate cele mai fertile, sunt numite astăzi „triunghiul morţii”. Gestionarea deşeurilor este dominată de starea de urgenţă din 1994. 

Record de crime

Potrivit autorului celebrei cărţi „Gomorra”, Roberto Saviano, Camorra a asasinat peste 3.600 de persoane din 1979. Adică a „ucis mai mult decât oricare altă organizaţie, a făcut mai multe victime decât ETA şi IRA reunite, mai multe decât mafia rusă, familiile albaneze, Brigăzile Roşii şi decât toate atentatele comise în Italia în perioada anilor de plumb”. Locuitorii regiunilor Napoli şi Caserta se confruntă zilnic cu peisajul violenţei şi sunt siliţi să se supună regulilor „sistemului” Camorra. Altfel, sunt ucişi fără milă, aşa cum s-a întâmplat recent într-o localitate turistică din sudul Italiei, unde primarul ecologist a fost ucis în plină stradă.

Cele mai citite

TikTok Lite ar putea fi suspendat în Europa, spun autoritățile de reglementare din UE

O caracteristică cheie a noii aplicații TikTok, TikTok Lite, ar putea fi suspendată în Uniunea Europeană dacă oficialii companiei nu aduc argumente cu privire...

Eurostat: România, printre ţările UE cu cel mai mare deficit şi cea mai semnificativă creştere a datoriei în 2023

Deficitul guvernamental în Uniunea Europeană a crescut uşor anul trecut, de la 3,4% din PIB în 2022, până la 3,5% din PIB în 2023,...

Titi Aur vrea un plan concret din partea autorităților pentru limitarea accidentelor rutiere

Fostul pilot de raliuri Titi Aur trage un semnal de alarmă asupra numărului accidentelor rutiere din ţara noastră şi cere autorităţilor măsuri pentru limitarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă