13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialSenatorul baronilor din Delta Dunării

Senatorul baronilor din Delta Dunării

Senatorul PSD de Tulcea Trifon Belacurencu a depus la Senat propunerea de modificare a Legii 82/1993, care prevede o derogare pentru Delta Dunării a legislaţiei privind concesionarea domeniului public al statului. Belacurencu propune ca terenurile publice din Deltă pe care persoanele fizice sau juridice deţin clădiri sau orice alt bun mobil să fie concesionate, fără licitaţie, prin încredinţare directă, proprietarului activelor, de către Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD). Conform Legii 82/1993 şi legislaţiei domeniului public, terenurile din Deltă care aparţin domeniului public al statului se pot concesiona, prin licitaţie publică, în baza unei hotărâri de guvern în care se aprobă şi caietul de sarcini.


Mimează grija pentru investitori

Grigore Baboianu, guvernator al ARBDD, a declarat că „această procedură a împiedicat până acum ingineriile cu terenul public al statului din Deltă care s-au practicat în alte zone”. Senatorul Belacurencu susţine că a promovat această modificare legislativă pentru că “deţinătorii unor active în Deltă nu pot beneficia de credite bancare, de fonduri europene pentru dezvoltarea afa¬cerilor, pentru că nu au un titlu asupra terenului pe care se află respectivele bunuri. Rezolvarea statutului juridic al terenului respectiv ar contribui la dezvoltarea unor afaceri în această zonă defavorizată”. Guvernatorul Deltei îl contrazice pe senatorul Belacurencu, afirmând că “în zonele de interes economic din Deltă, terenul aparţine Consiliului Judeţean Tulcea, care poate concesiona respectivul teren pentru dezvoltarea unor afaceri. ARBDD a concesionat până acum doar dreptul de a valorifica resursele naturale regenerabile, iar cei care au astfel de contracte de concesionare au acces neîngrădit în Deltă”.

Baronii PSD, principalii beneficiari

Conducerea ARBDD susţine că demersul senatorului PSD ar constitui un tertip legislativ cu ajutorul căruia se încearcă legalizarea unor afaceri turistice derulate ilegal în zone aflate sub protecţie ecologică. Inspectorii în construcţii, cei de la serviciul de urbanism al Consiliului Judeţean Tulcea şi agenţii ecologi ai ARBDD au inventariat peste 40 de imobile construite ilegal în Deltă pe terenuri administrate de ARBDD. Astfel de baze turistice de lux au fost identificate în zonele lacustre de pe teritoriul comunelor Murighiol, Jurilovca, Sf. Gheorghe şi al oraşului Sulina.

Aceste imobile aparţin firmelor sau interpuşilor lui Alexandru Bittner (apropiat al lui Adrian Năstase), deputatului PSD Horia Teodorescu, Asociaţiei de Vânătoare Şoimul din Bucureşti, din care fac parte patronii Energy Holding, omului de afaceri Tudor Badiu etc. Graba parlamentarilor PSD de a obţine titlu pe terenul pe care au fost construite fără autorizaţie hoteluri, case de vacanţă, pensiuni turistice este determinată de o recentă modificare a legii construcţiilor. Conform acestei modificări, până la finele acestui an, deţinătorii cosntrucţiilor ilegale au posibilitatea să intre în legalitate, în caz contrar imobilele respective vor fi demolate. Într-o scrisoare trimisă Senatului, Consiliul Judeţean Tulcea invocă această inginerie şi solicită ca iniţiativa legislativă a senatorului PSD Trifon Belacurencu să fie respinsă de Parlament.

Cele mai citite

Tarifele polițelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Executivul a aprobat actul normativ promovat de Ministerul Finanțelor și elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care prelungește cu trei luni perioada de...

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

Te confrunți cu durere la nivelul genunchiului? Cum recunoști ruptura de menisc și ce poți face pentru a o trata

Durerile articulare pot apărea foarte frecvent ca urmare a unei serii largi de cauze și factori de risc, ceea ce înseamnă că pentru a...
Ultima oră
Pe aceeași temă