21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăLifestyleFoodGALERIE FOTO. Sinaia, oraşul regal. Fotografii rare

GALERIE FOTO. Sinaia, oraşul regal. Fotografii rare

Primii locuitori ai oraşului Sinaia au fost călugării mănăstirii Sinaia, ctitorită între 1690-1695 de către marele spătar Mihai Cantacuzino. La începutul secolului al XIX-lea, toată Valea Prahovei era organizată ca o singură comună care purta numele de Podul Neagului şi cuprindea tot ce se afla între Predeal şi Posada. În 1864, cătunele Posada și Podul Neagului au fost alipite comunei Comarnic.

VEZI ŞI  GALERIE FOTO. Predealul de demult

La 5 august 1866 principele Carol I al României a ajuns la Mănăstirea Sinaia şi în scurt timp acesta s-a implicat în organizarea regiunii. În 1874, satele rămase în afara comunei Comarnic au primit numele de Sinaia. Un proces-verbal datat 1 decembrie 1874 atestă că reședința comunei Podul Neagului a fost mutată la Sinaia, care și-a primit astfel numele în acel an (de la cel al Mănăstirii Sinaia, al cărei nume provine la rândul său de la cel al Muntelui Sinai).  În 1884, cătunele Predeal, Azuga, Bușteni și Poiana Țapului s-au separat de Sinaia, formând comuna Predeal, în vreme ce comuna Sinaia a rămas cu cătunele Izvorul și Furnica.

VEZI ŞI  GALERIE FOTO. Cetatea Devei, oraşul dintre dealuri

În aceeași perioadă, familia regală a României și-a stabilit reședința de vară la Sinaia, construind complexul castelului Peleș. Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa primului Rege al României, Carol I. În anul 1874, tot din iniţiativa suveranului, comuna primeşte numele de Sinaia. Între anii 1873 şi 1875 a fost clădită fundaţia castelului Peleş, care a devenit ulterior reşedinţa regelui Carol I. Ceremonia de punere a pietrei de temelie a castelului a avut loc într-un cadru festiv în august 1875.

VEZI ŞI  GALERIE FOTO. Borsec, oraşul apelor minerale

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna avea o populație de 2210 locuitori, o școală mixtă frecventată în 1899 de 103 elevi, hoteluri, gară pe calea ferată Ploiești-Brașov, clinică de hidroterapie și mănăstirea Sinaia. Tot în acea perioadă, orașul a început să devină unul industrializat, apărând o fabrică de cherestea, proprietatea industriașilor Popovici și Costinescu, ultimul deținând și o fabrică de var hidraulic. De asemenea, în ianuarie 1892 a fost deschisă și o fabrică de cuie de fier, care avea 45 de angajați, români și germani. Spre sfârșitul perioadei interbelice, Sinaia avea 3900 locuitori. În 1950, Sinaia a trecut în administrația raionului Câmpina din regiunea Prahova și, după 1952, din regiunea Ploiești. În 1968, județul Prahova s-a reînființat, Sinaia redevenind parte a acestuia.

 

 

(sursa: wikipedia.org)

 

Cele mai citite

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...
Ultima oră
Pe aceeași temă