7.6 C
București
luni, 25 martie 2024
AcasăLifestyleFoodReportaj: Miracolul care-i face pe copiii fără auz să danseze

Reportaj: Miracolul care-i face pe copiii fără auz să danseze

Melodiile se transformă în cifre și vibrații. Ritmul e dat de semnele pe care instructorul de dans le transmite elevilor săi. Dar nu asta contează cel mai mult. Cât faptul că au spart o barieră care părea inexpugnabilă. Și rezultatul e zâmbetul de pe fețele lor. Asta se întâmplă, de 26 de ani, la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă din Vaslui, unde Carmen Vezeteu conduce un curs de dans pentru copiii cu deficiență de auz. Termen cuprinzându-i atât pe hipoacuzici, cu diminuare auditivă în diverse stadii, cât și pe cei care suferă de cofoză, surditatea lor fiind totală.

Cred că primul lucru pe care ar trebui să-l faceți voi, cei care citiți aceste rânduri, e să vă astupați urechile. Ca să nu mai auziți nimic. E o schimbare radicală a felului în care percepeți lumea. Dansezi, în mod normal, atunci când auzi muzică. Menții ritmul. Dar cum e când nu auzi? Asta am încercat să înțeleg, stând alături de Carmen Vezeteu și de elevii ei, aproape o zi întreagă. Am intrat în sala de curs. Pe o măsuță e o combină muzicală. Cu boxele aferente. Sunt în fața mea vreo 15 copii, de diverse vârste. Apăsare de buton și răsună prima melodie. Din folclorul specific Vasluiului, o "Țopăită", cum i se spune pe aici. Am văzut cum instructorul le-a făcut copiilor un semn. Ca să le arate că e vorba de acea melodie. Ei se așează grupați, doi câte doi, un băiat și o fată. Melodia curge câteva secunde. Dar ei sunt încă nemișcați. Le observ buzele. Numără în gând. Parcă ar scoate dintr-un sertăraș al memoriei lor numerele care le însoțesc pașii. Abia apoi încep să joace. Unu – pasul în față. Doi – pasul în spate. Trei – pasul în lateral. Patru – revii la poziția inițială. Asta e o parte a dansului. Tot timpul în fața lor este instructorul. Ochii elevilor nu se desprind de ochii "dirijorului". Alt semn.

Elevii înțeleg că urmează o nouă parte a dansului. Trebuie să facă alți pași. Acum se învârtesc. După aceeași formulă. Unu, doi, trei, patru. Fiecare număr înseamnă o anumită mișcare a picioarelor sau a corpului. Cântecul răsună. Eu îi aud ritmul. Dar și copiii țin ritmul. Pentru ei, un dans al numerelor. Au învățat nu numai mișcarea în sine. Ci și distanța, în secunde, între pași. Mai repede, mai încet. Este ritumul lor. Suprapus peste cel al melodiei. Fetele sunt jucate de băieți. Ele fac o piruetă pe sub brațul lor. Se termină partea asta a dansului. Alt semn de la instructor. Altă parte a melodiei. Alți pași. Așa este învățat dansul. Pe bucăți. Fiecare bucată cu pașii ei. Când au învățat bucată cu bucată, le unesc, pentru a prezenta, iată, un întreg.

De la vals la disco

Muzica se oprește pentru o clipă. Este schimbat CD-ul. Urmează un vals. Se formează din nou perechile. Semnul instructorului. Melodia umple mica încăpere. Același scenariu. Perechile stau puțin nemișcate, la început. Urmează rotirea celor doi parteneri. Este un alt capitol. La rândul său, numărat. Altă melodie, de data asta una disco. Aici se întâmplă ceva nou. Nu numai că fiecare dansează pe cont propriu. Muzica e dată foarte tare. Dar nu asta este important, ci bașii. Ei transmit vibrații. Știți cu toții cum e când muzica disco e dată tare, în special cu bași puternici. Parcă tremură pereții casei. Simți până și în piept acele vibrații. La fel sunt simțite și de acești elevi. Ei mai fac și altceva. Ating cu mâna boxa prin care se scurg vibrațiile, de parcă le-ar încărca în corpul lor. Vibrațiile îți arată ritmul melodiei. Cât de repede vin "bubuiturile", una după alta. Elevii se mișcă în acest ritm. Am vrut să știu de la instructor ce se întâmplă când copiii aceștia se duc într-o discotecă. Mi-a spus cum a fost în tabăra școlară de la Durău, când și-a văzut elevii dansând. Ei imitau și pe ceilalți tineri din sală. Cei care auzeau melodiile. Dar urmăreau, cu pașii, și ritmul vibrațiilor.

