14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăLifestyleFoodStratfor: România și Turcia, pilonii de bază ai unei strategii integrate la...

Stratfor: România și Turcia, pilonii de bază ai unei strategii integrate la Marea Neagră a SUA

România și Turcia pot și trebuie să devină pilonii de bază ai unei noi viziuni strategice americane privind Bazinul lărgit al Mării Negre, consideră reputatul analist politic George Friedman într-un material publicat pe pagina de Internet a companiei de intelligence pe care o conduce, Stratfor. Acesta spune că este crucială o schimbare de abordare a problemelor din Ucraina, Siria și Irak, prin conceperea unei strategii care să se bazeze pe o abordare integrată a zonei și care să permită oferirea de garanții de securitate aliaților Americii.

Friedman consideră că, până acum, SUA au acționat pe baza doctrinei ce spune să nu se angajeze pe mai multe fronturi concomitent, însă acest mod de a gândi s-ar putea să devină inoperant în condițiile actuale, așa că o abordare mai bună ar fi ca acțiunile Rusiei în Ucraina și cele ale Statului Islamic în zona Siria-Irak să nu mai fie abordate diferit, ci ca o singură problemă de securitate a unei zone extinse, centrate pe Marea Neagră.

 

Statele Unite sunt acum în faţa unui provocări de nedescris, spune George Friedman cu referire la cele două zone fierbinți. În acest moment administraţia americană nu are niciun răspuns clar pentru rezolvarea celor două conflicte. Şi asta pentru că America nu ştie ce resurse să aloce fiecărui conflict în parte din cauză că nu poate inutui care va fi rezultatul final al războiaelor civile din Siria și Irak şi nici al războiului separatist din Ucraina.

Însă o dilemă de acest fel nu este un lucru neobișnuit pentru o superputere mondială militară şi economică precum Statele Unite, spune analistul. Rezultatul unei schimbări de abordare va fi reprezentat de coerența unei noi harţi strategice care să cuprindă ambele conflicte.

 

Ucraina și zona Siria-Irak

În prezent, consideră analistul, există două teatre de război active care pot avea o semnificație cu potențial larg pe termen lung. Și nu există nici o legătură între aceste două teatre de război. „Da, rușii au o operaţiune militară în curs de desfășurare în Caucaz și există rapoarte despre existenţa unor consilieri ceceni care lucrează pentru Statul Islamic”, spune Friedman. În aceste condiţii, rușii sunt foarte atenţi la ceea ce se întâmplă în Siria și Irak şi orice acţiune care distrage atenția de la ce se întâmplă în Ucraina este mană cerească pentru Kremlin.

 

„Dar criza ucraineană are o dinamică politică foarte diferită faţă de criza din Irak şi Siria. Forțele militare ruse și cele ale Statului Islamic nu sunt coordonate și, în cele din urmă, victoria uneia dinte părţi poate lovi aprig în interesele celeilalte părţi. Rușii și Statul Islamic beneficiază de avantajul de a se concentra doar pe o criză”.

Administraţia Obama a încercat să nu se implice prea mult în conflictul din Orientul Mijlociu pentru a putea face faţă crizei din Ucraina, unde Rusia nu vrea să accepte deloc un lidership pro-occidental la Kiev. Şi asta pentru că de la Casa Albă nu se vrea dislocare unui număr forte mare de militari americani în zonele de conflict.
 

Balanța regională de putere și Marea Neagră

Mutarea strategică rațională pentru țări precum România, Ungaria sau Polonia ar fi un compromis cu Rusia în lipsa unor garanții semnificative de securitate din exterior. Și numai Statele Unite pot oferi astfel de garanții. Același lucru s-ar putea spune și despre șiiți sau kurzi, ambele minorități fiind abandonate de SUA în ultimii ani, în ideea că și-ar putea purta singure de grijă.

Problema cu care se confruntă Statele Unite este felul în care ar putea structura un astfel de sprijin, atât din punct de vedere fizic, cât și conceptual. La felul în care arată situația acum, garanțiile de securitate pe care le pot oferi Statele Unite nu arată foarte convingător, consideră Friedman. Dar concepția strategică a SUA trebuie să evolueze de la a considera două teatre de acțiune diferite spre a vedea cu un singur teatru de operațiuni – Marea Neagră – cu două probleme diferite.

