8.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialTraseul banilor publici spre conturile familiei Ponta. GRAFIC INTERACTIV

Traseul banilor publici spre conturile familiei Ponta. GRAFIC INTERACTIV

Firma de contabilitate EXFIN 2000 SRL, la care asociat este Alexandra Herţanu (fostă Alexandra Ponta), companie fondată de mama premierului în funcţie, are un portofoliu important de clienţi abonaţi la contracte bănoase cu statul român. Printre clienţi s-a numărat şi o firmă transferată ulterior unui personaj implicat în scheme suspecte de spălare de datorii. Dezvăluirea vine în continuarea unei investigaţii a RL care arăta în premieră că firma de construcţii a cum,natului lui Victor Ponta are contracte de peste 100 milioane RON cu statul, inclusiv în tandem cu grupul de la Golden Blitz apropiat de preşedintele Băsescu.

 

Până în urmă cu o lună şi jumătate imaginea premierului Victor Ponta, era asociată cu cea a unui de personaj cu o carieră politică aflată în ascensiune pe fast-forward şi cu cea a unui personaj cu titluri academice controversate. Atunci RL a dezvăluit în premieră că profilul politicianului de stânga Victor Ponta mai are o dimensiune, cea financiară. Astfel, RL a arătat că firma Grossmann Engineering Group, controlată de cumnatul premierului, a încheiat contracte de 100 milioane RON cu statul. Azi prezentăm conexiunile de afaceri ale unei alte firme a familiei Ponta care prestează servicii contabile. Firma a fost înfiinţată de mama premierului, Cornelia Naum, care ulterior a cedat-o fiicei sale. În cadrul firmei de contabilitate lucrează în prezent şi fosta soţie a prim-ministrului, Roxana Ponta, sora sa Alexandra Herţanu (fostă Ponta) şi alte rude ale acestora.

Din 2007 încoace, EXFIN 2000 SRL, firma de contabilitate a surorii lui Ponta a încasat de la SRL-uri care-şi trag sevele preponderent din bani publici sau europeni suma de 262.450 RON. Vă prezentăm mai jos SRL-urile care au afaceri cu statul şi care au devenit clienţi ai EXFIN 2000 SRL, precum şi cine sunt personajele din spatele acestora.

DĂ CLICK PE BULINELE DIN ANIMAŢIA DE MAI JOS CA SĂ VEZI CONEXIUNILE REŢELEI FINANCIARE DIN JURUL LUI PONTA

 

Afacerist implicat în scandalul „Mită la MAPN” renovează clădirile armatei

Art Construct 94 SRL a plătit firmei de contabilitate a surorii lui Ponta suma de 57.200 RON. Firma Art Construct 94 are un număr semnificativ de contracte cu statul român. Le enumerăm:

Academia de Studii Economice Bucuresti. Renovarea căminelor A1, A2, A3 şi A4 din cadrul Complexului Belvedere.

Ministerul Apărării Naţio-nale. Reabilitarea termică şi hidroizolarea terasei Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” -Corp C.

MAPN, anvelopare faţadă cu perete cortină şi cu aluminiu compozit la clădirile de birouri de pe Bulevardul Timişoara din Bucureşti.

Sediul Poliţiei Snagov, reparaţii capitale.

Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL). Reabilitare termică faţadă (sistem termoizolant cu polistiren expandat şi tencuială decorativă), precum şi reabilitare termoizolaţie şi hidroizolaţie terasă la blocurile de locuit C1 şi C2.

MAPN, refacere faţadă la Muzeul Militar Naţional (monument istoric).

MAPN, lucrări la Pavilioanele D şi E ale Academiei Militare Tehnice.

MAPN, construcţia de şoproane metalice pentru adăpostire tehnică militară la o UM din Piteşti.

MAPN, reparaţii capitale la Pavilionul B al Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” .

MAPN, lucrări de reparaţii la Institutul Medico-Militar din Bucureşti (monument istoric).

MAPN, Agenţia de Cercetare Clinceni, lucrări la Pavilionul Z.

Sediul ELECTRICA SA (reabilitare faţadă prin placare cu aluminiu compozit cu termoi-zolaţie de vată minerală).