Legea compensării

Memoria vibrațiilor, un subiect despre care aflu amănunte de la Tatiana Drăghici, profesor psihopedagog. Aceasta este o altă explicație pentru care un om cu deficiență de auz, oricât de gravă ar fi, poate ține ritmul unei melodii. Se vorbește, la nivel mondial, despre faptul că auzul nu se pierde total. "Există o lege a compensării. Când un simț este slab dezvoltat sau lipsește, altele se dezvoltă", mi se explică. Dacă e să mă exprim mai puțin științific, corpul se comportă, în lipsa auzului normal, ca o altfel de ureche. Apare conceptul de memorie a vibrațiilor. Dar nu e vorba doar în cazul dansului. Aflu despre copiii care vin la acest centru, unii de la vârste fragede. Ei nu vorbesc, pentru că nu aud sunetele. Un asemenea copil învață să vorbească abia pe la vârsta de șase-șapte ani, dacă e adus, de mic, într-o școală specială. Să înveți să vorbești, în cazul lor, înseamnă a te baza, în mare măsură, pe vibrații. Scoți un sunet specific unei anumite litere. Și ții mâna pe piept. Dar și la gât. Pentru că fiecare literă înseamnă un anumit tip de vibrație. Sigur, mai sunt și alte metode. Poziționarea limbii în gură, în funcție de litera sau cuvântul pronunțate. Stai și în fața oglinzii, observând conturul buzelor, pentru fiecare literă și cuvânt. Memorie bună înseamnă și un intelect dezvoltat. Lucru de care, sunt asigurat, copiii din acest centru nu duc lipsă. Unii au un grad de inteligență peste medie.

"Este ca și cum ai memora o poezie"

Mă întorc la instructorul de dans. Amintindu-și că în urmă cu 26 de ani, când și-a început munca aici, avea un "amărât de casetofon", incapabil să dezvolte bași atât de puternici, încât să facă podeaua să trepideze. Singură și-a pus la punct metoda de a-i învăța pe copiii aceștia să danseze. Se referă la numere. "Am pus la punct metoda aceasta alături de elevii mei", rememorează femeia ajunsă azi la 53 de ani. Pasul și numărul. De la unu la patru pentru fiecare grupă de pași. "Este ca și cum ai memora o poezie". Copiii au în repertoriul lor o serie întreagă de "poezii". Nimic la întâmplare. Dacă instructorul le face un anumit semn, înseamnă că este una dintre melodiile de pe lista lor. "Dansul este pentru ei, în primul rând, șansa de a-și da seama că pot depăși bariere care păreau de netrecut. Le dezvoltă, în același timp, atenția. Le dă încredere. De asta au nevoie, în cea mai mare măsură", conchide Carmen Vezeteu.

Dansul notelor și numerelor

Am fost curios să văd cum e să dansezi alături de una din fetele de aici. Așa că am invitat-o la dans. Pe ritmuri lente. Vreau să vă spun că nu este absolut nicio diferență între ea și oricare altă fată cu care am dansat vreodată. Se mișca atât de ușor, păstrându-și ritmul ei, al numerelor, încât mi-am dat seama că orice fel de prejudecată trebuie în mod clar topită. Aveam lângă mine un om perfect normal. Eu mă ghidam după notele muzicale. Ea, după numere. Notele și numerele conduceau la același rezultat. Un dans curat. Fără să ne călcăm nicio clipă pe picioare.

"Ne comportăm față de ei ca și cu orice alt om normal"

Ce-am făcut eu nu e ceva ieșit din comun. Există un program de voluntariat prin care tineri din Vaslui, de la școlile normale, vin la acest Centru și realizează felurite activități împreună cu elevii de aici. Sport, artă, cultură generală. "Ne comportăm față de ei ca și cu orice alt om normal, încercând să scoatem în evidență tot ce au mai bun. E foarte important pentru ei să fie valorizați. Nici nu vă imaginați cât de multe lucruri deosebite pot realiza", mă asigură Gena Bădărău, directoarea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă din Vaslui. Există ore de consiliere chiar și pentru părinții elevilor. "Părinții învață nu numai să accepte starea copilului lor. Dar în special să vadă ce are el în plus. Talentul său. Trebuie conturat și susținut", subliniază interlocutoarea.