Dacă ne uităm pe hartă putem constata că Marea Neagră este principiul de organizare al acestei zone. Marea Neagră este frontiera sudică pentru Ucraina, Rusia Europeană și țările caucaziene, tot aici se întâlnesc trei puteri turbulente – Rusia, jihadiștii și Iranul. Iar nordul Siriei și Irakul sunt la mai puțin de 650 de kilometri depărtare de Marea Neagră, arată analistul american.

Statele Unite au avut o strategie pentru Atlanticul de Nord. Au avut, de asemenea, o strategie pentru Caraibe, una pentru Pacificul de Vest și așa mai departe. Și nu este vorba despre niște simple strategii pentru marină. Mai degrabă, aceste strategii trebuie văzute ca un sistem combinat de arme, în care puterea navală oferă suport strategic prin transportul de trupe, materiale și avioane de luptă. De asemenea, amplasarea forțelor și comanda lor sunt de așa natură încât să poată oferi sprijin în mai multe direcții.

Statele Unite ale Americii au o problemă strategică ce poate fi abordată atât ca două sau mai multe problemă fără legătură între ele, abordare ce ar duce la o irosire de resurse prin redundanță, cât și ca o singură soluție integrată. Este adevărat că Rusia și Statul Islamic nu se consideră ca parte a unui singur teatru de acțiune. Dar nu oponenții definesc aceste teatre de operațiuni pentru SUA. Primul pas în crearea unei strategii este definirea hărții astfel încât să permită strategilor să gândească mai degrabă în termeni de unitate a forțelor și acțiunilor de sprijin decât de separare a lor. O astfel de concepere a zonei ar permite strategilor și să gândească relațiile din regiune ca parte a unei strategii integrate.

Să admitem pentru moment că Rusia alege să intervină din nou în zona Caucazului, că jihadiștii se mută din Cecenia și Daghestan spre Georgia și Azerbaidjan, sau că Iranul alege să facă anumite mișcări în nord. Rezultatul ar genera Statelor Unite o problemă majoră în Caucaz. Cu actuala structură strategică, pe baza căreia factorii de decizie din SUA s-ar vedea incapabili de a conceptualiza cele două probleme strategice prezente, o a treia criză ar fi copleșitoare. Dar gândind în termeni de securizare a ceea ce s-ar putea numi Bazinul Extins al Mării Negre s-ar putea obține un cadru în care să poată fi înțeles mai bine prezentul exercițiu de gândire. O strategie la Marea Neagră ar trebui să definească semnificația Georgiei, aflată pe coasta cea mai estică a mării. La fel de important, o astfel de strategie ar trebui să ridice importanța acordată Azerbaidjanului. Fără Azerbaidjan, Georgia contează prea puțin. Împreună, ar putea constitui o contrapondere pentru jihadiști sau măcar o serioasă zonă-tampon, ceea ce face din Azerbaidjan ancora de est a strategie la Marea Neagră.

O strategie la Marea Neagră va trebui, de asemenea, să definească două relații-cheie cu state din zonă. Prima este Turcia. Alături de Rusia, Turcia este una dintre puterile naturale majore de la Marea Neagră. Ankara are interese majore în întregul Bazin Extins al Mării Negre, și anume în Siria, Irak, țările caucaziene, Rusia și Ucraina. Gândind în termenii unei strategii la Marea Neagră, Turcia devine un aliat indispensabil câtă vreme interesele ei se intersectează cu cele ale Statelor Unite. Alinierea strategiilor celor două țări este o precondiție pentru o strategie mai largă, ceea ce înseamnă că atât Washingtonul cât și Ankara trebuie să facă schimbări serioase în politicile lor. O strategie centrată pe Marea Neagră aduce în prim-plan relația SUA-Turcia, iar un eșec al alinierii ar trebui să le arate ambelor țări că e nevoie să-și reexamineze relația strategică. În acest moment, relația SUA-Turcia pare să se bazeze pe o evitare sistematică de a înfrunta realitățile. Cu Marea Neagră ca piesă centrală, eschivele, care sunt arareori folosioare pentru crearea de strategii realiste, vor fi extrem de dificile.

