16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăLifestyleFoodDe ce este o excursie în Maramureș o misiune aproape imposibilă pentru...

De ce este o excursie în Maramureș o misiune aproape imposibilă pentru turiști

Să petreci câteva zile de vacanţă în cea mai fascinantă zonă istorică a României, Maramureşul, este o misiune aproape imposibilă pentru bucureşteni.

Atunci când nu eşti obligat să stai o zi şi o noapte pe drum, legăturile între două mijloace de transport care să te ducă mai repede la destinaţie nu sunt armonizate. Instituţii precum Tarom, CFR sau Autoritatea Naţională pentru Turism nu s-au coordonat deloc, astfel încât să ușureze drumul potenţialilor turişti.

În luna noiembrie a anului trecut, prestigioasa publicaţie National Geographic a realizat un Top 20 al celor mai frumoase locuri de vizitat în 2015. În acest clasament unul dintre onorantele locuri este ocupat de Maramureş, descris ca fiind „Neînfricata lume veche“. Dacă turişti din întreaga lume sunt invitaţi să vadă unul dintre puţinele locuri unde tradiţiile s-au păstrat nealterate, iar omul continuă să trăiască în armonie cu natura, pentru majoritatea românilor această zonă rămâne în cea mai mare parte a timpului un tărâm interzis.

Motivul: infrastructura precară şi faptul că instituţiile controlate de stat – Tarom, CFR şi Autoritatea Naţională pentru Turism – nu s-au coordonat pentru a stabili un orar al mijloacelor de transport în comun astfel încât timpul de aşteptare între sosirea unui avion şi plecarea unui tren să nu fie de mai multe ore, aşa cum se întâmplă acum.

Baia Mare nu are City Break

Deşi în capitala simbolică a Maramureşului – localitatea Baia Mare – există aeroport, deşi s-au întocmit zeci de planuri pentru dezvoltarea infrastructurii astfel încât să avem cel puţin o autostradă care să unească ţara de la un capăt la altul (nici unul finalizat e drept), bucureştenii nu pot petrece un sfârşit de săptămână în Maramureş. Aşa cum se întâmplă de obicei în programele turistice denumite City Break şi în care turiştii vizitează la final de săptămână oraşe aflate faţă de Bucureşti la o distanţă mult mai mare decât Baia Mare, şi anume: Milano, Dublin, Amsterdam ori Londra.

„România liberă“ a făcut o simulare pentru un turist care îşi doreşte să petreacă un sfârşit de săptămână în Maramureş. Am analizat durata călătoriei, costurile şi am reliefat inconvenientele tuturor opţiunilor de a călători pe ruta Bucureşti – Baia Mare. Trebuie făcută o menţiune: Baia Mare (unde opresc trenurile, autocarele şi aterizează avioanele) nu reprezintă destinaţia turistică finală.

De aici, pentru a ajunge în cele mai vizitate locuri ale Maramureşului, din cauza drumurilor proaste sau a circulaţiei pe o singură bandă, veţi mai parcurge: până în Botiza 94 de kilometri (se parcurg într-o oră și 50 minute), Săpânța – 86 de kilometri (1 h, 30 minute), Vișeu de Sus – 119 kilometri (2 ore). Astfel încât la timpii necesari călătoriei dus-întors până la Baia Mare se mai adaugă trei sau patru ore. Am luat ca destinaţie finală Botiza pentru că în acest loc jurnaliştii de la National Geographic au realizat o parte din reportajul despre Maramureş. De asemenea, am decis să facem o simulare pentru weekendul vineri (8 mai) – duminică (10 mai).

Trasee pentru a parcurge drumul Bucureşti – Botiza

Avion

Durata: 7 ore (dus-întors).

Preț: 830 lei.

Inconvenient major: nu zboară din Bucureşti vineri și nu zboară din Baia Mare duminica. Aterizarea la Baia Mare la o oră înaintată în noapte.

Durata unui zbor cu avionul este rezonabilă, de o oră și jumătate. Șocul este dat de programul de zbor al Tarom. Nu se poate pleca vineri din București și nu te poți întoarce duminică pentru că în aceste zile nu zboară avioane. Adică, exact în intervalul sfârşitului de săptămână în care ai putea încerca o evadare de 2-3 zile în zona istorică a Maramureșului. Din Capitală se zboară la ora 21.20 cu sosire la ora 22.45, iar plecarea din Baia Mare este la ora 5.55 dimineața și sosirea la București la ora 7.15. Dacă îți iei liber două zile şi cumperi un bilet în ziua de joi pentru a te întoarce luni vei plăti suma de 832 de lei (rezervarea a fost făcută în data de 28 aprilie).

O altă problemă este reprezentată de faptul că turiștii nu rămân la Baia Mare alegând să se cazeze în zone aflate la zeci de kilometri depărtare (Botiza, Valea Izei, Săpânța).

Astfel că la ora aterizării avionului în Baia Mare (22.45) trebuie să fii așteptat de către cineva de la un hotel sau pensiune sau să plătești o costisitoare cursă de taxi. Prețul unui kilometru de taxi este la Baia Mare de doi lei pe kilometru.

Avion și tren

Durata: 24 de ore. Preţ: 1.100 lei.

