Pentru locuitorii regiunii Beed, din statul indian Maharashtra, apa este unul dintre elementele cheie care îi poate ajuta ducă un trai decent. Însă, regiunea se confruntă cu o secetă severă care durează de mai bine de trei ani și care a lăsat numeroase familii fără hrană, notează BBC.
În cele aproximativ 1.400 de sate din regiunea Beed locuiesc 2.7 milioane de oameni și 830.000 de vite. Seceta i-a transformat pe jumătate dintre ei în victime: fermele lor au fost distruse, după ce culturile s-au uscat, iar vitele au rămas fără hrană. Mai mult, situația s-a înrăutățit anul trecut, când râul Mnajara a secat. În prezent, în regiune au mai rămas doar 300 din 700 de surse de apă.
Din această cauză, culturile de soia și bumbac s-au uscat, iar mulți crescători de animale au fost nevoiți să își abandoneze fermele și să se mute în tabere special create, lăsându-și în urmă copiii și tot ce au agonisit. Pentru alții, însă, situația a luat o întorsătură dramatică. Doar anul trecut, 300 de fermieri și-au pus capăt zilelor, din disperare. În primele trei luni ale lui 2016, alți 45 s-au sinucis.
Statul a încercat să găsească o soluție la problema fermierilor, astfel că au fost create tabere speciale în care oamenii își pot aduce animalele, însă condițiile de trai din aceste tabere sunt mizere. Cu toate acestea, mii de fermieri și cele 280.000 de bovine ale lor își duc existența în astfel de locuri. Un exemplu este adăpostul din Palwan, una dintre cele 267 de tabere din Beed, unde fermierii primesc gratuit fân și apă pentru animalele lor.
Dacă ne întoarcem acasă, vom muri de foame
În urmă cu cinci luni, familia Gholap, formată din trei frați și soțiile lor, și-a lăsat în urmă cei patru copii și ferma de 12.000 de metri pătrați și au decis să se mute în tabăra din Palwan. Cu ei au luat doar cele 21 de vite, câteva haine și ustenile, un pat pliant și un calendar, pentru a ține evidența zilelor care au trecut.
„Dacă ne întoarcem acasă, vom muri de foame. Asta este casa noastră acum”, spune unul dintre frați, Bal Bhim Gholap.
Appa Sahib Maske este vechinul familie Gholap. Bărbatul de 35 de ani obișnuia să fie un fermier înstărit, cu o proprietate de aproximativ 60.000 de metri pătrați, până când seceta a cuprins întreaga regiune și a pierdut tot. Astfel, bărbatul și-a lăsat cei cinci copii în grija bunicilor și a ajuns să trăiească în tabără cu 20 de vite.
„Am atât de mult pământ și nicio cultură. Duc o viață jalnică aici”, mărturisește bărbatul.
Condițiile în care oamenii trăiesc în tabără sunt jalnice. Ei dorm în corturi improvizate din cârpă. Se trezesc dis-de-dimineață să mulgă vacile, iar apoi merg la piață să vândă laptele. La întoarcere, spală animalele și le hrănesc. La amiază, când soarele arde cu putere, bărbații trag un pui de somn pe paturile pliante, tinerii se adună în jurul puținelor televizoare din tabără, iar copiii se joacă, în timp ce bovinele pasc.
În tabăra de la Palwan, sunt peste 4.300 de vite și un singur cal, care se pot plimba de voie într-o zonă de 40 de acri (circa 161 mii de metri pătrați). Zilnic, în tabără sunt aduse 70 de tone de fân și 200.000 de litri de apă, fiind transportate de camioane de la 40 de kilometric distanță.
Vise lăsate în urmă
În ciuda condițiilor grele de trai și lipsei banilor, din când în când, tabăra devine loc de sărbătoare. De exemplu, 40 de cupluri s-au căsătorit, recent, în cadrul unei slujbe commune. Însă de cele mai multe ori, viața dusă de ei este una mizerabilă, iar visele pe care ei le au par, de aici, irealizabile.
Vijay Baglane este un tânăr de 22 de ani, care a trebuit să renunțe la visele sale pentru a prelua respnsabilitățile tatălui său care a decedat. Timp de trei ani, el urmat cursurile unei facultăți pe IT. El se pregătea de angajare când seceta l-a forțat să se mute în tabără, cu cele 10 vite ale familiei, întrucât de patru ani, nicio cultură nu a mai crescut pe terenurile fermei de 20.000 de metri pătrați. Astfel, singura sursă de venit a familiei au mai rămas animalele.
„Tot ce îmi doresc este o viață liniștită, un job și un venit stabil. În schimb, îmi pierd vremea în locul ăsta mizerabil. Dacă plouă, mă pot întoarce acasă. Vreau să vând vitele și să îmi găsesc un job în oraș. Viața de fermier nu merită efortul”, spune tânărul.
La fel simt aproape toți fermierii din tabăra de la Palwan. Cu toate acestea, sunt și persoane care încearcă să transforme situația nefericită într-o oportunitate. De exemplu, un fermier fără pământ, care își câștiga traiul tăind sfeclă de zahăr, Harsha Vardhan Wagmare, a luat un împrumut cu care a cumpărat 20 de capre. Apoi le-a dat la schimb pe trei vite și s-a mutat în adăpost.
„Nu am pământ, așa că am cumpărat vitele ca să le vând laptele. Trăiesc în tabără cu animalele mele”, spune el.