Universitatea de Medicină şi Farmacie. Anvelopare cu perete cortină şi aluminiu compozit a bazinului de înot.

Precizăm că acţionarul majoritar al SC Art Construct 94 SRL este un anume Liviu Daniel Rotaru. În dosarul „Mita de la MAPN”, deschis de DNA în 2004, apare menţionat şi numele Liviu Daniel Rotaru, cercetat pentru dare de mită. Nu ştim dacă este unul şi acelaşi personaj. Ştim doar că clientul firmei de contabilitate a surorii lui Ponta a încheiat o mulţime de contracte babane pentru renovarea totală sau parţială a unor clădiri reprezentative ale MAPN. 

 

Firmă de instalaţii şi climatizare abonată la stat

SIECO SRL a plătit firmei surorii lui Ponta servicii în valoare de 22.700 RON. Firma SIECO a realizat instalaţia de încălzire, instalaţiile sanitare şi aspersoarele pentru vila Lac 2 a RAPPS-ului. SIECO a avut cinci contracte de realizare a instalaţiilor de climatizare pentru clădiri ale Fondului Proprietăţii de Stat din Bucureşti (obiectiv Industriilor, obiectiv Vulcan, obiectiv Griviţei, obiectiv Stavropoleos) şi Focşani. Tot Sieco s-a ocupat şi de realizarea climatizării la sediul Romgaz din Târgu Mureş, la sediul RENEL din Drobeta Turnu Severin. Tot Sieco a realizat şi instalaţiile sanitare din cadrul Spitalului Sfântul Ioan din Bucureşti şi instalaţia de încălzire a Spitalului pentru Copii Singureni din Giurgiu. SIECO are printre clienţi şi compania Delta ACM, firmă abonată, la rândul său, la zeci de contracte uriaşe cu statul. SIECO a lucrat şi la obiectivele din Timişoara, Câmpina şi Bucureşti ale companiei Petrom, unde statul e încă acţionar.

Precizăm că firma de contabilitate a surorii lui Victor Ponta are deschis şi un punct de lucru în clădirea firmei SIECO.

Firmă care numără locurile libere din cimitire şi măsoară România

C&C TOPOEXIM SRL a plătit firmei de contabilitate a surorii lui Ponta servicii în valoare de 84.600 RON. Compania C&C TOPOEXIM e abonată la contracte cu statul, cu un vast portofoliu de clienţi instituţii ale statului român: Complexul energetic Rovinari SA, Electrocentrale Bucureşti SA, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Administra-ţia Naţio-nală
Apele Române (Olt, Someş, Tisa, Banat), CNCF CFR SA, ANL, Compania Naţională Aeroporturi Bucu-reşti, 
Admi-nistraţia Română de Trafic Aerian (ROMATSA RA), primării şi consilii locale din Bucureşti, Prahova, Gorj, Hunedoara şi Maramureş. Mai menţionăm E-ON Gaz S.A. (unde acţionar e şi statul român) şi OMV PETROM (unde, de asemenea, statul este acţionar). Din cele 18 licitaţii publice câştigate de TOPOEXIM SRL, enumerăm doar nouă :

Sistem de evidenţă şi monitorizare a ocupării şi utilizării cimitirelor din cadrul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane Bucureşti (dată publicare SEAP: 14.05.2012)

Realizarea cadastrului pentru suprafaţa de aproximativ 10.000 ha de terenuri agricoleşi neagricole situate în extravilanul municipiului Arad (dată publicare SEAP: 22.11.2011)

Dezlipire din cartea funciară centrală CFR şi intabulare în cărţile funciare locale, pentru 272 ha teren ale Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” – SA Cluj Napoca (dată publicare SEAP: 04.10.2011)

Realizarea, actualizarea şi întreţinerea cadastrului aeroportuare pentru CN Aeroporturi Bucureşti SA (dată publicare SEAP: 01.07.2011)

Studiu privind urmărirea comportării construcţiilor energetice speciale şi hidrotehnice pe anul 2008 pentru Electrocentrale Bucureşti S.A. (dată publicare SEAP: 03.11.2008)

