20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăLifestyleFoodAstronomia românească, salvată prin emigrare

Astronomia românească, salvată prin emigrare

În 1991, când Institutul de Astronomie al Academiei scotea la mezat un post de astronom asistent, Ovidiu Văduvescu credea că l-a apucat pe Dumnezeu de-un picior. Făcuse facultatea de matematică cu acest vis în cap. Realitatea l-a adus cu picioarele pe pământ: “Vreme de 6 ani am fost astronom in Romania unde am terminat un doctorat in astronomie insa din pacate salariul meu “academic” nu a depasit niciodata echivalentul a 50 de euro pe lună. Sătul să mai stau în chirie în gazdă, de viaţa din ce în ce mai scumpă, de lipsa totală de investiţii pentru ştiinţă-(n.r. Academia Română operează cu două telescoape minuscule vechi de peste 50 de ani), în 1997 am emigrat in Canada cu numai vreo 2000 de dolari in buzunar însă cu o educatie solida in cap si un vis pentru o viata mai buna”. Piaţa joburilor de astronom fiind una extrem de restrânsă, în primii trei ani doctorul în astronomie Ovidiu Văduvescu şi-a câştigat pâinea lucrând ca programator la două firme IT. Dar nu s-a lăsat: “Cu gandul inca la stele, in 2000 am decis sa incep al doilea doctorat in astrofizica la Universitatea York din Toronto, pe care l-am terminat dupa 5 ani in care am fost bucuros sa observ la doua din marile observatoare ale lumii (in Mexic si Hawaii) si sa predau astronomie la plata cu ora ca profesor la un colegiu din Toronto”.

În 2006, a plecat cu o bursă de studii postdoctorale la o universitate din Africa de Sud, urmat de un contract în Chile, având şansa să studieze bolta cerească la celebrele observatoare americane (Tololo, Campanas), europene (ESO La Silla, Paranal) si internationale (Gemini, ALMA). În paralel a primit a doua bursă postdoctorală şi postul de profesor la o universitate intr-un oras prafuit din desertul Atacama. După ce a făcut observaţii la 20 de telescoape ale lumii, amplasate pe patru continente şi două insule, din 2008 Ovidiu Văduvescu e singurul astronom român rezident la unul din marile telescoape ale planetei. E vorba de instrumentul William Herschel (cu oglinda primara de 4.2 metri în diametru) în valoare de 40 milioane de euro, care a fost până anul trecut cel mai mare telescop din Europa.

Savant în paradis

Telescoapele observatorului britanico-olandezo-spaniol Isaac Newton Group (ING) unde lucrează Ovidiu Văduvescu sunt amplasate deasupra plafonului de nori, la altitudinea de 2400 de metri pe insula tropicală cu bananieri “La Palma” (supranumită şi La Isla Bonita- trad. Insula Frumoasă), din arhipelagul Canarelor. Pe insulă se află şi cel mai mare crater vulcanic din lume, “Caldera de la Taburiente”, care are 9 kilometri în diametru şi o adîncime de 770 metri. Telescoapele şi instrumentele de măsură montate pe ele sunt atât de complexe, încât o singură noapte de observaţie implică cheltuieli operaţionale de circa 10.000 euro, fiind nevoie de 8 astronomi şi 27 de ingineri şi tehnicieni ca să le opereze. Ca astronom de suport şi service Ovidiu lucrează în medie o noapte pe săptămână la cele două telescoape ale ING, iar restul timpului la biroul său de la nivelul mării, unde are “o vedere splendidă spre Atlantic”. Bineînţeles, dintr-un asemenea peisaj nu-i putea lipsi soţia, Gabriela. Dacă la asta mai adaugi că salariul unui astronom la un observator de top variază între 2000 şi 6000 euro, tabloul e complet.

“Eclipsa ’99”, o afacere începută cu 70 de dolari

În 1998 Ovidiu Văduvescu a făcut o pagină web de popularizare a eclipsei totale de soare care urma să aibă loc în România, al cărei link l-a postat pe site-urile frecventate de pasionaţii de eclipse. Urmarea? A fost asaltat de cereri de vizite in Romania din partea turistilor si astronomilor amatori si profesionisti de pe intreg mapamondul încât a fost nevoie să-i pună pe liste de aşteptare: “Mi-am deschis in Toronto mica firma “Total Solar Eclipse 99”, in numai 20 de minute si cu numai 70 dolari canadieni si impreuna cu fosta sotie si doi parteneri romani am administrat si organizat din Canada EuRo Eclipsa 99 in Romania, prin care am oferit 7 pachete astro-turistice diferite, aducand in tara mea natala aproape 200 de astronomi si turisti din 15 tari, intre care si mai multe celebritati “vanatori” de eclipse. Am fost a 3-a organizatie ca numar de turisti straini adusi la eclipsa. Comparativ, guvernul a cheltuit 1 milion de dolari pentru o reclama inceputa prea tarziu, facand o pagina web “oficiala” cu doar trei luni inaintea eclipsei, pagină ce continea mai nimic, trambitand ca vor aduce in tara peste 1 milion de turisti, al caror numar real total s-a ridicat la doar vreo 2000″.

