Cât de greu e să furi o bicicletă în Capitală? (Video)

de Vlad Ursulean , 19 octombrie 2010

Acum patru ani, am împrumutat o bic­i­cletă de la un prieten, să văd dacă se poate circula cu un asemenea vehicul bizar prin Bucureştiul plin de maşini. Am descoperit că se poate, ba chiar e rapid şi distractiv. Dar am aflat asta cu preţul bicicletei, care a fost furată din scară după o săptămână.

Hoţul a trecut de interfon şi de încă o uşă încuiată, a topit plasticul antifurtului cu o brichetă şi a tăiat butucul cu un bomfaier. I-am luat prietenului altă bicicletă, împreună cu un antifurt gros, de scuter. Pe ăsta i l-au tăiat cu un cleşte în faţa geamului meu, în timp ce era în vizită. Altui prieten i-au furat două într-o săptămână. De supărare, nu mai vrea să audă de biciclete, preferă să stea în fiecare zi ore întregi în traficul dintre Drumul Taberei şi centru.

În ultimii ani, numărul bici­cliştilor a explodat, alimentat de traficul bucureştean şi de moda eco-urbană occidentală. Asta a atras atenţia hoţilor, loviţi şi ei de criza financiară, care s-au specializat rapid în antifurturi. Aşa că rar găseşti un biciclist fără câteva poveşti despre cabluri tăiate şi păţanii cu poliţia. Cu toate astea, oraşul e plin de biciclete de mii de lei legate cu lanţuri pe care-ai putea să le porţi la gât. Acum trei ani, doi americani, fraţii Neistat, s-au filmat în timp ce-şi furau bicicleta din centrul New York-ului. Nimeni nu i-a oprit. Am vrut să testăm dacă bucureştenilor le pasă mai mult.  

Cât de greu e să furi o bicicletă care valorează două salarii medii?

Am cumpărat de la un magazin de cartier tot stocul de lacăte chinezeşti, plus un bomfaier de 10 lei. Le-am aruncat într-un ghiozdan, alături de un cablu cu bucle, un patent şi un ciocan. Am strâns câţiva oameni şi am îm­părţit rolurile: hoţul - un tip lat în umeri, cu blugi rupţi şi zgâ­riat pe faţă de la ultima bătaie, doi reporteri care iau la întrebări trecătorii şi doi came­ramani care filmează totul. Apoi am făcut o listă cu locuri din care nu credeam că se poate fura pur şi simplu o bicicletă. Uite ce-a ieşit:

Cişmigiu: „Ai grijă unde-ţi laşi bicicleta, că se fură!"

Miercuri, la 15.30, intrarea în Parcul Cişmigiu dinspre staţia de troleibuz e plină de oameni şi porumbei. Pe colţul parcului e o tutungerie cu uşa deschisă, în care o femeie se uită la televizor şi hrăneşte un maidanez. În spatele ei e un rastel gol. O fată se apropie şi leagă de el o bicicletă albă. „Ai grijă unde-ţi laşi bicicleta, că se fură!", o avertizează un tânăr, preocupat mai mult de decolteul fetei decât de siguranţa bicicletei.

O femeie şi un bărbat intră în parc şi îi dau fetiţei lor de vreo 10 ani un colţ de pâine pe care să-l fărâmiţeze porumbeilor. În acelaşi timp vine şi „hoţul". Mama şi fiica îl pun pe tată să le facă o poză cu porumbeii. În spatele lor, „hoţul" scoate un bomfaier, se uită în jur şi începe să taie nervos lacătul. Cei trei vor vedea scena acasă, în poză. Timp de două minute, cât au stat lângă furtul în desfăşurare, au privit în toate părţile, dar nu spre bicicletă.

Trece o femeie cu o plasă în mână, care lasă capul în pământ când ajunge lângă locul faptei. Un bătrân la costum îşi testează umbrela. O fată vorbeşte la mobil. Încă şase oameni. Un moş cu pălărie albă observă ce se întâmplă, încetineşte pasul, dar trece mai departe. Mai aruncă o privire în spate şi pleacă. Trei fete de liceu trec pe lângă bicicletă, se uită de mai multe ori, dar nu spun nimic. După ce au trecut, le-am întrebat de ce nu au reacţionat. Au spus că le-a fost teamă. „Dar, dacă ne-am fi întâlnit acum cu un poliţist comunitar, l-am fi trimis să intrebe!" Nu s-au întâlnit.

În cele trei minute şi nouăspre­zece secunde, cât a lungit „hoţul" tăierea lacătului, o fetiţă se juca cu porumbeii lângă el, iar pă­rinţii stăteau la umbră şi se ui­tau la ea. Nimeni nu a scos un cuvânt. „Hoţul"  s-a suit pe bicicletă şi dus a fost!

