Spre deosebire de Vechiul Regat, care a intrat efectiv în război în anul 1916, populaţia din Transilvania, Bucovina și Basarabia a susţinut povara frontului încă de la începutul conflictului.
Indiferent că vorbim de frontul extern sau intern, anii Primului Război Mondial au fost ani de mare restrişte şi privaţiuni, de refugiu, de nelinişte şi durere şi, nu în ultimul rând, de mari pierderi. Cea mai afectată a fost societatea civilă, care a pierdut, din punct de vedere uman şi material, valori ce nu puteau fi cuantificate, şi căreia războiul i-a schimbat atitudini şi comportamente, i-a zădărnicit idealuri şi visuri.
În Transilvania, pentru ofiţerii şi soldaţii români, chemarea sub arme a generat un comportament relativ conflictual. O atitudine care a oscilat uneori între subordonare şi refuz, consecinţă a crizei loialismului dinastic şi a ataşamentului în continuă creştere faţă de naţiune, în defavoarea patriotismului imperial.
Pe durata celor patru ani de război, circa 926.500 de soldaţi şi ofiţeri au fost recrutaţi din rândurile românilor, maghiarilor, saşilor, evreilor, ţiganilor şi altor grupuri etnice. Dintre aceştia, 484.924 au fost români, 257.110 maghiari, 37.533 saşi, restul fiind reprezentat de celelalte minorităţi etnice. Cei aproape un milion de soldaţi şi ofiţeri ardeleni au fost trimiși să lupte pe fronturile din Galiţia, împotriva Rusiei, şi pe cel din Italia, unde au participat la bătăliile de la Isonzo.
Intrarea armatei române în Transilvania a generat un real entuziasm în rândurile populaţiei româneşti din sud-estul provinciei. Transilvania a devenit astfel, pentru doar câteva luni, scena unui teatru de război, armatele române fiind, în final, nevoite să se retragă dincolo de Carpaţi pentru a face faţă atacurilor de pe frontul de sud. Un număr de circa 80.000 de persoane au ales să treacă graniţa în România după evenimentele din 1916.
Intrarea României în război a afectat nu doar frontul intern transilvănean, ci şi comportamentul soldaţilor români din armata habsburgică. Soldaţii de pe frontul din Galiţia au trecut în armata rusească, în timp ce prizonierii din Rusia și Italia au cerut încadrarea lor în unităţi speciale care să lupte alături de trupele române.
Bucovina a fost cea mai afectată de război deoarece a fost teatru de confruntări între armatele Puterilor Centrale și cele ale Imperiului Țarist. Numai în ultimele patru luni ale anului 1914, orașul Cernăuți a fost ocupat de ruși (2 septembrie), recucerit de austrieci (21 octombrie), pentru a fi reocupat de trupele țariste (26 noiembrie). În 1915, forțele ruse au fost nevoite să se retragă din Bucovina, însă în vara lui 1916, după declanșarea ofensivei Brusilov, mare parte a teritoriului său (până în zona Vatra Dornei) a fost din nou ocupată de armatele țarului.
În iulie-august 1917 a avut loc o contraofensivă germano-austro-ungară, în urma căreia au fost ocupate Galiția de Est și Bucovina (pe 3 august 1917, armatele Puterilor Centrale erau în Cernăuți). Evident că toate aceste operațiuni militare au adus cu ele tot cortegiul de greutăți și suferințe pentru populația civilă a Bucovinei.
În Basarabia, în perioada războiului, sute de mii de locuitori au fost mobilizați și alte sute de mii au fost utilizaţi la lucrări de fortificație cum ar fi săparea de tranșee pe linia frontului și la construirea de căi ferate, necesare pentru transportul de trupe și materiale. Au fost realizate rechiziții (animale: cai, vite, măgari, catâri; alimente), iar locuitorii aveau obligația încartiruirii soldaților ruși. Zemstvele și orașele făceau parte din organizațiile panrusești pentru organizarea de spitale pe front și în spatele acestuia și pentru strângerea de alimente și îmbrăcăminte și s-au înființat comitete de Cruce Roșie, de adunare de fonduri, de pregătire de material și personal sau de ajutorare a familiilor celor mobilizați.
După înfrângerile suferite de armata română în toamna anului 1916, numeroși români, mai ales din Dobrogea, s-au retras și în Basarabia. După încheierea armistițiului dintre Rusia și Puterile Centrale (3 martie 1918, Tratatul de la Brest Litovsk), Basarabia a fost martora trecerii convoaielor de răniți ruși spre Odessa, Poltava și Cherson, apoi și a demnitarilor și oficialilor, care își căutau un refugiu sigur la Odessa. Simbolic, încheierea primei conflagraţii mondiale marca şi sfârşitul unei lumi. O lume ce nu va mai semăna niciodată cu cea de la începutul Marelui Război.
Expoziția este deschisă până pe 31 decembrie și poate fi vizitată de miercuri până duminică.
