Lucrările la Canalul Dunăre-Marea Neagră au început în anul 1949 din ordinul lui Stalin şi în scurt timp a devenit un un imens lagăr de muncă pentru majoritatea deţinuţilor politici din România. Cu toată concentrarea forţei de muncă, proaspătul regim comunist instalat la condurea ţării nu a avut banii necesari pentru a termina construcţia Canalului, motiv pentru care autorităţile comuniste au decis în 1953 sistatea lucrărilor, decizia fiind luată la scurt timp după moartea dictatorului de la Moscova.
VEZI ŞI GALERIE FOTO. Cum arăta oraşul Constanţa la începutul anilor ’60
Lucrările începute în 1949 şi sistate patru ani mai târziu au fost reluate la 13 iunie 1973, când Nicolae Ceauşescu a anunţat în şedinţa Comitetului Politic Executiv reînceperea lucrărilor la Canal. Noile studii arătau că transportul naval spre Constanţa ar urma să se scurteze cu aproape 400 km. Pe lângă potenţialul comercial, canalul putea fi utilizat şi pentru irigarea zonei aride a Dobrogei, informează vestic.ro. Pregătirea tehnică a construcţiei a durat patru ani. Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor a finalizat proiectul de execuţie al Canalului la 28 decembrie 1977. Între timp, s-au căutat soluţii pentru finanţare şi se pare că aproape 100 de milioane de dolari au venit din banii împrumutaţi de România de la Fondul Monetar Internaţional şi de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
VEZI ŞI GALERIE FOTO Cel mai mare pod hobanat din România
Lucrările la construcţia Canalului s-au terminat la 30 octombrie 1983. În cei cinci ani de lucrări s-au excavat peste 300.000 mc de steril și s-au turnat 4.200 mp betoane. Pe cei 64,2 km ai Canalului s-au construit două ecluze (la Agigea şi la Cernavodă) şi trei porturi (Cernavodă, Medgidia şi Basarabi) și 36 poduri din care 11 de cale ferată și rutiere. Conform estimărilor fostului ministru de Finanțe, Florea Dumitrescu, investițiile s-au ridicat la suma de 1,5 miliarde de dolari. La acel moment, Canalul era al treilea ca lungime din lume, după Suez și Panama.
