Punctul zero al capitalei Transilvaniei este Piața Unirii, odinioară Piața Regelui Matia. Ea a constituit inima oraşului medieval, pe laturile căreia s-au înălţat principalele palate ale Clujului, grupate în jurul Bisericii „Sfântul Mihail“, amplasată central.
Imaginea de ansamblu a pieței, edificată la sfârşitul secolului al XIX-lea, s-a păstrat aproape neschimbată până în prezent. Doar esplanada din partea sudică a Bisericii „Sfântul Mihail“ a suferit frecvente modificări, în pas cu viziunile arhitecturale ale municipalităţii.
De-a lungul îndelungatei sale istorii, piaţa a purtat diverse nume. Iniţial, ea s-a numit Piaţa Mare, spre a fi deosebită de centrul oraşului vechi, considerat drept Piaţa Mică. În anul 1869, piaţa şi-a schimbat numele și a devenit Piaţa Principală. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, ea a fost redenumită, în „Piaţa Regele Matia“.
În perioada interbelică, ca urmare a faptului că Transilvania a intrat în componenţa României, spaţiul central al oraşului a devenit Piaţa Unirii. După cel de Al Doilea Război Mondial, din anul 1945 şi până în anul 1989, „punctul 0“ al Clujului a fost cunoscut sub numele de Piaţa Libertăţii.
Apoi, după anul 1990, consecinţă a înlăturării regimului comunist, piaţa a revenit la vechiul nume pe care îl purtase în perioada interbelică, acela de Piaţa Unirii, pe care îl poartă şi în prezent.
Cea mai mare piață medievală din această parte a Europei
Zidurile cetăţii medievale, ziduri ale căror urme se mai văd şi astăzi, creionează centrul istoric al oraşului, care închid piaţa care este cea mai mare ca dimensiune dintre vechile pieţe aflate în Europa Centrală şi de Sud-Est.
Sigur, există pieţe de dimensiuni mai mari, dar – comparativ cu cea din centrul Clujului – acestea sau format mult mai târziu.
Centrul pieţei îl reprezintă Biserica „Sfântul Mihail“ şi Statuia lui Matia Corvinul, iar edificiile care îi marchează conturul sunt: Hotelul „Melody“, Palatul Bánffy şi cele două clădiri construite în oglindă aflate pe latura estică – palatele statusului romano-catolic; sediul vechii primării şi cel a Băncii Naţionale, pe latura de sud; clădirea fostului Hotel „Continental“, situată pe colţul sud-vestic, iar pe latura de apus Palatele Rhédey, Iojica, Wass, precum şi Parohia romano-catolică. Latura nordică – în prelungirea cărei se află Bulevardul 21 Decembrie 1918, la est, şi strada Memorandumului, la vest – este mărginită şi ea de clădiri istorice. Reprezentative sunt casele Filstich-Kémény şi Hintz. Ultima găzduiește expoziţia permanentă a Colecţiei de Istoria Farmaciei, ce aparține Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei.
Casa Consiliului, simbolul demnității orașului
Viaţa publică a Clujului a cunoscut o efervescenţă deosebită după ce, la sfârşitul secolului al XIV-lea, cetăţii i-a fost confe-rit titlul de oraş liber regesc. Acest fapt a permis îm-prejmui-rea sa cu ziduri de apărare şi, de asemenea, i-a dat dreptul de a avea pecete proprie. Marile transformări petrecute au impus construi-rea unui aşezământ în care notabilităţile cetăţii – reunite în cadrul unui consiliu local – să îşi poată desfăşura activitatea. În îndelungata sa istorie, clădirea a fost distrusă de mai multe ori şi reclădită de fiecare dată. Prima renovare – sau mai precis, reconstrucţie din temelii – a avut loc în anul 1650. Casa a fost refăcută în arhitectura stilului renascentist, iar pe frontispiciul ei au fost aşezate blazoanele celor şapte oraşe libere regeşti ale Transilvaniei din acea epocă.