Casa Poporului: „Nu, nene, mi-am pierdut cheia!"

Cea mai păzită clădire din Bucureşti e Casa Poporului - înconjurată de un zid imens, cu porţi străjuite de jandarmi, flancată de Ministerul Apă­rării şi Serviciul Român de Informaţii. Într-un loc circulat, la 100 m de SRI, am legat bicicleta cu un lacăt de 7 lei. După cinci minute vine şi „hoţul", de data asta cu un ciocan. Un bărbat de vreo 50 de ani, sprijinit de un gard, tresare la prima lovitură în lacăt. Observă ce se întâmplă, întoarce capul şi pleacă.

Trec zece oameni. Un tânăr în tricou maroniu observă furtul, se opreşte, stă şase secunde cu ochii fixaţi pe bicicletă, apoi tresare şi pleacă. Doar un pensionar îl întreabă: „Flăcău, ce faci acolo?" „Nu, nene, mi-am pierdut cheia" e de ajuns să-l convingă pe bătrân că nu se petrece nimic necurat. Lacătul cedează rapid şi bicicleta îşi ia zborul.

Unirii: „Şi dacă e un hoţ ce? Ce să-i fac?"

Am ajuns în Piaţa Unirii şi am le­gat bicicleta în faţă la McDonald's, unul dintre cele mai aglomerate locuri de întâlnire din Bucureşti. Vreo sută de oameni se foiesc în picioare şi butonează la telefoane, alte sute circulă între stra­dă şi metrou. „Hoţul" are emoţii cu atâta lume, dă câteva ture până se încumetă să se aşeze în genunchi lângă bicicletă, să scoată ferăstrăul şi să taie. Trei femei care stau în jurul stâlpului văd ce se întâmplă, dar nu fac decât să se depărteze câte doi metri, într-un triunghi echilateral, de parcă ar sta de şase.

Şase băieţi bine făcuţi observă şi ei: „Ia uite, frate, mânca-ţ-aş, ăla fură bicicleta!" spune unul dintre ei, dar încet, cât să-l audă doar tovarăşii. Timp de trei minute, se uită şi comentează tehnica de tăiere a lacătului, dar nu schiţează nici un gest. „Şi dacă e un hoţ ce? Ce să-i fac?", spune unul din ei când îl întrebăm de ce nu a reacţionat. Alte sute de oameni n-au observat măcar ce se întâmplă, aveau privirea aţin­tită înainte sau în telefon.

Romană: „Uite, cu bastonul ăsta îl croiesc!"

Repetăm operaţiunea în Piaţa Romană. Trec o mulţime de oameni, inclusiv biciclişti, fără să observe nimic. Un moş la costum, cu un baston în mână, întoarce capul şi îl observă, dar nu se opreşte din mers. Îl acostăm mai încolo şi îl întrebăm ce ar face dacă ar vedea un hoţ de biciclete. „Uite, cu bastonul ăsta îl croiesc!" a răspuns moşul viteaz, agitând bastonul prin aer, la câţiva metri de hoţul pe lângă trecuse.

„Nu-mi vine să cred că n-a zis nimeni nimic!", răbufneşte hoţul de ocazie, biciclist şi el, după a patra reuşită. „E o terasă plină de oameni care nici măcar nu s-au uitat în jur, nu a reacţionat nimeni, nu s-a ridicat nimeni. A trecut un puşti cu bicicleta pe lângă mine, uitându-se cum iau bicicleta altuia. Măcar dacă se gândea: «O să-mi ia şi mie bicicleta cândva un nenorocit ca ăsta» şi tot ar fi zis: «Bă, hai să găsesc un nene cu baston», ca moşul ăla. Foarte naşpa, îmi pare rău".

Poliţist: „Nu ies cu bicicleta, mi-e frică să n-o fure!"

„Hoţul" nostru, care în Cişmigiu se temea să nu mănânce bătaie de la cetăţenii vigilenţi, prinsese deja curaj, aşa că ne-am hotărât să încercăm ceva mai absurd: să furăm bicicleta din faţa Poliţiei Capitalei. Am mers pe Calea Victoriei, am legat bicicleta de un stâlp, între maşinile poliţiştilor şi gardul Poliţiei, şi a intrat în scenă tânărul cu ferăstrăul.

