13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăLifestyleFoodFOTO: Povestea torpiloarelor englezești din Marina Regală Română

FOTO: Povestea torpiloarelor englezești din Marina Regală Română

„Vijelia“, „Viforul“ şi „Viscolul“ au luptat în al Doilea Război Mondial în apele Mării Negre. Acum 65 de ani erau livrate Marinei Regale Române trei vedete torpiloare construite în Anglia. Era 16 februarie 1940, iar cele trei nave de tip ”Vosper”, construite la Șantierul Naval din South­ampton, Marea Britanie, erau lansate la apă, anunță Forțele Navale Române, pe pagina de Facebook.

Ceremonia a avut loc în prezenţa ministrului român Vasile Tilea, a Misiunii Militare române, condusă de comandorul Gheorghe Dumitrescu, şi a delegaţiei Amiralităţii britanice. Navele au primit denumirile de „Vijelia”, „Viforul” şi „Viscolul”.

Prima lor misiune – și una dintre cele mai grele – a fost să ajungă din Marea Britanie în Franța.

”După lansare, vedetele torpiloare, sub comanda căpitanului Petrulian şi a locotenentului Ştefan Ignat, au pornit din portul Southampton spre ţară. În anul 1940, din cele şase linii principale de navigaţie ale Societății Maritime Române, Linia a III-a, Dunăre-Mediterana Occidentală, cu escale în porturile Malta, Napoli, Genova, Marsilia şi, după încheierea războiului civil din Spania, Barcelona, era asigurată de două nave mixte tip „Ardeal”.

Pe această rută s-au transportat de la Marsilia muniţie şi material de război, motiv pentru care linia prezenta o importanţă deosebită pentru planurile logistice ale Ministerului Aerului şi Marinei. Un asemenea transport deosebit, atât prin importanţa încărcăturii, cât şi prin dificultăţile pe care le-a implicat, a fost făcut cu vaporul „Peleş”, care, la începutul anului 1940, a adus de la Marsilia la Galaţi torpiloarele comandate de statul roman în Anglia”, se arată pe pagina de Facebook a Forțelor Navale Române, care mulțumesc pentru informații și fotografii lui Carmen Atanasiu şi lui Dan Sambra (www.romaniaforum.info).

Până în momentul ambarcării, vedetele, încadrate cu echipaje româneşti reduse la un ofiţer şi patru marinari, realizaseră deja o adevărată performanţă. Ele reuşiseră, în plin război, să treacă din Anglia în Franţa, înfruntând baraje de mine şi furtuni în Canalul Mânecii, să intre pe Sena, să treacă în timp-record 79 de ecluze prin canalele franceze şi râul Ron pentru a ajunge în Mediterana. Ambarcarea celor trei vedete torpiloare, a căror lungime de 22 m depăşea lăţimea navei S.M.R. „Peleş”, a necesitat pregătiri speciale, dar toate dificultăţile au fost depăşite.

Operațiunea Moscova

Cele trei vedete torpiloare au efectuat mai multe misiuni de patrulare în Marea Neagră. Una dintre cele mai celebre misiuni a fost cea în care distrugătorul sovietic ”Moscova”, supranumit ”Titanicul Mării Negre”, a fost distrus. Torpiloarele românești nu au avut un rol direct în operațiunea militară, dar au salvat viețile a zeci de militari. Într-un articol din revista „Marea Noastră“ se consemnează astfel despre lupta navală din faţa Constanţei, în care a fost scufundat distrugătorul sovietic „Moskva“:

„În ziua de 26 Iunie, dimineaţa, N.M.S. Distrugătorul «Regina Maria», având în dreapta o canonieră, iar în stânga N.M.S. Distrugătorul «Mărăşti», se găseau în misiune în dreptul lui Carmen Sylva. La ora 2.30, «Regina Maria» ridică ancora şi rămâne la pândă. La ora 4.00, postul de observaţie al navei «Regina Maria» semnalează la orizont catargele a două vase inamice, venind din Nord – Est. Nevăzută încă de inamic, N.M.S. «Regina Maria» se îndreaptă spre direcţia unde se semnalase inamicul, urmat de N.M.S. «Mărăşti». Cele două vase sovietice deschid focul asupra ţărmului, trăgând asupra Constanţei şi împrejurimilor. Distrugătorul «Regina Maria» deschide focul asupra Distrugătorului «Moscova», iar «Mărăşti» asupra Distrugătorului «Charkov». Bateriile de coastă germane cu tragere lungă deschid şi ele un foc viu. Şase avioane încearcă să atace distrugătorul nostru, dar sunt puse pe fugă de artileria antiaeriană. Prinse între focuri, distrugătoarele sovietice încearcă o manevră, pentru a scăpa de lovituri. Această manevră forţată îl duce însă în barajul de mine. O explozie formidabilă îl rupe în două şi se scufundă. «Charkov», înclinat pe o parte, cu ultimile forţe, se îndreaptă spre larg şi fuge. Prima luptă între forţele germano-române de apărare a coastei şi inamic s’a încheiat cu o categorică victorie. Tirul celor două distrugătoare româneşti şi tirul artileriei germane de coastă au înghesuit cele două vase inamice de luptă să intre în barajul ucigător de mine.  […] După ce lupta s’a terminat, vedetele (n.r. – Viforul și Vijelia) au cules din valurile agitate peste 60 de supravieţuitori. Omenesc omagiu adus de victorioşi. Spre consternarea celor pescuiţi, nici unul… n’a fost împuşcat, aşa cum li se spusese de comandanţii comunişti, ci… toţi au fost puşi la masă şi trataţi camaradereşte. Războiul are regulile lui de cavalerism, pe care ostaşul român le cunoaşte foarte bine“.

Vedetele erau echipate cu motoare Rolls Royce. În timpul războiului, furnizarea pieselor de schimb era o problemă. După război, navele au ieșit din uz. Între 1979 și 1981, România a produs, la Galați, 12 vedete torpiloare, clasa VT 200, denumite în cod NATO «EPITROP». Trei dintre ele se numeau „Vijelia”, „Viforul” şi „Viscolul”. 

Date tehnice

Lungime maximă – 22 m

Deplasament – 36 t

Viteza  –  36-40 noduri

Anul construcţiei – 1940

Şantierul naval constructor -Southampton (Anglia)

Putere efectivă totală – 900 C.P.

Armament – mitraliere „Vickers” cu 4 ţevi; 2 tuburi lans-torpile, 533,4 mm

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...
Ultima oră
Pe aceeași temă