Elaborarea documentaţiei topo-cadastrale pentru dezmembrarea terenului din incinta C.E.T. Bucureşti pentru Electrocentrale Bucureşti S.A. (dată publicare SEAP: 26.10.2009)

Elaborarea documentaţiei topo-cadastrale pentru incinta C.E.T. Bucureşti Vest aferentă înscrierii în evidenţele de carte funciară pentru Electrocentrale Bucureşti S.A. (dată publicare SEAP: 13.10.2009)

Documentaţie tehnică de scoatere din fondul forestier, amenajare, evaluare terenuri silvice şi agricole şi cadastru terenuri silvice şi agricole pentru COMPLEXUL ENERGETIC ROVINARI SA (dată publicare SEAP: 22.06.2009)

Ridicări topografice pe raza de activitate a E-ON Gaz Distribuţie S.A. pentru E-ON GAZ DISTRIBUTIE S.A. Târgu Mureş (dată publicare SEAP: 27.08.2008)

(Vezi restul contractelor cu statul ale firmei TOPOEXIM dând click pe animaţia care ilustrează textul)

Contabilitate pentru o firmă dubioasă

Firma de contabilitate a surorii lui Victor Ponta a avut până în 2010 în portofoliul de clienţi şi firmele April Contex SRL şi SENTA MOD SRL, fondate de o anume Voiena Tanţa. Această persoană a înstrăinat în 2010 firma SENTA MOD SRL către un anume Cercel Daniel Nicolae. Acest personaj obscur este un tânăr dintr-o familie modestă, care este folosit ca paravan pentru evaziune fiscală de diverşi afacerişti mioritici. Astfel, conform presei, pe numele lui Cercel Daniel Nicolae au fost transferate peste 250 de firme cu datorii la stat, pentru ca patronii lor să scape de plata impozitelor.

 Ţine contabilitatea avocatului firmei-amiral a familiei Ponta

Avocatul Dragoş Păduraru, căruia îi ţine contabilitatea Alexandra Herţanu, sora premierului Victor Ponta, este cel care oferă asistenţa juridică firmei abonate la contracte cu statul Grossmann Engineering Group, ce aparţine tot familiei premierului. Acţionar majoritar al firmei Grosmann este Iulian Herţanu, cumnatul lui Victor Ponta. Firma cumnatului lui Ponta a câştigat în ultimii ani 23 de contracte cu statul român, în valoare de peste 100 milioane RON.

Cea mai bănoasă afacere încheiată de compania GROSSMANN cu statul român o reprezintă câştigarea, pe 20 ianuarie 2012, a unei licitaţii în valoare de 49.430.000 lei (10.750.000 euro) pentru extinderea reţelei de canalizare din localitatea Comarnic, în asociere cu o firmă considerată apropiată de preşedintele Traian Băsescu şi de soţul Elenei Udrea. Fost ministru şi membru marcant al PDL, precum şi colaboratoare apropiată a lui Traian Băsescu, Elena Udrea mai este cunoscută şi ca reprezentanta „grupului de la Golden Blitz” (format din patronii Euroconstruct Sorin Vulpescu şi Dan Besciu, parteneri de afaceri şi vechi prieteni ai lui Dorin Cocoş, soţul Elenei Udrea).

DĂ CLICK PE GRAFIC CA SĂ AFLI POVESTEA CUMNATULUI LUI VICTOR PONTA ŞI CUM A AJUNS ACESTA SĂ ÎNCHEIE CONTRACTE DE 100 DE MILIOANE DE RON CU STATUL ROMÂN

2012/09/09//255785-schema.jpg

Rovinari şi Turceni, din nou. Nu la Victor, ci la sora Alexandra

Tehnoindustrial Import SRL a plătit firmei de contabilitate a surorii lui Ponta suma de 45.600 RON. Această firmă este abonată la contracte pe bani publici încheiate de mai multe instituţii sau companii ale statului român. Cele mai interesante ca nume sunt complexurile energetice Turceni şi Rovinari, legate de numele lui Victor Ponta şi prin scandalurile în care a fost implicat prietenul şi omul lui de încredere Dănuţ Şova (actualmente ministru în Cabinetul Ponta). Astfel, în 2007-2008 Firma de avocatură “Şova şi Asociaţii” a încheiat contracte de asistenţă juridică de 7,1 milioane de RON cu complexele energetice Turceni şi Rovinari. Când firma lui Şova a primit contractele de la Turceni şi Rovinari, în echipa de avocaţi a lui Dan Şova a fost cooptat ca senior partener şi Victor Ponta. Mai mult, prospera casă de avocatură Şova i-a dăruit în acea perioadă pilotului de raliu Victor Ponta un Mitsubishi Lancer Evolution, ce valora în jur de 50.000 euro, în comodat, pentru a-şi satisface hobby-ul. Alt aspect de remarcat este că această firmă are intrare pe piaţa furnizării de servicii şi materiale către spitalele bucureştene şi cu RATB. Iată mai jos lista contractelor încheiate cu statul:

SERVICE EKG (contract nr.: 10758/16.05.2011) pentru Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni (dată publicare SEAP: 12.07.2011)

Cleşti mecanici de sertizat sigilii şi sigilii de aluminiu ENEL DISTRIBUŢIE MUNTENIA S.A. Bucureşti (dată publicare SEAP: 21.10.2008)

Dispozitive hidraulice şi pompe hidraulice pentru COMPLEXUL ENERGETIC ROVINARI SA (data atribuirii contractului 12/28/2007)

Contract furnizare „papuci pentru cabluri şi elemente terminale pentru conexiuni rapide” pentru Regia Autonoma de Transport Bucureşti (dată publicare SEAP: 29.11.2007)

Maşina portabilă… pentru TERMOSERV TURCENI S.A. (dată publicare SEAP: 04.01.2008)

Descriere licitaţie: Contract de furnizare materiale sanitare pentru SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENŢĂ ELIAS (data atribuirii contractului 5/7/2007)

Firmă care  a accesat fonduri europene de 19 milioane de lei

SC PEOPLE INVESTMENT S.R.L. este beneficiar al Proiectului “Dezvoltarea spiritului antreprenorial şi creşterea competitivităţii în afaceri” POSDRU/ 92/3.1/S/61820, câştigător al proiectului “Managerul în Armură”, cu finanţare nerambursabilă din Fondul Social European. Valoarea totală a proiectului este de 20 milioane RON, din care peste 90%, adică în jur de 19.000.000 RON, sunt bani europeni. Acţionarii acestei firme sunt Bădină Gabriela, Boicu Giuliana şi Iliescu Anne Marie Svetlana. Primele două sunt membre ale unui grup de familii care administrează sau conduc o serie de societăţi abonate la afaceri majore cu statul român. Şapte din firmele acestui grup de acţionari sunt clienţi ai SRL-ului de contabilitate al surorii lui Victor Ponta.

Firma unor drumari „de stânga”

Firma BOMACO SRL a plătit firmei surorii lui Ponta suma de 30.400 RON. Această firmă are un portofoliu vast de lucrări cu statul român, iar atunci când nu lucrează cu statul, lucrează pentru alte firme abonate la bani publici (ex. Viarom Construct SA şi Straco Grup). Precizăm că Straco Grup este şi asociată în diverse contracte încheiate cu statul român cu o altă firmă a familiei Ponta, Grossmann Engineering Group.Dintre clienţii firmei BOMACO fac parte: CNANDR, Primăria Sector 6, Primăria Sector 4, Primăria Sector 3, Primăria Jilava, Primăria Motca, Primăria Curtea de Argeş, Primăria Miroslava.

Iată 5 din cele 14 contracte majore cu statul ale firmei Bomaco SRL, conform datelor de pe propriul site:

Modernizare DN 79 A Chişinău Criş – Vărşand

Reparare sistem rutier şi amenajarea scurgerii apelor pe DN 6 Orşova – Caransebeş

Modernizare sau reabilitare străzi din sectorul 1, sectorul 3, sectorul 4, sectorul 6, comuna Jilava, localitatea Visterna, judeţul Tulcea, municipiul Curtea de Argeş

Constuirea unui pod peste Sabar, în jud. Ilfov

Amenajare de torenţi şi albie la 2 poduri de pe DN 7

Expertiză tehnică sistem rutier (Miercurea Ciuc, Roman, Roman-Săbăoani)

(Vezi restul contractelor cu statul ale BOMACO SRL dând click pe animaţia care ilustrează textul)

Precizăm că acţionarii trecuţi şi prezenţi ai Bomaco SRL (Bădină Daniel, Boicu Mihai, Boicu Daniel…) fac parte dintr-un grup de deţinători, administratori şi directori de companii abonate la contracte majore cu statul român, de la câmpuri de gaze naturale până la servicii de salubritate şi construcţii. Membrii acestui “grup” de afacerişti deţin mai multe companii cliente ale firmei de contabilitate a surorii lui Ponta. Legătura dintre familia prim-ministrului şi ei o să v-o prezentăm într-un episod ulterior din seria “Afacerile familiei Ponta”.

Am cerut un punct de vedere de la majoritatea companiilor menţionate în investigaţia noastră (People Investment, Bomaco, Sieco, Topoexim, ArtConstruct), însă reprezentanţii nici uneia nu au fost interesaţi să facă vreun comentariu,  iar fondatorii firmelor April Contex SRL şi Senta Mod SRL nu au nici un fel de date de contact disponibile. Am reuşit să intrăm în dialog doar cu doi din clienţii firmei surorii lui Victor Ponta menţionaţi în articol: 

Contactat de RL pentru un punct de vedere despre relaţiile de afaceri cu diverse firme ale familiei Ponta, avocatul Dragoş Păduraru a declarat: “Nu vă supăraţi pe mine, dar nu contează ce sunt eu sau ce nu sunt eu. Îmi pare foarte rău,
n-am nimic de comentat”.

Un domn Costea, administratorul firmei Tehnoindustrial Import SRL, care până în 2010 a fost client al EXFIN 2000, a declarat pentru RL: “Nu cunosc, nu ştiu. Firma e desfiinţată de doi ani. Patronul a decedat acum doi ani”.

Ce spune mama premierului şi ce tace premierul

Am mers la sediul firmei de contabilitate EXFIN 2000, aparţinând Alexandrei Herţanu (fostă Ponta), ca să luăm un punct de vedere referitor la documentele la care a avut acces RL şi din care a reieşit că firma sa are drept clienţi multe companii abonate la contracte pe bani publici. Sora premierului nu era la firmă. Am dat însă de mama sa, Cornelia Naum, şi de fosta sa soţie, Roxana Ponta. Iată ce a declarat doamna Naum despre investigaţia RL, prin care am descoperit că firma fondată de dumneaei a avut şi are în portofoliul de clienţi mai mulţi abonaţi la contracte cu statul: “Una singură, da. Este o singură firmă dintre toţi clienţii noştri care e firmă de construcţii. Are contracte într-adevăr cu statul, dar are licitaţii verificate. Clienţii noştri sunt vreo 40. În principal, microîntreprinderi. Sunt firme de familie, firme mici, nu avem firme mari. Cu această firmă de construcţii lucrez din ’98 şi n-are nici o legătură cu situaţia mea familială. Firma i-am cedat-o fiicei mele. Aici lucrează fiica mea, fosta mea noră, naşa mea, vărul meu. Suntem o mică firmă de familie în care lucrează numai persoane cinstite. Nu avem nimic de ascuns”. Am încercat în repetate rânduri să obţinem şi un punct de vedere al premierului, însă acesta a preferat să păstreze tăcerea, întocmai ca în cazul primei investigaţii despre afacerile familiei Ponta, când am arătat că soţul surorii sale e acţionar majoritar la o firmă abonată la banul public, având încheiate 25 de contracte, în valoare de peste 100 milioane de RON, cu diverse instituţii ale statului.

Citeşte aici ce reacţie au avut politicieni de prim rang ai României la dezvăluirile RL despre afacerile familiei Ponta: Ion Iliescu, Ilie Sârbu, Vasile Blaga, Ecaterina Andronescu, Valeriu Zgonea…

 

Cele mai citite

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...
Ultima oră
Pe aceeași temă