13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialIliescu, aproape scapat de dosarul "Mineriada"

Iliescu, aproape scapat de dosarul “Mineriada”

» Trei procurori civili de la Parchetul General i-au propus procurorului general, Laura Codruta Kovesi, infirmarea urmaririi penale a lui Ion Iliescu in dosarul mineriadei din iunie 1990.

» Specialisti in probleme de drept penal spun ca motivele invocate de procurori sunt subtiri, croite doar pentru a-l scapa de dosarul penal pe fostul presedinte al Romaniei.

Procurorii Civili Sustin – intr-o nota de opinie – ca nu pot folosi probatoriul administrat deja de procurorii militari pe motiv ca acest lucru nu le este permis de ultima decizie a Curtii Constitutionale, din iunie anul acesta. "Asa am interpretat noi decizia Curtii Constitutionale", sustin procurorii civili. Kovesi nu s-a pronuntat inca, anuntand, prin purtatorul sau de cuvant, ca o va face in curand, in termenul de 20 de zile prevazut de lege. Nota de opinie a celor trei procurori a fost redactata in urma unei plangeri inaintate la cabinetul procurorului general de catre profesorul de drept Ion Neagu, avocatul lui Iliescu. In plangere se solicita infirmarea inceperii urmaririi penale pe motiv ca procurorii militari nu ar fi fost competenti sa faca ancheta, sa adune probe si sa puna persoane sub invinuire, invocand ultima decizie a Curtii Constitutionale.

Deciziile Curtii Constitutionale nu pot fi aplicate retroactiv

Constitutia Romaniei, insa, precizeaza clar faptul ca deciziile Curtii Constitutionale se aplica doar pentru viitor. Cu alte cuvinte, Constitutia nu permite anularea anchetei si a probelor adunate de procurorii militari. Astfel, in art. 147, alin. 4 din Constitutie se stipuleaza: "Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii deciziile sunt obligatorii si au putere numai pentru viitor". La momentul deciziei Curtii Constitutionale, generalul Dan Voinea, adjunct la Sectia Parchetelor Militare, confirmase inceperea urmaririi penale impotriva lui Ion Iliescu in dosarul mineriadei. De asemenea, in acel moment dosarul mineriadei era deja finalizat, mai era de redactat rechizitoriul.
Potrivit Constitutiei, toate aceste acte de procedura penala facute in dosarul mineriadei sunt valabile. Dupa publicarea decizie Curtii Constitutionale, toate probele mineriadei care il vizau pe Ion Iliescu au fost trimise la Sectia civila de urmarire penala si criminalistica din Parchetul General, la procurorii Marius Foitos, Iuliu Molcut si Gheorghe Stan, aflati sub coordonarea lui Marius Iacob. In cinci luni de zile procurorii civili nu au administrat nici o proba in acest dosar. Surse din parchet sustin ca "intentia celor de la conducerea Parchetului General era de a infirma, inca de la inceput, urmarirea penala a lui Iliescu, dar cum nu au avut curaj, au testat reactia opiniei publice prin lansarea informatiei, la miez de noapte, printr-o agentie de stiri. Au ales si momentul potrivit: acuzatiile lui Miron Cozma la adresa lui Iliescu, facute imediat dupa eliberarea acestuia din puscarie, stiut fiind ca opinia publica nu-l iubeste pe fostul lider al minerilor, fapt ce va atenua impactul mediatic al salvarii lui Iliescu de dosarul penal. Cine sustine ce spune Miron Cozma se aseamana cu el, cam asa s-ar interpreta. Procurorul general Kovesi isi va insusi propunerea celor trei procurori civili daca reactia opiniei publice nu va fi dura".

"Avocatul lui Iliescu mizeaza pe nestiinta
de carte a procurorilor"

Un reputat specialist in probleme de drept penal, care a preferat sa-si pastreze anonimatul, ne-a declarat: "Profesorul Neagu, avocatul lui Iliescu, mizeaza pe nestiinta de carte a multor procurori. El invoca aplicarea legii penale celei mai favorabile, care ar anula actele procedurale intocmite de catre procurorii militari. Or, acest lucru nu este adevarat deoarece sintagma «lege penala» se aplica strict la Codul Penal, unde se prevad ce fapte reprezinta infractiuni si ce pedepse se dau pentru ele. Spre exemplu, daca o infractiune era pedepsita cu 15 ani de inchisoare si pe parcursul urmaririi penale sau a judecarii se schimba legea si pentru aceeasi infractiune se dau doar 5 ani de inchisoare, inculpatul primeste pedeapsa cea mai mica. Asta inseamna aplicarea legii penale mai favorabile. Pentru Codul de Procedurta Penala se foloseste expresia «legea procesual-penala», care este de stricta si imediata aplicabilitate si care reglementeaza constatarea faptelor, adunarea probelor si identificarea persoanelor care le-au savarsit si care nu sunt anulate pentru viitor, prin schimbarea legii, deoarece nu poti anula faptele si prejudiciile create victimelor, iar Constitutia ii apara pe cetateni de infractiuni. In concluzie, potrivit Constitutiei, nu se pot anula probele adunate de procurorii militari si nu se poate anula nici inceperea urmaririi penale pe motiv de lege penala mai favorabila".

Ion Stanomir, profesor la Universitatea Bucuresti, a intarit cele de mai sus: "Procurorii civili au interpretat legea intr-o directie favorabila lui Ion Iliescu, exonerandu-l pe cai ocolite de raspundere. Este o scoatere din cauza a lui Ion Iliescu fara ca o instanta de judecata sa decida daca el este vinovat de actele grave comise in acea epoca istorica".

Cele mai citite

Oamenii de știință din Israel au făcut o descoperire remarcabilă legată de o supernovă

În urmă cu aproximativ 20 de milioane de ani, într-o galaxie nu foarte îndepărtată, o stea de mari dimensiuni a explodat şi a trimis...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă