Potrivit New York Times, Europa a devenit principala mană financiară a Al Qaeda, iar cotidianul american precizează că după 2008 reţeaua teroristă a obţinut cel puţin 125 milioane dolari datorită „afacerii ostaticilor”. Această „afacere” aduce teroriştilor venituri fabuloase şi un operator Al Qaeda a conceput o lucrare, un soi de „ghid al răpirilor”, unde prezintă sfaturi pedagogice pentru reuşita operaţiunilor.
Ancheta NYT dezvăluie că guvernele europene neagă sistematic plata răscumpărărilor, care adesea sunt disimulate de intermediari, cum a fost cazul angajatului Areva pentru eliberarea a patru ostatici francezi în Niger, în 2004, sau Qatarul şi Oman, care au plătit o răscumpărare de 20 milioane dolari pentru eliberarea a patru europeni în 2013. Răpirile s-au rodat şi s-a instalat un adevărat sistem care funcţionează – în 2003, răpitorii primeau 200.000 dolari pentru fiecare ostatic, în 2013 răscumpărările au fost între 150.000 şi 10 milioane de dolari per ostatic. Răpirile şi apoi plata în secret a răscumpărărilor reprezintă un mecanism vicios, fiecare tranzacţie încurajând o altă tranzacţie şi astfel răscumpărările au devenit cea mai importantă sursă de finanţare a terorismului. „Răpirea de ostatici este un business facil”, scrie Nasser al-Wuhayshi, şeful Al Qaeda din Peninsula Arabică, „pe care îl pot descrie ca un comerţ rentabil şi un preţios tezaur”. El descrie o netă schimbare de strategie pentru reţeaua Al Qaeda, care la origine era finanţată în principal de donatorii bogaţi.
Oficial, guvernele europene refuză plata răscumpărărilor cerute de terorişti pentru eliberarea cetăţenilor lor luaţi ostatici dar ancheta NYZ relevă că Al Qaeda şi filialele ei directe au încasat cel puţin 125 milioane dolari proveniţi din răpiri, după 2008, din care 66 milioane s-au plătit anul trecut. Aceste plăţi au fost efectuate aproape exclusiv de guverne europene, care canalizează banii printr-o reţea de intermediari şi adesea sunt mascaţi sub forma ajutoarelor pentru dezvoltare, arată publicaţia americană după mai multe interviuri cu foşti ostatici, negociatori, diplomaţi şi reprezentanţi guvernamentali în zece ţări din Europa, Africa şi Orientul Mijlociu. Funcţionarea internă a sistemului răpirilor a fost dezvăluită în mii de pagini de documente interne ale Al Qaeda, descoperite de ziarisul Rukmini Callimachi în timpul unei misiuni pentru Associated Press în nordul statului Mali, anul trecut.
În primii săi ani, Al Qaeda primea cea mai mare parte a banilor de la donatori, dar acum responsabili occidentali ai luptei contra terorismului cred că gruparea teroristă se finanţează şi achiziţionează armele cu bani proveniţi din răscumpărările plătite pentru eliberarea europenilor. Mai dur spus, Europa a devenit un asigurător involuntar pentru Al Qaeda. Ministerele de Externe din Franţa, Austria, Germania, Elveţia şi Italia au negat în corespondenţe sau convorbiri telefonice că ar fi plătit teroriştii. Mai mulţi diplomaţi de rang înalt implicaţi în trecut în negocieri au descris decizia ţării lor de a plăti răscumpărarea pentru cetăţenii ei ca un calcul agonizant – aderarea la cererea teroriştilor sau acceptarea ca oameni nevinovaţi să fie ucişi, adesea într-un mod oribil?
Fluxul de bani generat este atât de important încât documentele interne arată că acum cinci ani comandamentul central al Al Qaeda superviza negocierile pentru ostatici, dar, între timp, principalele trei filiale ale grupării teroriste – Maghrebul islamic, în Africa de Nord, Al Qaeda din Peninsula Arabică, în Yemen, şi Shabab, în Somalia – coordonează eforturile lor şi veghează la respectarea unui protocol comun pentru răpiri. Planul lor de „afaceri” cuprinde un proces etapă cu etapă a negocierii, ce include lungi perioade de tăcere, ce vizează crearea panicii în familii şi în ţările lor. Apoi ostaticii sunt prezentaţi în înregistrări video în care cer guvernelor lor să negocieze. Deşi răpitorii ameninţă că îşi vor ucide victimele, statistica a dezvăluit că doar un mic procentaj de ostatici deţinuţi de Al Qaeda au fost executaţi în ultimii cinci ani.
Doar un mic număr de ţări a rezistat să nu plătească, în frunte cu SUA şi Marea Britanie. Deşi aceste state au negociat cu grupuri extremiste, au tras linie când a fost vorba de răscumpărare. O decizie cu urmări dezastruoase. În timp ce zeci de europeni au fost eliberaţi, doar puţini cetăţeni americani sau britanici au scăpat cu viaţă – câţiva norocoşi care au reuşit să evadeze sau au fost salvaţi de forţele speciale. Restul au fost executaţi sau sunt deţinuţi la infinit.
Scrisoarea de sub piatră
La 23 februarie 2003, un grup de patru turişti elveţieni, printre care două tinere de 19 ani, s-au trezit în sacii lor de dormit în sudul Algeriei în strigătele oamenilor înarmaţi. Ei au cerut femeilor să-şi acopere părul, le-au luat rulota şi au plecat cu ei. Săptămânile au trecut şi un avion de recunoaştere german trimis pentru a filma deşertul s-a întors cu imaginile vehiculului lor abandonat. După alte săptămâni, a fost descoperit ceva alb sub o piatră – o bucată de hârtie pe care, cu un scris dezordonat, erau trecute cerinţele unui grup djihadist puţin cunoscut care se definea ca Grupul salafist pentru predicare şi luptă. Înarmaţi cu câteva arme de vânătoare şi mitraliere AK-47, răpitorii au reuşit să captureze zeci de turişti în câteva săptămâni consecutive, în majoritate germani, austrieci, olandezi, suedezi şi elveţieni. Deşi europenii erau mai numeroşi decât răpitorii lor, nu au încercat niciodată să fugă în timpul captivităţii, care a durat şase luni pentru unii dintre ei, descriind sentimentul că deşertul îi „înconjura ca o închisoare sub cer deschis”. Naţiunile europene au o putere de foc superioară celei a mişcărilor djihadiste, dar consideră că o misiune de salvare este prea periculoasă. Răpitorii au cerut arme, apoi au avut revendicări politice imposibile precum retragerea guvernului algerian. Când o ostatică din Germania a murit de deshidratare, responsabilii europeni au început să intre în panică şi au acceptat ca plata răscumpărării să fie deghizată sub forma unui ajutor.
Drumul banilor
Trei valize au fost umplute cu bani cash, 5 milioane euro. Funcţionarul german însărcinat cu realizarea acestei încărcături a sosit la bordul unui avion militar aproape gol şi a fost dus la o reuniune secretă cu preşedintele statului Mali, care oferise Europei o soluţie pentru a salva aparenţele într-o afacere de spionaj. Oficial, Germania dislocase banii pentru un ajutor umanitar pentru săracii din Mali. În realitate, toate părţile au înţeles că banii erau legaţi de un grup obscur de islamişti extremişti care deţineau 32 de ostatici europeni, declară şase diplomaţi de rang înalt care au fost implicaţi în acel schimb, arată New York Times.
Valizele au fost încărcate în camioane, care au mers sute de mile în nordul Saharei, unde combatanţi bărboşi, care au devenit rapid un braţ oficial al Al Qaeda, au început să numere bancnotele pe o pătură aruncată pe nisip. Episodul 2003 a fost o experienţă de început pentru ambele părţi. 11 ani mai târziu, transferul din Bamako a devenit un ritual bine rodat, una din zecile de operaţiuni repetate peste tot în lume. Răpirea europenilor pentru răscumpărare devenise deja o afacere globală pentru Al Qaeda, banii finanţând operaţiunile teroriste.
În 2004, un dispozitiv Al Qaeda, Abdelaziz al-Muqrin, a publicat un ghid practic de răpiri în care sublinia succesul negocierilor de răscumpărare „al fraţilor noştri din Algeria”, dar în acelaşi timp făcea elogiul executării ziaristului de la Wall Street Journal, Daniel Pearl, capturat în Pakistan în 2002 şi decapitat nouă zile mai târziu de Khalid Shaikh Mogammed, un membru de rang înalt în Al Qaeda, considerat unul dintre arhitecţii atentatelor din 11 septembrie.
Perfecţionare
11 foşti ostatici prinşi de unităţile Al Qaeda în Algeria, Mali, Niger, Siria şi Yemen, care au acceptat să fie intervievaţi pentru acest articol, au relatat o serie de etape similare în negocieri, începând cu o perioadă de tăcere impusă. Mesajele video şi apelurile telefonice erau rare, adesea la interval de luni de zile. Tăcerea părea deliberată, destinată să terorizeze familiile captivilor, care la rândul lor, făceau presiuni asupra guvernelor respective. Marea majoritate a răscumpărărilor pentru răpiri cerute în numele Al Qaeda au fost făcute în Africa şi mai recent în Siria şi Yemen, regiuni aflate sub comandamentul central al reţelei teroriste din Pakistan.
În ultima sa emisie înaintea morţii din 2011, Ossama bin Laden a vorbit mult despre afacerea a patru cetăţeni francezi deţinuţi de Al Qaeda în Mali, precizând că el supraveghea îndeaproape răpirile individuale. În zecile de răpiri comise de reţeaua teroristă, ameninţarea execuţiei apăsa fiecare ostatic, întărită prin înregistrări video care prezentau victima alături de djihadişti înarmaţi şi ameninţători. Times precizează că doar 15% au fost executaţi sau au murit după 2008, mulţi dintre ei în operaţiuni de salvare eşuate.
Ostaticii cu venituri potenţiale sunt foarte preţioşi pentru terorişti. Într-o scrisoare din 2012 către colegii săi djihadişti din Africa, omul care era altădată secretarul personal al lui Bin Laden şi care în prezent este comandantul secund al Al Qaeda a scris că cel puţin jumătate din bugetul mişcării în Yemen a fost finanţat prin răscumpărări. „Îi mulţumesc lui Allah, majoritatea costurilor luptelor, dacă nu toate, au fost plătite prin capturi”, scrie Nasser al-Wuhayshi, şeful Al Qaeda în Peninsula Arabică, iar un fost ostatic subliniază că „era clar că pentru răpitori suntem mai preţioşi ii decât morţi”.Ostaticii ce nu proveneau din ţări care nu plăteau răscumpărări cunoşteau o soartă dură. În 2009, patru turişti ce reveneau în Niger de la un festival de muzică în Mali au fost capturaţi. Ostaticii erau o femeie germană, un cuplu elveţian şi un britanic, Edwin Dyer, 61 ani. De la debutul negocierilor guvernul britanic a precizat că nu vrea să plătească pentru eliberarea lui Dyer. Aripa maghrebiană a Al Qaeda a prelungit termenul cu 15 zile, a trimis mesaje de toate felurile şi în final biroul pentru informaţii publice al reţelei din Maghreb a dat un comunicat: „Duminică, 31 mai 2009, la ora şapte jumătate, ora locală, ostaticul Edwin Dyer a fost ucis” şi se adăuga că „Anglia pare să dea prea puţină importanţă cetățenilor ei”. În Marea Britanie, fratele lui Dyer, Hans, declara că cetăţenia fratelui său l-a costat viaţa: „Un paşaport britanic este ca un act de deces”.
„Fără bani, nu răpim“
Cetăţenii german şi elveţieni deţinuţi alături de Dyer au fost eliberaţi după o răscumpărare de 8 milioane euro, potrivit unuia dintre negociatorii elveţieni. În acelaşi an, legislativul de la Berna a votat asupra unui buget naţional care „brusc avea o linie suplimentară pentru ajutor umanitar pentru Mali”, a declarat funcţionarul.
În SUA, Cohen, sub-secretarul pentru terorism şi informaţii financiare, a declarat că răpitorii de ostatici fac diferenţă distinctă între guvernele care plătesc răscumpărări şi cele care nu o fac şi nu iau ostatici cetăţeni ai acestora din urmă. „Tendinţele recente ale răpirilor pentru bani arată că răpitorii preferă să nu ia ostatici americani sau britanici, aproape sigur pentru că ştiu că nu vor primi recompense”. Ţările occidentale au semnat numeroase acorduri care cer încetarea plăţii răscumpărărilor, iar la summitul G8 de anul trecut unele din cele mai mari plătitoare de răscumpărări din Europa au semnat o declaraţie pentru eradicarea acestei practici. Cu toate acestea, potrivit ostaticilor eliberaţi în acest an şi negociatorilor implicaţi, guverne din Europa, în special Franţa, Spania şi Elveţia, continuă să fie responsabile de unele din cele mai mari răscumpărări. Toamna trecută a fost plătită o răscumpărare de 30-40 milioane euro pentru eliberarea a patru francezi deţinuţi în Mali.
Goana prin deşert
Funcţionarul care a vorbit sub acoperirea anonimatului din raţiuni de securitate a descris cum sunt transferaţi banii. Guvernele europene trimit o escortă care se deplasează cu banii sute de mile în deşert, până la ultimul avant-post aflat în siguranţă, în general sub controlul autorităţilor din Burkina Fasso sau Niger. Negociatorul şi şoferul continuă să meargă o zi întreagă şi uneori şi noaptea, traversând dunele ondulate. Sosit la punctul de întâlnire, negociatorul aşteaptă un semnal sonor şi un mesaj scris pe telefonul mobil. Mesajul conţine coordonatele GPS. Urmează încă un drum de câteva ore până la noua adresă din deşert şi aşteaptă următorul text ce conţine alt ansamblu de coordonate. Procesul este repetat de cel puţin trei ori înainte ca djihadiştii să se arate. Banii sunt număraţi pe o pătură pe care teroriştii stau cu picioarele încrucişate, cu armele alături. Milioanele sunt împărţite, învelite în plastic şi îngropate în ascunzători la sute de mile distanţă. Teroriştii marchează locurile cu date GPS. Banii sunt radiaţi de guvernele europene ca plăţi pentru ajutoare umanitare şi livrați de intermediari, cum a fost cazul gigantului nuclear francez Areva, societate controlată de stat, care, ca negociator, a plătit 12,5 milioane euro în 2011 şi 30 milioane euro în 2013 pentru eliberarea a cinci cetăţeni francezi. New York Times precizează că un purtător de cuvânt al Areva a negat într-un e-mail că ar fi plătit vreo răscumpărare.
În Yemen, intermediarii sunt Oman şi Qatar, care plătesc răscumpărările în numele guvernelor europene, cum a fost cazul celor 20 milioane dolari pentru două grupuri de ostatici eliberaţi în ultimul an.
