Joaquín José Martínez, primul european ieşit din "coridorul morţii" din Florida, spune că poate înţelege dorinţa de a executa pe cineva care ţi-a ucis o persoană dragă, dar susţine, bazându-se pe propria experienţă, că acest gest nu alină durerea, scrie Mediafax.
Joaquín José Martínez (43 de ani) a fost arestat în 1996 în SUA, fiind acuzat pentru un dublu asasinat. Un an mai târziu a fost condamnat la moarte. După trei ani petrecuţi în "coridorul morţii" din Florida, procesul său a fost rejudecat şi a fost declarat nevinovat, fiind cunoscut drept primul european ieşit din "coridorul morţii" din Florida.
De atunci, bărbatul născut în Ecuador, din tată spaniol, luptă împotriva pedepsei capitale, spunând lumii povestea sa şi a "colegilor din coridorul morţii".
Invitat special al conferinţei "Nu există Justiţie fără Viaţă!", organizată la Bucureşti de Comunitatea Sant'Egidio, Martinez a povestit, miercuri, cum i-a fost schimbată viaţa de experienţa celor trei ani într-o închisoare americană.
"Apreciez probabil totul de o mie de ori mai mult decât o făceam înainte. Să nu înţelegeţi că mă bucur că m-am aflat în coridorul morţii, dar a fost o experienţă ce mi-a deschis ochii asupra vieţii. Sunt foarte multe lucrurile pe care nu le apreciem la justa lor valoare în viaţa de zi cu zi, îmbrăţişarea pe care o poţi da părinţilor, un sărut pe fruntea copilului, frunzele ce cad, o plimbare prin oraş, ploaia. Reacţia noastră de cele mai multe ori când plouă este să fugim, să ne ascundem, să ne acoperim. Gândiţi-vă că eu în cinci ani şi jumătate nu am văzut o picătură de ploaie, nu am văzut stelele, nu mi-am văzut familia, nu am putut să mă bucur de zile de naştere, de aniversări", a spus Joaquín José Martínez, mărturisind că vorbeşte în numele "colegilor" care nu mai sunt despre "marea nedreptate care este pedeapsa cu moartea".
Martinez susţine că el însuşi era în favoarea pedepsei capitale. "Mă aflam în coridorul morţii şi continuam să cred în pedeapsa capitală. Nu mi s-a schimbat gândirea imediat, a fost nevoie de trei ani acolo, ani în care am văzut cât de multă nedreptate este, cât de rău sunt trataţi condamnaţii la moarte, uneori persoane cu dizabilităţi. Îi datorez totul unui coleg, Frank Lee Smith, un cetăţean de culoare, care şi-a petrecut 20 de ani în coridorul morţii, condamnat pentru asasinarea şi violarea unei fetiţe de 9 ani", a mărturisit el.
"Acest bărbat şi-a petrecut 20 de ani în coridorul morţii. Eu după trei ani deja ajunsesem la capătul răbdării, aveam momente în care deliram, vorbeam singur şi totuşi mă bucuram de foarte mult sprijin din partea familiei, din partea ambasadei care mă suna în fiecare săptămână. El, după 20 de ani, pierduse noţiunea timpului şi nu mai ştia bine cine este, unde se află. Avea momente în care la 3 dimineaţa se trezea şi începea să tragă de gratii iar noi îi spuneam «Frank, vorbeşte mai încet, o să vină paznicii şi o să ne bată pe toţi». Dar el continua să strige: «sunt nevinovat, sunt nevinovat». Şi paznicii coborau, îi auzeam, intrau în celula lui, îl băteau atât de tare încât era nevoie de cele mai multe ori să fie dus la infirmerie, unde stătea două, trei zile până îşi revenea. Într-o zi nu s-a mai întors. La câteva luni după aceea, când deja mă pregăteam pentru al doilea proces, l-am văzut la infirmerie, era legat la mâini şi la picioare, pierduse multe kilograme, nu mai era bărbatul impunător şi masiv, avea cancer şi avea să moară. Tremura, l-am salutat, dar nu m-a recunoscut", a povestit Martinez, care nu a înţeles niciodată lipsa de umanitate a celor din închisoare. Mai ales că s-a dovedit, la un an de la moartea bărbatului, că acesta era nevinovat.