Centralitatea României

A doua țară de importanță majoră este România. Convenția de la Montreux interzice tranzitarea nelimitată a unei forțe navale străine prin Marea Neagră și prin strâmtoarea Bosfor, controlată de Turcia. România este un stat cu ieșire la Marea Neagră și deci nu i se aplică nici o limitare, dar puterea ei navală stă în cele câteva fregate destul de vechi și șase corvete.

Sprijinirea României – în afară de a fi o potențială bază pentru operațiuni aeriene în regiune, mai cu seamă în Ucraina – pentru a deveni o forță navală semnificativă în Marea Neagră, cu transportoare amfibii blindate, ar însemna crearea unei forțe de intimidare împotriva rușilor, care ar putea motiva Turcia să coopereze cu România și, astfel, să lucreze cu Statele Unite. Structura tradițională NATO ar putea supraviețui acestei evoluții, deși cele mai multe state NATO nu cunosc problemele cu care se confruntă țările din bazinul Mării Negre.

Indiferent de felul în care se va încheie conflictul Siria-Irak, acest lucru este secundar în raport cu viitorul relației Rusiei cu Ucraina și restul peninsulei europene. Polonia este situată în Câmpia Europei de Nord, dar acțiunea se desfășoară acum în Marea Neagră, și asta face din România partenerul critic în peninsula europeană. Ea va resimți cea dintâi presiunea, dacă Rusia își recapătă controlul în Ucraina.

Am scris frecvent despre necesitatea – și inevitabilitatea necesitățiii – alianței bazate pe noțiunea de ”intermarium” – spațiul dintre mări. S-ar întinde între Marea Baltică și Marea Neagră și ar fi o alianță proiectată să înfrâneze o Rusie nouă, insistentă. Am văzut această alianță întinzându-se spre vest, spre Marea Caspică, implicând Turcia, Georgia și Azerbadjan. Conexiunea Polonia-România începe să prindă contur. Este evident că anumite evenimente petrecute pe ambele țărmuri ale Mării Negre vor duce la realizarea acestei alianțe.

Statele Unite ar trebui să adopte politica din timpul Războiului Rece. Aceasta avea patru pași. Mai întâi, aliații aveau de asigurat baza geografică a apărării și forțe substanțiale cu care să răspundă la amenințări. În al doilea rând, Statele Unite urmau să furnizeze ajutorul militar și economic necesar sprijinirii acestei structuri înființate. În al treilea rând, America trebuia să poziționeze în zonă forțe garante ale angajamentului american și ale ajutorului lor imediat. Și cel de-al patrulea pas presupunea ca Washingtonul să își arate devotamentul total al forțelor SUA în apărarea aliaților, deși niciodată nu a fost cazul să pună în aplicare această ultimă garanție.

Statele Unite au o structură incertă de alianțe în bazinul Mării Negre. Aceste alianțe nici nu garantează un sprijin reciproc și nici nu le permite americanilor să aibă o putere coerentă în regiune, având în vedere divizarea conceptuală a regiunii în teatre distincte. Statele Unite oferă ajutor, însă fără să fie consistent. Unele forțe americane sunt implicate, dar misiunea și poziționarea lor sunt neclare, așa cum este și politica regională.

În acest moment, politica Statelor Unite este incoerentă. Strategia Mării Negre nu este decât o titulatură, dar, uneori, o simplă denumire este suficientă pentru apariția unei gândiri strategice. Cât timp Statele Unite privesc Ucraina, Siria și Irak ca și cum ar fi de pe altă planetă, nu va exista niciodată o strategie coerentă a forțelor. Gândirea în termeni de Marea Neagră – pivot al unei regiuni singulare și difuze îi poate ajuta pe americani. Simpla gândire strategică a conceptelor nu câștigă războaie și nici nu le împiedică. Dar orice lucru care oferă coerență strategiei americane contează.

Bazinul extins al Mării Negre face deja obiectul implicării militare și politice americane. Problema este că nu e perceput în acest fel atunci când se fac calcule militare, politice, publice sau mediatice. Ar trebui să fie. Pentru că asta va sincroniza percepția cu realitatea, care se schimbă extrem de repede.  

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...
Ultima oră
Pe aceeași temă