12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăLifestyleFoodGALERIE FOTO. Inventatorul RACHETELOR: Hermann Oberth, german din Sibiu

GALERIE FOTO. Inventatorul RACHETELOR: Hermann Oberth, german din Sibiu

Hermann Julius Oberth s-a născut la 25 iunie 1894 într-o familie de saşi din Sibiu. El este socotit inventatorul rachetelor moderne.

Hermann Oberth a fost atras de călătoriile spaţiale încă din copilărie, fiind fascinat de două romane ale lui Jules Verne:  “De la Pământ la Lună” şi “În jurul Lunii”.

Influenţat de ideile lui Jules Verne, Oberth a construit prima rachetă pe când avea 14 ani. Prima lui observaţie fundamentală a fost aceea că, deşi racheta consumă combustibil, rezervorul gol rămâne ataşat de ea, afectându-i performanţele. De aici a pornit ideea construirii rachetelor în mai multe trepte.

Oberth a studiat iniţial medicina, la München, apoi a participat la Primul Război Mondial în calitate de medic militar. Cu toate acestea, în anul 1917, Oberth a trimis Ministerului de Război al Germaniei proiectul unei rachete cu combustibil lichid. Proiectul i-a fost respins, fiind socotit nerealistic.

După război, Oberth a revenit la Universitatea din München, unde a studiat fizica.

Prima lui teză de doctorat, “Racheta spre spațiile planetare”, i-a fost respinsă în anul 1922, fiind considerată utopică. Oberth şi-a publicat totuşi lucrarea, generând o controversă în presa vremii. Oberth a fost un critic al sistemului de învăţământ al epocii sale, pe care l-a comparat cu un automobil cu farurile aţintite spre înapoi – lipsit de viziune asupra viitorului.

Oberth a publicat câteva cărţi despre ştiinţa rachetelor, care începea să se dezvolte, simultan, în vestul Europei, în SUA şi în Rusia, apoi a fost consultant la realizarea, la Berlin, a primului film dedicat popularizării ştiinţei rachetelor: “Femeile de pe Lună”. Filmul a fost regizat de faimosul Fritz Lang şi a avut un succes enorm.

În anul 1929, Oberth obţine Premiul Internaţional de Astronautică al Academiei Franceze, pentru lucrarea intitulată „Căile navigației spațiale”.

În toamna anului 1929, Hermann Oberth a lansat prima sa rachetă cu combustibil lichid, numită Kegeldüse. În aceste experimente a fost asistat de studenți de la Universitatea Tehnică din Berlin, printre care se afla și Wernher von Braun (pe atunci în vârstă de 18 ani), cel care avea să construiască rachetele militare V2.

Ele au fost primele rachete de mari dimensiuni din lume. La realizarea lor s-au folosit 95 dintre invențiile și recomandările lui Hermann Oberth.

În anul 1938, familia Oberh a plecat de la Sibiu, stabilindu-se mai întâi în Austria, apoi în Germania. Între anii 1941- 1943, Hermann Oberth este încadrat la baza militară Peenemünde, sub un nume fals, Fritz Hann, unde fostul lui student, Wernher von Braun, construise deja rachetele sol – sol V2. După cum se ştie, acestea au fost utilizate de Hitler pentru a bombarda Londra.

Ulterior, până la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial, Oberth a lucrat la programul de rachete cu combustibil solid, destinate apărării antiaeriene a Germaniei.

În anii de după război, Hermann Oberth a lucrat alternativ în Germania, Italia şi SUA.

De exemplu, el a participat la programul de construire a rachetelor antiaeriene pentru Forţele Navale ale Italiei. Ulterior, Oberth a lucrat şi la Agenţia de rachete a Forţelor Terestre ale SUA, înfiinţată de Wernher von Braun la Huntsville (Alabama). Aici, Oberth a fost coautor la un studiu denumit “Dezvoltarea tehnologiei spațiale în următorii zece ani”.

De asemenea, în anul 1960, Oberth a fost consultant tehnic la compania Convair, pentru programul de rachete Atlas al Statelor Unite.

După izbucnirea crizei petrolului, în anul 1973, Oberth a mai realizat proiectul unei centrale eoliene.

În 1985, la Cape Kennedy, Oberth a asistat la prima lansare a navetei Columbia.

În lucrările lui Oberth se remarcă ideile despre staţiile spaţiale, telescopul cu baza în spaţiul cosmic, navele cosmice cu propulsie electrică şi costumul spaţial.

Hermann Oberth a murit la 28 decembrie 1989, la Feucht (Germania), la vârsta de 95 de ani.

În prezent, la Feucht funcţionează Muzeul Spaţial Hermann Oberth. De asemenea, Facultatea de Inginerie din Sibiu poartă astăzi numele lui Hermann Oberth.

Citeşte şi: FOTO. 22 iunie 1941: „OSTAŞI, vă ordon: TRECEŢI PRUTUL!”. România declară război Uniunii Sovietice

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă