14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialChicheanu, intre "Tigareta 2" si monopolul serviciilor in Portul Constanta

Chicheanu, intre “Tigareta 2” si monopolul serviciilor in Portul Constanta

Cel care a reusit sa faca o afacere atat de profitabila cu CFR-ul condus de Nicolaiciuc este un personaj controversat, de la implicarea numelui sau in scandalul “Tigareta 2” la intentia sa de a prelua Petromin printr-o firma ce nu indeplinea conditiile puse de AVAS si pana la controversata preluare a unor servicii in Portul Constanta.

Anchetat in “Tigareta 2”

Numele lui Constantin Chicheanu este unul dintre cele vehiculate in scandalul “Tigareta 2”, dupa unele surse fiind cel care ar fi trebuit sa rezolve problemele vamale. Pe 7 octombrie 1998, colonelul Trutulescu a dat o declaratie in fata procurorilor, in care sustinea ca la data de 17 aprilie 1998 a facut o vizita acasa la Gabriel Negoescu si printre cei intalniti acolo se afla si Constantin Chicheanu. Dar la recunoasterile din grup situatia s-a schimbat, atat Trutulescu, cat si omul de afaceri arab Hassim Reja nemaindicandu-l pe Chicheanu drept complice. Se spune ca pretul tacerii lui Trutulescu si a arabului l-au costat ceva pe Chicheanu, care fusese anchetat de Parchetul Militar.
Prin firma Consal Trade SRL, care a derulat si afacerea de cumparare a fierului vechi de la CFR, Chicheanu a pus mana pe mai multe servicii care au fost scoase din cadrul administratiei Portului Constanta. Doua dintre acestea sunt Serviciul de Depoluare si cel PSI, cu navele aferente, salupe tip “depol”, barjele antipoluare si nava Pompier 8. Consal Trade SRL mai are si servicii de salubrizare in port. Daca inainte de incheierea contractului cu firma lui Chicheanu, administratia portului platea pentru prevenirea si stingerea incendiilor 240 de dolari/luna, dupa semnarea contractului cu Consal Trade, CNAPMC plateste lunar 1.802 dolari. La fel se intampla si la colectarea gunoiului si a deseurilor industriale. Daca inainte platea 7 dolari pentru un metru cub de gunoi colectat, respectiv 5 dolari pentru un metru cub de deseuri industriale, dupa preluarea acestor servicii de catre firma lui Chicheanu, CNAPMC plateste lunar 33 de dolari/mc, respectiv 84,5 dolari/mc. Relativ recent, numele sau a fost implicat si in scandalul preluarii de catre Consal Trade a dreptului de folosire a doua autoutilitare de stingere a incendiilor unice in Romania, importate din Germania. Imediat dupa ce autoutilitarele au fost aduse din Germania, in loc sa fie transferate in Portul Constanta, au intrat in parcul auto al SRL-ului lui Chicheanu. Masinile fusesera achizitionate in leasing, Compania Nationala Administratia Portului Constanta achitand rate lunare de 44.000 de euro. Pentru utilizarea acestor masini de pompieri, Consal Trading platea lunar CNAPMC cate 8.000 de euro, Administratia Portului Constanta inregistrandu-se cu o rata a deficitului de 14.000 de euro/luna. Constantin Chicheanu este un personaj influent, fiind considerat unul dintre apropiatii deputatului PD Laurentiu Mironescu, fost director al CNAPMC, dar si al pedistului Tanase Barde, fost deputat PNTCD si PD, eliminat de pe listele pentru parlament chiar de Traian Basescu.

Evaziune cu sezlonguri

Firmele controlate de familia Chicheanu au castigat la licitatie administrarea, pe o perioada de 10 ani, a unor portiuni mari de plaja. Plajele au fost subinchiriate altor firme care practica evaziunea fiscala. Firme precum SC Construct Syn SRL si Platinium Import-Export SRL, care au inchiriat portiuni din plaja de la Costinesti de la castigatorii licitatiei, ii obliga pe turisti sa “cumpere” sezlonguri contra unor sume care variaza intre 80.000 si 100.000 de lei. In caz contrar, turistii erau expulzati de pe plaja prin folosirea imbrancelilor si a violentei verbale. In loc de bonuri fiscale, “patronii” plajei vindeau niste bucati de hartie, cu stampila firmei si cu data, ceea ce in termeni juridici inseamna evaziune fiscala. Desi castigatorii licitatiei se obligau prin contract sa pastreze permanent curatenia, mormane de gunoaie pot fi intalnite inca de la primele ore ale diminetii.

Cele mai citite

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă