13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăLifestyleFoodLitoralul românesc, în cifre

Litoralul românesc, în cifre

Agențiile de turism au început să facă bilanțul acestui sezon estival. Una dintre acestea a anunțat, ieri, că, deşi vremea a fost foarte schimbătoare şi începutul de sezon a fost afectat, a vândut în primele șapte luni ale anului mai mult decât în 2013. Topul staţiunilor este condus de Mamaia, cu o pondere de 55% din vânzări.

Aceasta este urmată de Eforie Nord (pondere 11% din vânzări), Jupiter (pondere 7% din vânzări), Neptun şi Venus. Concluzia principală a vânzărilor pentru 2014 este creşterea cererii pentru hoteluri de 4 stele cu all-inclusive.  Înscrierile timpurii au reprezentat 30% din total vânzări litoral în primele 7 luni faţă de 13% în anul 2012. Mai puţin de 10% din turiştii care au ales litoralul provin din Bucureşti. Jupiter devine staţiunea preferată de familiile cu copii, pe măsură ce Mamaia se orientează spre clubbing. Ponderea familiilor cu copii a ajuns la o treime în 2014 faţă de 20% în 2012.

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...
Ultima oră
Pe aceeași temă