Campanie pentru doi ochi frumoși

Descopăr doi ochi frumoși printre elevele care dansează. Și așa aflu povestea Mihaelei, o fată care e acum în clasa a opta. Cu șase ani în urmă suferea de strabism, într-o formă gravă. Avea nevoie de operație la ambii ochi. Cum financiar, din partea familiei, era imposibil de rezolvat problema, e declanșată o campanie de strângere de fonduri la care au participat și profesorii școlii, dar și comunitatea din Vaslui. Totul s-a rezolvat destul de repede. Rezultatul se vede azi în limpezimea privirii sale.

Provocare acceptată din prima clipă

Povestea instructorului de dans seamănă perfect cu vorba aceea, cu ața care te trage spre un anumit drum. Nu mai spun că are casa la doi pași de instituția căreia și-a dedicat o bună parte din viață. Vasluianca trece inițial, la Școala Populară de Artă, absolvită în 1981, prin lecțiile primite de la maestrul Mircea Codreanu, prim-solist al Teatrului Muzical din Galați. A început, la rândul ei, prin diverse școli din județul Vaslui, să-i apropie pe copii de arta dansului. Până când, la finele anilor '80, primește o cu totul altă ofertă, din partea directorului de atunci al Centrului de Educație Invluzivă. Urma să aplice regulile dansului în cazul unor copii care nu auzeau muzica. Nu era prima în această grea întreprindere, la nivel de țară. Tocmai aflase, în acel timp, de un concurs de dans, la Craiova, destinat acestei categorii de tineri. "Eram uluită de ceea ce am citit în ziar. Dar am fost din prima clipă hotărâtă să accept această provocare", își amintește. Azi, trăgând linie, constată că este unul dintre cei mai longevivi instructori de dans pentru elevii cu deficiență de auz din România. Știe de o colegă de-a ei de breaslă, din Craiova, pensionată nu cu mult timp în urmă.

Pe scena concursurilor județene și naționale

Pereții sălii de dans sunt tapetați cu sute de diplome și medalii. Multe înseamnă ocuparea primelor locuri pe podium. Dacă nu chiar primul. Semn al nenumăratelor concursuri unde elevii Centrului de Educație Incluzivă din Vaslui au fost prezenți. Și, atenție, concurau alături de copii de vârsta lor din școlile normale. De ceva ani încoace, nu mai sunt bani pentru organizarea unor evenimente culturale dedicate elevilor cu deficiență de auz, spune Carmen Vezeteu. Dar festivalurile copiilor, la nivel local sau național, dovedesc că nu se face nicio diferență între concurenți, oferind tuturor șanse egale. E drept că mai apar și neînțelegeri. Era un concurs la care s-a impus competitorilor să nu urce pe scenă mestecând gumă. Ei bine, una dintre fetele din echipa Centrului din Vaslui e observată că își mișcă buzele mai pregnant. Cineva din juriu are impresia că ar avea gumă de mestecat și fata a fost la un pas de eliminare. Abia apoi s-au lămurit toți. Ea își număra pașii de dans. Tu, ca spectator, nu ai cum să-ți dai seama că ar exista vreo diferență între candidați. Cu atât mai puțin vasluienii au lăsat să se observe așa ceva.

"Profesorul meu de dans îmi spunea că pașii se formează mergând pe stradă, păstrând ritmul", se destăinuie instructorul. Asta le-a transmis elevilor ei. "Nimic nu este imposibil, aveți încredere în voi", le spune de fiecare dată, înainte de-a urca pe scenă. Ei acolo, sus. Carmen, jos, lângă scenă. Ochii instructorului nu se dezlipesc nicio clipă de ochii elevilor săi. Legătura pe care am observat-o și în sala de antrenament. Amintirile o copleșesc. Văd asta în ochii ei, umpluți de larcimi. De bucurie, zice. "Așa plâng de fiecare dată când copiii aceștia urcă pe scenă și dansează. Apoi sunt aplaudați. Este împlinirea muncii mele". Recunoaște încă un moment când, în fiecare an, o podidesc lacrimile. Când o nouă generație finalizează cursurile acestei școli. Dar legătura între elevi și instructorul lor nu dispare. Femeia are propria pagină de Facebook, cu peste 300 de prieteni, dintre cei care au trecut pragul dansului. Unii s-au împrăștiat în felurite locuri din țară. Alții au ajuns în străinătate. O comunitate importantă a celor cu deficiențe de auz, originari din România, se află în Italia.

