10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialRăzboi pentru banii celor 12.000 de donatori de celule stem

Război pentru banii celor 12.000 de donatori de celule stem

Centrul pentru Transfuzie Sanguină București este în mijlocul unui război care a pornit de la sumele consistente pe care o parte dintre angajați le primesc pentru a recruta donatori de celule stem din rândul donatorilor de sânge. Pentru fiecare persoană recrutată statul plătește 110 lei, iar într-o zi pot fi convinși chiar și zece oameni. 

Peste 165.000 de euro a plătit statul român pentru a aduna într-o bază de date numele a aproape 12.000 de persoane care s-au declarat de acord să doneze celule stem. Dintre cei recrutați din 2013 până în prezent, doar trei au donat efectiv astfel de celule, potrivit Registrului Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hemapoietice (RNDVCSH).  Fondurile alocate pentru acest program au ajuns, o parte, ca plată suplimentară către 52 de cadre medicale care lucrează deja în centre de transfuzie sanguină din țară, iar o altă parte, conform aceleași surse, s-a cheltuit pe materiale și consumabile. Medicii  incluși în sistemul de recrutare primesc câte 110 lei pentru fiecare cetățean pe care-l conving să accept să devină donator potențial de celule stem.

Deși în această sumă intră oficial și costurile pentru recoltarea de probe de sânge și evaluarea medicală, angajații Centrului de Transfuzii Sanguine (CTS) București au reclamat faptul că, în realitate, colegii lor doctori rețin toată suma pentru ei și folosesc, în schimb, gratuit infrastructura și materiale sanitate ale centrului. 

Mai mult, potrivit unei plângeri, cadrele medicale desfășoară activitatea de recrutare a donatorilor de celule stem în același timp cu cea de consultare a donatorilor de sânge, ceea ce îngreunează activitatea CTS București. Cea mai importantă dintre nemulțumiri vizează faptul că testele de sânge sunt făcute de personalul de laborator din cadrul centrului, care însă nu primesc nici un ban din partea Registrului Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hemapoietice.

Autoritățile care administrează programul de recrutare a donatorilor de celule stem au confirmat că această activitate se desfășoară în timpul programului de lucru de la centrul de transfuzie sanguină. Mai mult, directorii chestionați de România liberă au admis că pentru cele două operațiuni se folosesc aceleași probe de sânge. Dar în ambele situații, au susținut aceștia, nu se poate face altfel.

“Noi am cedat doar sediul”

Directoarea Registrului Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hemapoietice, dr. Aurora Dragomirișteanu, ne-a declarat că recrutarea donatorilor de celule stem dintre donatorii de sânge este o procedură obișnuită la nivel mondial. “Prin urmare, nu poți să îi spui unui donator de sânge că dacă vrea să ajute un bolnav de leucemie să plece acasă și să vină la ora 13, când se termină programul la Centrul de Transfuzii”, a menționat directoarea.

Deși, de exemplu, doctorii care activează în programul de transplant de organe nu primesc bani pentru munca lor, Aurora Dragomirișteanu susține că în cazul recrutatorilor de donatori de celule stem era nevoie de o plată suplimentară pentru că altfel aceștia nu ar fi fost interesați de această activitate.

“Ca să fie la dispoziția noastră permanentă, inclusiv pentru formare permanentă, plus responsabilitatea care și-o asumă, pentru că ei urmăresc acești donatori până la 60 de ani, nu putea fi decât plătit. Pentru că nu am putut angaja oameni noi, s-a decis să fie plătit personalul care deja lucrează în aceste centre”, a menționat Aurora Dragomirișteanu. Aceasta a explicat că doar 1 din 1000 de persoane ajunge să doneze, pentru că trebuie să găsești persoana care, din punct de vedere al compatibilității, să fie identică cu pacientul.

Directoarea a precizat că pentru a nu mai exista astfel de situații conflictuale, precum cea de la Centrul de Transfuzii București, se va modifica legislația actuală, astfel încât să fie clar că restul angajaților trebuie să recolteze probele de sânge fără o plată suplimentară.

Pe de altă parte, directorul Institutului Național de Transfuzie Sanguină, Andrei Rosin, a menționat că protocolul încheiat între această instituție și RNDVCSH se referă doar la un spațiu în cadrul centrelor din țară. “Noi punem la dispozitie logistica necesară celor de la celule stem, strict sediu şi atât. Mai departe, eu nu ştiu ca oamenii din Hematologie să lucreze în timpul programului pentru că nu ar fi normal. Pe mine mă interesează strict reţeaua de transfuzie să funcţioneze bine”, a precizat Andrei Rosin.

Iar directorul Centrului de Transfuzie Sanguină București, Doina Goșa, susține că angajații care sunt nemulțumiți că nu sunt plătiți pentru că lucrează suplimentar în cadrul programului de donare de celule stem au dreptate. „Mie mi se pare profund uman, când am rate, să fiu nemulțumit că unii dintre colegii mei să primească bani în plus. Dar când a început activitatea acestui registru, nu se știa că se plătește și puțini au vrut să lucreze fără bani. Cu greu am reușit să găsim doritori. Acum nu mai avem cum să le dăm bani celor care nu au intrat în program”, a precizat directorul CTS București.

Deocamdată, situația rămâne tensionată la această instituție, în unele cazuri personalul din laboratoare refuzând să mai colaboreze cu doctorii recrutatori.

Cele mai citite

Oferta lui Marcel Ciolacu pentru Piedone a picat: „Am încheiat orice dialog. Îi urez succes!”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone, cel care a spus în cursul...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...
Ultima oră
Pe aceeași temă