Pe lângă blazoanele celor şapte oraşe transilvănene, pe frontispiciul „Casei consiliului“ erau încrustate peste 50 de maxime şi proverbe, scrise în limba latină. Ele alcătuiau un cod de comportament civic, iar prin faptul că erau afişate pe faţada unei clădiri oficiale erau mereu în atenţia populaţiei. Casa avea şi un turnuleţ în care fusese montat un clopot. Rolul său era acela de a înştiinţa locuitorii cetăţii despre existenţa unui condamnat la moarte care urma a fi executat în piaţa centrală.
Două incendii devastatoare au mistuit clădirea, în 1775 şi 1798. După ultimul, care a distrus „Casa consiliului“, municipalitatea a hotărât ridicarea unei clădiri noi, mult mai încăpătoare.
Din lipsă de spaţiu, a fost concesionat terenul din apropiere, pe care se afla biserica unitariană, precum şi casa parohială a acesteia. În 1842, rămăşițele vechii construcţii au fost complet înlăturate şi, totodată, au fost demolate casa parohială şi biserica unitariană. Cărămizile recuperate din vechile clădiri, precum şi pietre luate din zidurile care împrejmuiau oraşul au constituit materialul din care a fost ridicată noua clădire a consiliului aşa cum este ea astăzi. Refolosirea acestor materiale pare să arate că şi atunci, ca şi acum, bugetul local era supus unui regim de austeritate.
La ridicarea noului edificiu, au fost obligaţi să participe toţi cetăţenii oraşului. Unii au fost implicaţi financiar în acest proiect, însă marea majoritate au muncit efectiv la realizarea sa. Pentru decorarea curții interioare a edificiului, s-au folosit blazoanele marilor familii nobiliare ale Clujului, precum şi ale principilor Transilvaniei. În perioada comunistă, aceste blazoane au fost mutate la Muzeul de Istorie al Transilvaniei, iar pe frontispiciul clădirii a fost aşezată emblema oraşului.
Construcţia casei noului consiliu local a debutat în 1843. Ridicată cu sprijinul nemijlocit al populaţiei, clădirea a fost dată în folosinţă la data de 16 septembrie 1845, când – în cadrul unui serviciu liturgic festiv, la care au participat mai marii oraşului – a fost sfinţită.
Printre pri-ma-rii care s-au perindat prin ea, de-a lungul tim-pului, având o influenţă marcantă asupra vieţii publice a oraşului, s-au numărat Karl Haller (1884 – 1886), Geza Albach (1886 – 1898), Gustav Haller (1913 – 1918) şi Iulian Pop, primul primar român al municipiului.
Avocatul Iulian Pop, numit primar la data 19 ianuarie 1919, de către Consiliul Dirigent al Transilvaniei, a deţinut funcţia până în 1923, când, în 13 aprilie, a demisionat. Pe perioada mandatului său, a fost inaugurată Universitatea Românească din Cluj, „Dacia Superioară“ (azi „Babeş-Bolyai”), care şi-a deschis porţile la 1 noiembrie 1919. Deschiderea oficială a Universităţii Daciei Superioare a avut loc la 1 noiembrie 1919, în prezenţa Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria, iar prelegerea inaugurală, cu titlul Datoria vieţii noastre, a fost susţinută de istoricul Vasile Pârvan.
De asemenea, în mandatul lui Iulian Pop, au început lucrările de introducere a gazului metan, a fost dezvelită Statuia Lupa Capitolina – amplasată în Piaţa Cen–trală –, a fost construit un nou pod peste Someşul Mic – cunoscut azi sub numele de „Podul Traian“ – menit a deschide o nouă cale de acces din Piaţa Mihai Viteazul spre cartierul gării. Tot în mandatul său, au fost efectuate numeroase lucrări de refacere şi de modernizare a străzilor, precum şi a şcolilor oraşului.