Din 1954, școală pentru elevii cu deficiență de auz

A fost mai întâi, la Vaslui, o școală cu numai două clase de fete, în 1954 înființată. Prima de acest fel din zona Moldovei. Dobândind personalitate juridică abia în 2008. Unitate specializată în educarea copiilor cu deficiențe de auz, în ultimii ani extinzându-și aria și spre cei cu tulburări din spectrul autismului și sindromului Down, rezultând în acest moment un număr total de 93 de elevi, de la grădiniță până la clasa a zecea. Există o serie întreagă de specializări în rândul celor 43 de cadre didactice, psihopedagogi, cei de psihopedagogie specială, dar și dascăli pe diverse materii care țin de cultura generală. Sunt și experți în audiologie, alții pentru corectarea vorbirii. Se adaugă instructorii care-i îndrumă pe elevi în diverse activități din timpul liber. Așa cum este și cel de dans. Se adaugă fotbalul, atletismul, șahul. Elevii care au domiciliul în orașul Vaslui merg zilnic acasă. Dar sunt alții care provin din diverse comune, cât și din județele învecinate. Ei beneficiază de cazare. Cât privește servirea mesei, aceasta e destinată tuturor elevilor școlii. Suportul părinților fiind esențial în dezvoltarea acestor copii, afirmă profesorii, este de la sine înțeles că micuții se întorc în week-end acasă. Vacanțele sunt programate după calendarul tuturor întregului sistem de învățământ.

Statistică națională

Numărul copiilor cu deficiență de auz din țara noastră este la ora actuală de 2.600, cuprinși în școli speciale. Cifra provine de la Mihail Grecu, președintele Asociației Naționale a Surzilor din România. Trecut el însuși printr-o asemenea filieră educațională, consideră că oamenii aceștia au toate șansele de-a se integra în societate, dacă sunt îndrumați și încurajați, Mulți își dovedesc aptitudinile în meserii dintre cele mai diverse. Pe de altă parte, noile tehnologii dau posibilitatea amplificării sunetului cu ajutorul protezelor retroauriculare, în cazul hipoacuzicilor, prin Casa de Asigurări de Sănătate putând fi achiziționat, gratuit, un asemenea aparat.

Viitorul manual

Vorbesc, la finalul vizitei din Vaslui, despre manualul pe care Carmen Vezeteu vrea să-l scrie. Cât de curând, mă asigură, se apucă de treabă. Lăsând viitorilor instructori de dans toată experiența acumulată. Arătându-le, zice ea, cum imposibilul poate fi transformat în firesc. Ce ai de făcut, ca instructor, nu-i deloc simplu. Carmen încearcă să mă facă să înțeleg. Se referă la întrebarea pe care, cândva, o fată i-a pus-o. Și care îi vine în fiecare zi în minte. "Doamnă, cât de frumoasă este melodia aceasta?"…

Cele mai citite

Antrenament pentru Jocurile Olimpice. David Popovici, victorii în Belgia

Înotătorul român David Popovici își continuă pregătirea pentru Jocurile Olimpice de la Paris, iar în weekend a obținut două victorii de moral la concursul...

Război între conducerea centrală și filialele județene. Ciucă și Ciolacu impun candidați comuni PNL – PSD

Liderii de la centru ai PSD și PNL, în frunte cu Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, au decis candidații comuni ai acestor două partide...

Sfinţirea capelei le oferă ocazia parlamentarilor de a reflecta la menirea lor, spune Ciucă

În Palatul Parlamentului a fost amenajată o capelă ortodoxă. Aceasta a fost inaugurată luni, 25 martie, iar Nicolae Ciucă susține că Patriarhia Română şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă