14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăLifestyleFoodCum se reinventează educaţia într-o școală din Mediaş

Cum se reinventează educaţia într-o școală din Mediaş

A fi profesor înseamnă „să educi elevii ca și cum ar fi copiii tăi“, e răspunsul pe care-l primesc de la Maria Radu, consilier educativ. Și tot interlocutoarea mea spune, susținută de colegii ei, că „vocația este pe primul plan atunci când ești profesor”, dar și că în relația cu cei aflați în fața ta, în bănci „trebuie să ții cont că fiecare are personalitatea lui”.

Cu un asemenea mod de gândire nu e de mirare că Școala Națională de Gaz din Mediaș a fost desemnată câștigătoare la nivel național în ceea ce privește capacitatea de a oferi elevilor consiliere și orientare profesională. Poate că unii s-ar gândi la o simplă școală de provincie, cu profil tehnologic. Profesorii medieșeni demonstrează că ideile reformatoare asupra modului în care ar trebui să se transforme învățământul nostru pot veni din orice colț al României.

Mai mult decât programa școlară. Pasiune

Am vrut să-i cunosc pe acești oameni din Mediaș, mai ales că ei au transformat o disciplină, educația antreprenorială, care se studiază la clasa a X-a, câte o oră pe săptămână, într-un fenomen care i-a însuflețit pe elevii acestei școli. Demn de semnalat este că în acest liceu există de șase ani încoace un adevărat laborator în care se „coc” ideile copiilor, în privința creionării firmelor virtuale. „Nu am vrut să ne limităm doar la acea singură oră pe săptămână de educație antreprenorială. Am făcut ore suplimentare, la școală, cu elevii noștri, pentru a-i face cu adevărat să înțeleagă acest domeniu și mai ales pentru posibilitatea de a-și cunoaște propriile capacități și viziuni despre viitorul lor”, spune profesorul Viorel Pasc, alături de care s-a aflat și Ovidiu Pop, cei doi dascăli, economiști la bază, direct implicați în proiect.

Modelarea caracterelor

Să predai doar lecțiile în sine nu pare suficient pentru profesorii pe care i-am întâlnit aici. Ei se ghidează și după anumite principii care te duc cu gândul la modelarea caracterelor. Cel puțin asta se vede dintr-un amplu material semnat de Maria Radu și de unul dintre foștii elevi ai liceului, Ionuț Codiță. Prilej de a descoperi „o nouă viziune asupra educației”, după experiența acumulată de dascălii acestei școli. Cursul de antreprenoriat capătă în acest fel cu totul alte valențe, dincolo de cerințele din manual.

„A învăța să cunoști, a învăța să faci, a învăța să trăiești cu ceilalți, a învăța să fim”. A învăța să cunoști înseamnă să înțelegi ceea ce ți se transmite, încât informațiile din diverse domenii, puse cap la cap, să-ți dea ție, elevului, o imagine corectă asupra lumii.
A învăța să faci nu se referă doar la meseria pe care o vei stăpâni, ci și să te adaptezi la necesitățile comunității. A învăța să trăiești cu ceilalți s-a concretizat prin faptul că elevii colaborează între ei, așternând pe hârtie proiectul unei viitoare afaceri. De aici se desprinde o idee îndrăzneață, anume că nu numai elevii învață de la profesori, ci și dascălii de la discipolii lor. Și o concluzie, fără alte comentarii – „într-o lume a comunicării virtuale și a promovării non-valorilor, faptul că se desfășoară astfel de acțiuni palpabile ne bucură și ne dă speranța că țara noastră se întoarce de la marginea prăpastiei spre normalitate. Micile afaceri care produc valoare sunt baza dezvoltării economice a fiecărei țări”.

Cele mai interesante idei de afaceri

Toate cele cinci clase de-a X-a ale Școlii Naționale de Gaz din Mediaș, din anul școlar 2013-2014, au avut parte și de lecții practice din partea unor oameni de afaceri locali, astfel încât învățăceii să înțeleagă tot ce înseamnă construirea unei firme, de pildă cum se face un plan de afaceri, principiile după care îți recrutezi angajații, promovarea pe piață a produsului. Elevii s-au împărțit pe echipe, dezvoltându-și conceptul pe care l-au ales. Poți spune că ideile lor ating domenii dintre cele mai diverse. Un joc adaptat pentru telefoanele mobile, o fermă de cai, deschisă turiștilor, cu scop turistic, producție de siropuri sau cosmetice bazate exclusiv pe flora din țara noastră, un cabinet medical care să aibă drept „doctori” lipitorile, ale căror efecte terapeutice se cunosc deja. Sunt doar câteva dintre cele 70 de proiecte de firme pe care elevii le-au pregătit în cursul anului școlar trecut, prezentate apoi în cadrul unui eveniment organizat în sala de festivități a școlii, la care au participat profesorii, elevii din celelalte clase, dar și oamenii de afaceri din oraș. Fiecare echipă cu un timp limitat la dispoziție, pentru a-și prezenta ideea. A fost, remarcă profesorii, un exercițiu util despre cum trebuie să-ți stăpânești emoțiile și să vorbești cât mai concis. Cu atât mai mult cu cât era vorba de un concurs, cele mai interesante fiind premiate.

Vot național pentru cele mai eficiente metode de predare

Avem un program național care se numește „Școala altfel”. Deși ar crea impresia că e mai degrabă apă de ploaie, situația stă cu totul altfel, în cazul acelor instituții de învățământ care au înțeles cu adevărat să se implice în dezvoltarea unor metode cât mai eficiente de predare a lecțiilor. Există și un concurs, la nivelul întregii țări, între școlile care prezintă propriile viziuni asupra educației, în domeniile știință, sport, cetățenie democratică, sănătate, abilități de viață sau ecologie, cultură, tehnică, artă, consiliere și orientare profesională. Fiecare județ și-a trimis la faza națională cea mai bună școală, iar la orientare profesională județul Sibiu a desemnat Școala Națională de Gaz din Mediaș. Câștigătorii celor zece secțiuni au fost anunțați pe 11 iunie 2014. Medieșenii au obținut primul loc pentru una dintre cele mai complicate situații din viața unui elev, legat de felul în care profesorii știu să-i îndrume pașii spre viitor. Nu numai experții au ales școala medieșeană. A existat și un vot, în paralel, pe rețelele de socializare. Chiar dacă la această școală elevii urmează filiere dintre cele mai diverse, de la exploatarea resurselor naturale și turism, până la ecologie și automatizări, cu toții, în clasa a X-a fiind, au trecut prin educația antreprenorială, învățând, iată, cu mult mai mult decât scrie în programa școlară. Unul dintre oamenii de afaceri implicați în acest proiect remarca astfel – „a fost un exercițiu valoros pentru toată lumea. Elevii au primit o mostră din viața antreprenorială, iar noi, oamenii de afaceri, o mostră despre cum va fi generația care ne va plăti pensiile”.   

Cele mai citite

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

SRI va gestiona sistemul informatic al ANAF

Proiectul de lege privind gestionarea sistemului informatic al ANAF de către SRI a primit un raport favorabil din partea comisiilor de specialitate și se...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...
Ultima oră
Pe aceeași temă