"Eu încerc să vorbesc pentru ei, pentru toţi aceşti colegi care nu mai pot să-şi împărtăşească experienţa. Este o cruce pe care o port zilnic", a afirmat primul european scăpat din "coridorul morţii".
De la eliberarea sa în 2001, Martinez a călătorit mult, spunându-şi povestea, şi cel mai des este întrebat cum ar reacţiona dacă un apropiat ar păţi ceva.
"După 3 ani de la eliberare am răspuns acestei întrebări. Pe 30 septembrie 2003, tatăl meu a fost călcat, în timp ce traversa strada, de o motocicletă condusă de un băiat de 17 ani. Pot să înţeleg, nu să justific, furia pe care o simte cineva atunci când pierde o persoană dragă. Atunci când tatăl meu a fost călcat pe trecerea de pietoni, vă mărturisesc că, dacă l-aş fi avut în faţa mea pe acel băiat de 17 ani, probabil că l-aş fi omorât", susţine el, precizând că l-a salvat mustrarea mamei, care i-a reproşat că nu a învăţat nimic din experienţa detenţiei.
"Chiar dacă aş fi putut să-l văd pe cel care l-a omorât pe tata executat o dată, de o sută, de o mie de ori, nu mi-ar fi alinat durerea, nu m-ar fi ajutat", recunoaşte el acum.
Referitor la pedeapsa capitală, Martinez are păreri împărţite. Spune că e uşor să critici statele care aplică pedeapsa cu moartea şi că sunt motive diverse pentru care unii susţin această procedură, dar se întreabă dacă se poate vorbi de justiţie în acest caz.
"Mulţumită intervenţiei tuturor s-a reuşit revizuirea cazului şi în prima zi a celui de-al doilea proces procurorul care instrumenta cazul a spus că nu se va cere pedeapsa capitală. Ce s-a schimbat în decurs de trei ani? Asta nu e justiţie. Dacă aş fi fost rudă cu cei asasinaţi m-aş fi întrebat: «de ce nu se mai cere pentru aceeaşi faptă pedeapsa capitală pentru acest ucigaş?» Nu e justiţie. Pentru mine situaţia era alta la al doilea proces: aveam sprijinul guvernului, al Parlamentului European, aveam o echipă de avocaţi foarte bună, aveam chiar şi o scrisoare din partea Papei. Vedeţi eu asta numesc nedreptate", a conchis el.
Joaquín José Martínez a venit la Bucureşti pentru a participa la conferinţa "Nu există Justiţie fără Viaţă!", eveniment ce marchează Ziua Mondială Împotriva Pedepsei cu Moartea.
Comunitatea Sant'Egidio a lansat, în 2002, Ziua Internaţională "Oraşe pentru Viaţă – Oraşe împotriva pedepsei cu moartea", alegând data de 30 noiembrie în amintirea primei aboliri a pedepsei cu moartea, în Marele Ducat al Toscanei, pe 30 noiembrie 1786.
La prima ediţie au participat aproximativ 80 de oraşe. În prezent, peste 1.900 de oraşe sărbătoresc această zi prin iniţiative cu caracter educativ şi intervenţii menite să sensibilizeze populaţia acestor oraşe.
Bucureştiul a aderat în 2010 la această campanie, iluminând sediul Facultăţii de Arhitectură, şi de atunci organizează în fiecare an evenimente în vederea sensibilizării opiniei publice cu privire la importanţa suspendării pedepsei cu moartea în toată lumea.
Potrivit datelor pentru 2013, Afganistan, Belarus, China, Iran, Irak şi Japonia sunt ţările unde s-au înregistrat cele mai multe execuţii.