Identifică asteroizii potenţial periculoşi pentru Terra

Acum 4 ani, împreuna cu un astronom de origine română, dr. Mirel Birlan, Ovidiu a creat la Paris programul EURONEAR (European Near Earth Asteroid Research) pentru a studia corpurile ceresti a căror orbită se intersectează cu cea a Pământului. În prezent în proiect au fost cooptaţi peste 50 de astronomi de la 15 institute din 8 ţări, care au reuşit studierea a 200 de asteroizi potenţial periculoşi pentru Pământ: “Ca realizare colaterală, noi am descoperit şi peste 500 de noi asteroizi care nu se intersectează cu orbita Terrei, devenind astfel primii romani descoperitori de asteroizi. E vorba de o echipă alcătuită in majoritate din amatori si studenti români pe care eu i-am adus să facă observaţii la telescoapele din Canare şi în Chile”.

Românul care a votat declasarea planetei Pluto

De 10 ani Mirel Bîrlan lucrează în locul cu “cea mai mare densitate de astronomi pe metru pătrat din Europa”. E vorba de Observatorul Astronomic din Paris, cel mai mare centru astronomic continental, care are în subordine trei telescoape, 700 de astronomi, tehnicieni şi ingineri şi al cărui buget anual de cercetări este 15 milioane de euro (fără a pune la socoteală salariile angajaţilor). După ce şi-a susţinut doctoratul la Paris, Mirel Bîrlan s-a specializat în fizica şi dinamica sistemului solar. El e unul dintre “vinovaţii” responsabili de eliminarea din atlase a planetei Pluto: În 2006 am fost la congresul Uniunii Astronomice Internaţionale la Praga, atunci când Pluto a fost declasat. Au fost aproximativ 2400 de oameni care au participat la lucrări, printre care şi cinci români. Am votat pentru declasarea micului corp ceresc, e adevărat, însă în spate stă o întreagă istorie. Faptul că Pluto nu mai este o planetă nu e un lucru pe care l-au decis astronomii, ci e o consecinţă a diverselor progrese şi descoperiri care au fost făcute în studiul sistemului solar”.

Sonda spaţială de 500 milioane de euro

Astronomul Mirel Bîrel este expert în asteroizi: “Preocuparea mea sunt aceste mici corpuri ale sistemului solar. Actualmente noi cunoaştem 400.000 de astfel de obiecte, dar în cursul carierei mele eu nu am studiat decât vreo 200. De exemplu în cazul asteroidului de mari dimensiuni 4 Vesta (600 km în diametru) am observat că solul lui seamănă foarte mult cu rocile vulcanice, ceea ce înseamnă foarte probabil că şi pe asteroizi a existat un fel de vulcanism”. Cum arată o zi de lucru a lui Mirel Bîrlan? “Chiar duminica trecută, alături de unul din colegii mei de la Observatorul din Bucureşti care e invitatul meu la Paris am observat pe unul din telescoapele NASA din Hawaii. Nu ne-am deplasat din Franţa, ci pur şi simplu din birou, pilotându-l de la 13.000 de kilometri distanţă”. Prin telescopul în infraroşu din Hawaii astronomul Mirel Bîrlan face observaţii pentru misiunea Rozeta, un proiect în valoare de 500 milioane de euro al Agenţiei Spaţiale Europene: “Eu observ de la sol cu telescopul asteroizii pe care sonda spaţială urmează să îi survoleze. Datele obţinute de mine sunt folosite de sonda spaţială pentru calibrearea celor 12 instrumente de măsură cu care este echipată: mini telescoape, mini lasere, mini detectoare, mini spectometre de masă”. Rolul sondei spaţiale pentru care lucrează Mirel Bîrlan e să caute indicii despre geneza sistemului solar: “Ne interesează e să vizităm un asteroid care are proprietăţi fizice diferite faţă de ce-a fost vizitat până acum de sondele spaţiale, unul care încă mai păstrează în matricea lui substanţele din timpul formării sistemului solar. E nevoie de asta pentru că la momentul actual noi avem o mare dilemă şi anume . Sunt câteva scenarii dar nimeni nu ne poate da indicaţii precise despre maniera cum s-a format. Survolarea astreoidului lui va oferi suficiente elemente pentru a favoriza un anume scenariu de formare a sistemului solar, însă în astronomie, un răspuns la o întrebare poate genera alte cinci întrebări”.

Românca care observă galaxii în deşertul Arizona

După un doctorat de 6 ani în astronomie la celebra universitate americană Yale, Dana Casetti e acum cercetător în cadrul Departamentul de Astronomie al aceleiaşi instituţii. Românca îşi face majoritatea observaţiilor la un telescop cu oglinda primară de 3.5 metri, care a costat 14 milioane de dolari, amplasat pe marginea unei prăpăstii, la 2100 metri, pe vârful Kitt Peak, în Arizona. De acolo studiază miscarile stelelor din Calea Lactee: “Grupul nostru, in special teza mea de doctorat cat si lucrarile de dupa teza, a făcut peste 50% din observaţiile la nivel mondial despre mişcările roiurilor globulare din Calea Lactee”. Importanţa acestor studii e covârşitoare pentru avansul astronomiei mondiale: “Cosmologia actuala este considerata un succes în testele la scara mare: distributia la scara mare a quasarilor, galaxiilor, roiurilor de galaxii, si a radiatiei cosmice de fond a Big Bang-ului. Cele mai mari dificultati ale cosmologiei contemporane apar la scara mica, adica la nivelul Galaxiei noastre si a satelitilor ei. Dacă omenirea explică cum s-a format Universul dar nu poate explica cum s-a format propria galaxie, atunci pe undeva e o problemă”. Echipa din care face parte Dana Casetti a determinat orbita celebrului roi globular Omega Centauri. Ulterior, prin modelare matematică, cei de la Yale au simulat evoluţia sa de-a lungul miliardelor de ani, descoperind că Omega Centauri e de fapt nucleul unei vechi galaxii satelit, absorbită de Calea Lactee: “Am aflat astfel că Omega Centauri a fost acretionat (n.r. fenomen fizic prin care un corp ceresc captează materia din spaţiul cosmic) in trecutul indepartat de Galaxia noastra si complet dezmembrat de efectele de maree. Am găsit stele provenite în urma distrugerii acestei galaxii satelit inclusiv în regiunea galactica in care se afla sistemul nostru solar”.

Studiul cerului, la fel de romantic ca odinioară?

Studiul cerului în zilele noastre a pus o barieră între ochiul astronomului şi firicelul firav de lumină care aterizează pe Pământ după un drum de miliarde de ani prin vidul cosmic glacial. Acum observaţiile astronomice se fac dintr-o cameră de comandă: “Dacă fac studii de poziţie pentru un asteroid, atunci voi vedea pe monitor o succesiune de cadre în care voi avea poziţii fixe pentru stele şi de la o imagine la alta un mic punctişor care se plimbă printre acele stele. În cazul în care analizăm spectroscopic un corp ceresc, nici măcar o imagine a cerului nu avem, ci doar un semnal sub forma unor grafice, dat de acel corp” explică Mirel Bîrlan. În principiu, pentru un telescop mediu (cu oglinda de 1-4 metri în diametru), informaţia stocată pe hard-disk într-o noapte de observaţie variază între 500 Mb şi 1000 Gb. Fiind un volum mare de date nu ne putem permite să analizăm imagine cu imagine, ci avem programe care detectează mişcările asteroizilor automat. Chiar şi aşa, informaţia culeasă într-o noapte de observaţie poate să însemne trei luni de muncă după aceea”. Astronomul nici măcar nu mai ghidează telescopul, ci o face o armată de tehnicieni şi ingineri pentru el. Tocmai sus, pe Kitt Peak, Dana Casetti de la Yale University, îşi aminteşte însă, când are o clipă de răgaz, că bolta cerească nu se contemplă din laborator: “Noptile de observatii se obtin greu prin competitie puternica si costa foarte scump, asa incat nu iti permiti sa ratezi nici un moment. Sigur ca in timpul unei expuneri de mai lunga durata pot iesi cateva minute din camera de control afara si pot privi cerul in toata maretia si splendoarea lui”.

România este mică şi în telescoape

România, posedă două mini-telescoape (50 cm diametrul oglinzii primare) vechi de jumătate de secol, tehnică mult inferioară celei cu care sunt dotaţi vecinii noştri: Ungaria (1 metru), Bulgaria (2 metri), Polonia (1.3 metri), Ucraina (2 metri). România stă jalnic şi la capitolul amplasament. În timp ce telescoapele româneşti se află în mijlocul poluării luminoase (unul e la Cluj, celălalt la Bucureşti), bulgarii l-au construit la munte (pe muntele Rozhen la 1759 metri), ucrainienii la 3100 metri în Caucazul de Nord (vf. Terskol lângă muntele Elbrus) iar Universitatea din Varşovia, mai cu dare de mână şi l-au amplasat în Chile, cea mai bună ţară din lume pentru observaţii celeste.

 

Cele mai citite

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...
Ultima oră
Pe aceeași temă