8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialLegătura Guvernului Ponta cu Dosarul Retrocedărilor: subsecretarul de stat Dragoș George Bogdan

Legătura Guvernului Ponta cu Dosarul Retrocedărilor: subsecretarul de stat Dragoș George Bogdan

Fără explicații publice, premierul Ponta l-a eliberat din funcția de subsecretar de stat pe Dragoș George Bogdan pe 27 noiembrie a.c. La acea dată, Dragoș George Bogdan era arestat de cinci zile în dosarul DNA al retrocedărilor, dosar în care numele cel mai greu este al Alinei Bica, fosta șefă a DIICOT. Dragoș George Bogdan este nimeni altul decît fostul adjunct al lui Sorin Blejnar la ANAF în perioada 2009-2012.

DRAGOȘ GEORGE BOGDAN: ARESTAT PE 22 NOIEMBRIE, DEMIS DE PONTA PE 27 NOIEMBRIE

Prin Decizia premierului cu numărul 307 din 27 noiembrie, "domnul Dragoș George Bogdan se eliberează din funcția de comisar general adjunct, cu rang de subsecretar de stat, al Gărzii Naționale de Mediu". DNA ceruse încă de pe 21 noiembrie arestarea lui Dragoș George Bogdan. Conform comunicatului DNA, "La data de 15.03.2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, compusă din Marko Attila, Bica Alina Mihaela, Bogdan Dragoş George, Alexandru Lăcrămioara și Diacomatu Sergiu Ionuț şi alte persoane, a aprobat raportul de evaluare corespunzător dosarului nr. 22714/FFCC, cu încălcarea prevederilor legale privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente".

O zi mai tîrziu, pe 22 noiembrie, Dragoș George Bogdan era arestat prindecizie a judecătorilor.

ARGUMENTUL LUI PONTA: KORODI CERUSE DEMITEREA ÎNCĂ DE PE 2 OCTOMBRIE

Singurul argument pe care îl invocă premierul Ponta pentru luarea acestei decizii este o propunere a ministrului Mediului: "Avînd în vedere propunerea ministrului mediului și schimbărilor climatice, înregistrată la Cabinetul primului-ministru sub nr. 5/5.430 din 2 octombrie 2014". Așadar, pentru eliberarea din funcție a lui Dragoș George Bogdan pe 27 noiembrie, la cinci zile după arestare, Victor Ponta a invocat o propunere a ministrului Mediului, Attila Korodi, de pe 2 octombrie. Cu alte cuvinte, premierul a dat impresia că eliberarea din funcție nu are nici o legătură cu dosarul penal al retrocedărilor, deși nu există nici un argument pentru care a așteptat aproape două luni după ce propunerea lui Korodi ar fi fost trimisă la cabinetul premierului.

KORODI: DEMITEREA, CERUTĂ DE UNPR, CARE-L SPRIJINISE POLITIC PE BOGDAN

Pentru „România liberă", Korodi a explicat că, de fapt, nu a avut nici o legătură cu eliberarea din funcție a lui Dragoș George Bogdan. Korodi nu a negat că ar fi trimis propunerea către premier, dar a lăsat să se înțeleagă că nu avea nimic să-i reproșeze lui Dragoș George Bogdan. "Este poziție asimilată unui subsecretar de stat. Deci, este o decizie politică a partidului care a propus-o", a spus ministrul Mediului.

Cînd am revenit pentru lămuriri, Korodi a arătat spre UNPR: "Era o înțelegere între PSD și UNPR, acum s-a materiallizat. Asta este o decizie a premierului. Este o poziție politică, se numește politic". Pe scurt, ministrul Mediului a îndeplinit o formalitate: a propus eliberarea din funcție a subsecretarului de stat Dragoș George Bogdan doar pentru că UNPR, care îl propusese politic pe Bogdan ca adjunct al Gărzii de Mediu, nu-l mai dorea pe acesta în acel post.

DRAGOȘ GEORGE BOGDAN, FOSTUL ADJUNCT AL LUI BLEJNAR ÎN ANAF

Arestarea lui Dragoș George Bogdan în dosarul retrocedărilor nu are nici o legătură cu prezența sa ca subsecretar de stat în guvernul Ponta. În 2011, Dragoș George Bogdan era membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor în calitatea sa de adjunct al ANAF.

ANAF condus atunci de Sorin Blejnar, marele dușman personal al lui Victor Ponta. De altfel, imediat ce a preluat mandatul de premier, Ponta l-a demis pe Dragoș George Bogdan prin Decizia 143 din 9 mai 2012: "La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Dragoș-George Bogdan se eliberează din funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală".

Totuși, unsprezece luni mai tîrziu, Dragoș George Bogdan revine în Guvern, tot sub semnătura lui Victor Ponta. Astfel, prin Decizia 174 a premierului din 2 aprilie 2013, "Începînd cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Dragoș George Bogdan se numește în funcția de comisar general adjunct, cu rang de subsecretar de stat, al Gărzii Naționale de Mediu". Conform Deciziei 174, ideea a fost a ministrului PSD Rovana Plumb, atunci titulara portofoliului de Mediu: "Avînd în vedere propunerea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, înregistrată cu nr. 5/2120, din 29 martie 2013".

Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...
Ultima oră
Pe aceeași temă