Ce nu am observat au fost came­rele de filmat prin care cineva păzea cu sârguinţă maşinile din parcare. În fix un minut a apărut un poliţist în civil, care a chemat pe alţi doi în uniforme. Ne-au dus la ghereta din curte, unde am aşteptat 15 minute să ne legitimeze pe toţi. În timp ce un poliţist completa CNP-uri, celălalt îmi povestea cum, atunci când era mic, putea să meargă cu bicicleta la magazin, s-o lase afară şi s-o găsească tot acolo când ieşea cu cumpărăturile. „Am şi acum bicicletă, dar nu ies cu ea în oraş pentru că mi-e frică să n-o fure. Mi-au furat deja una!", spune deznădăjduit poliţistul cu părul cărunt.


Citeşte în numărul următor ce se întâmplă cu bicicleta după ce e furată şi ce face poliţia ca să o găsească.

12 biciclete într-o zi

Ca să ne convingem dacă poliţistul mai are vreo şansă să iasă cu bicicleta din casă în siguranţă, am decis să mai furăm bicicleta de câteva ori. De data asta rapid, profesionist. A fost aşa simplu, că am mai reuşit încă de 12 ori!

Am furat-o vizavi de Guvern, lângă terasele din centrul istoric, lângă ASE, în Piaţa Amzei, în Parcul Herăstrău, la Orizont, la Lujerului şi la Obor şi nu ne-a deranjat nimeni. În alte trei cazuri însă, cetăţenii au interacţionat cu „hoţul" de biciclete.

1. Poliţistul cu struguri: „Nu credeam că are cineva curaj!"

Legăm bicicleta lângă tarabele din Piaţa Drumul Taberei, de gardul Secţiei 22 de Poliţie. Un poliţist tânăr se întoarce de la piaţă cu o plăsuţă de struguri când îl vede pe individul care „munceşte" cu ferăstrăul pe lacăt. Merge la el şi îl interoghează:

- Sigur e a ta?

- Sigur, am pierdut cheia şi-am luat un ferăstrău din piaţă.

- A...

Poliţistul pleacă şi îl lasă pe tânăr să termine operaţiunea. Ne ducem după el şi îl găsim pe băncuţa din faţa secţiei, mâncând struguri. Îl întrebăm ce trebuie să facă dacă vede pe cineva tăind un antifurt. „Îl legitimez, dau prin staţie, verific dacă are antecedente." Şi de ce nu a făcut asta? „Nu credeam că are cineva curaj să fure de-aicea, de lângă secţie..."

2. Profesioniştii: „Nu faci bine, frate!"

La Eroilor, lângă ieşirea de la metrou, din tot puhoiul de oameni se opresc lângă „hoţ" doi tineri dubioşi - unul în pantaloni tăiaţi până peste genunchi, mânecă scurtă şi o căciulă trasă pe ochi, celălalt cu şapcă şi părul oxigenat. „Nu faci bine, frate, pune pe balustradă să ai suport şi taie direct şufa (cablul - n.r.)." Într-adevăr, dacă tai pe balustradă scurtezi operaţiunea până la un minut. Le-am mulţumit profesioniştilor.

3. Bunul samaritean: „Auzi, ţine şi tu de cablu!"

Seara, la ora 20.00, decidem să tăiem şi ultimul lacăt rămas, în faţă la Athenee Palace. Paznicul priveşte curios, cu o cafea în mână, cum cineva taie antifurtul cu fierăstrăul. Îl întreabă ce face acolo. „Am pierdut cheia, tai lacătul ăsta." Paznicul nu pare prea convins de explicaţie, aşa că tânărul îi spune: „Auzi, ţine şi tu de cablu' ăsta cât îl tai..." Paznicul ia cafeaua în cealaltă mână şi îl ajută, omeneşte, pe „hoţul" de biciclete.

Am reuşit deci să furăm o bicicletă de 16 ori, în văzul şi nepăsarea a mii de bucureşteni. Am operat întocmai ca un hoţ de biciclete, cu o excepţie: după ceva antrenament, am reuşit să tăiem lacătul cu bomfaierul într-un minut. Un hoţ foloseşte un cleşte şi are nevoie doar de 10 secunde să taie un cablu. Lupta nu e însă pierdută pentru posesorii de biciclete.   

Cum să nu rămâi fără bicicletă

  Lasă baltă cablul şi ia-ţi un antifurt solid, în formă de U. Costă în jur de 100 de lei, dar e o investiţie grozavă: câştigi bicicleta!

  Leagă doar de lucruri solide - degeaba ai un antifurt bun dacă-l prinzi de un gărduleţ sau un pomişor.

  Nu o lăsa noaptea în curte sau în scara blocului! Conform poliţiei, majoritatea furturilor se petrec aici. Dacă poţi, bag-o în casă.

  Fă-i câteva poze, notează-ţi seria cadrului şi păstrează factura, să poţi dovedi că e a ta în caz că...

Au contribuit: Alex Ivan, Anca Toma, Emanuel Dobrincu şi Vadim Costache.

Comentarii

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.