Inconvenient major: se pierde o zi pe drumuri, minim cinci ore de aşteptare la schimbarea mijloacelor de transport.

O alternativă o reprezintă zborul până la Cluj cu avionul (există chiar mai multe zboruri zilnice). Costul unui bilet dus-întors este 230 de euro (1.030 lei pentru perioada 8-10 mai). Din Bucureşti ar trebui să pleci vineri dimineaţa la ora 8, urmând ca la Cluj să ajungi o oră şi zece minute mai târziu. Cea mai lejeră legătură pentru a ajunge la Baia Mare o reprezintă trenul. Din păcate legăturile sunt foarte proaste. Primul tren face 4 ore dar, atenţie, pleacă la ora 2 dimineaţa din Cluj deci nu vă este folositor. Următorul va trebui să îl luaţi la ora 14.00 (după o aşteptare de cinci ore), urmând să ajungeţi la ora 18.00 plătind 30 de lei. Astfel că veţi face cu avionul şi trenul pe ruta Bucureşti – Baia Mare nu mai puţin de 10 ore. La întoarcere trebuie să fiţi în aeroportul din Cluj la ora 19.00, astfel că plecarea cu trenul din Baia Mare va trebui să fie la la ora 8.45 pentru a ajunge la ora 14.45, ceea ce arată că veţi petrece pe drum de la Baia Mare la Bucureşti alte zece ore.

Tren

Durata: 28 de ore (reamintim că am adăugat cele patru ore dus-întors până la Botiza).

Preț: 480 de lei.

Inconvenient major: se pierde o zi pe drumuri.

Oferta unei călătorii cu trenul nu este foarte generoasă. Varianta ideală este cea în care parcurgi distanța în 12 ore, plecarea fiind la ora 21.00 iar sosirea la 9.26. Viteza medie cu care se parcurg cei 800 de kilometri este de 65 kilometri pe oră. Celelalte variante sunt insuportabile deoarece celelalte trenuri fac 19 ore (prin Cluj Napoca), 16 ore (prin Satu Mare), și 14 ore (prin Dej).

La întoarcere, calvarul are aceleași coordonate: călătoria durează 12 ore, plecarea din Baia Mare fiind la 18.22, iar sosirea la 6.48. Preţul unui bilet la clasa a II-a dus-întors este de 240 de lei. În schimb, la cușetă prețul este de 480 de lei.

Autoturism

Durata: 24 de ore. Preț: 550 lei.

Inconvenient major: se pierde o zi pe drumuri, oboseala imensă acumulată.

Cu mașina proprie, ar trebui să ajungeți în trei ore jumătate. În situaţia fericită în care România ar fi o țară normală și ar avea autostrăzi. Ceea nu e cazul, astfel că cei 600 de kilometri (prin Cluj și Târgu Mureș) se fac în 8 ore, la care dacă adăugăm două sau trei popasuri ajungem la zece ore numai drumul dus. La un consum mediu de 7,5 litri/100 de kilometri, costul drumului este de 550 de lei potrivit distanta.ro

Autocar

Durata: 29 de ore. Preț:300 lei.

Inconvenient major: se pierde o zi pe drumuri, confort redus.

Probabil cea mai inconfortabilă este călătoria cu autocarul. Potrivit portalului autogari.ro, un drum direct durează doar dus 12 ore jumătate (de la 5.45 la ora 20.00, dar se pleacă și de la 2 noaptea).

Comparaţie

Numărul turiştilor, cât al unui oraş din Spania

În prima jumătate a anului trecut în Maramureş au fost înregistrate 74.959 înnoptări la turişti români (84,0%) şi 14.309 înnoptări la turişti străini (ceea ce înseamnă 16,0%). Această cifră este comparabilă cu cea a înnoptărilor într-un singur oraş din Spania, anume Cadiz unde media ultimilor ani este de 150.000. Echivalenţa se opreşte doar la numărul de înnoptări pentru că Maramureşul are o suprafaţă de 10.000 de kilometri pătraţi, iar Cadiz de numai 12 kilometri pătraţi. Cu maşina, de la Madrid la Cadiz, o distanţă comparabilă cu cea de la Bucureşti în Botiza se fac doar 6 ore (faţă de 10-11 pe tărâm autohton).

Atitudine

Guvernul nu răspunde la telefon

Am încercat să aflăm punctul de vedere al Autorităţii Naţionale pentru Turism. În acest sens, i-am întrebat, prin e-mail, câţi turişti vizitează Maramureşul într-un an şi dacă există ori au existat discuţii între Autoritatea Naţională pentru Turism şi reprezentanţi ai transportatorilor (mai ales cu cei de la Tarom şi CNADNR) pentru armonizarea orarului de transport.

Nu am primit nici un răspuns până la închiderea ediţiei. Pentru a înţelege nepăsarea şi lipsa de interes a Autorităţii pentru Turism faţă de o chestiune care privează statul de bani şi ar putea reprezenta o sursă de venit pentru oamenii din regiunea de nord, trebuie spus că nu există, în acest moment, posibilitatea de a contacta telefonic această instituţie aflată în subordinea guvernului. Şi asta pentru că Autoritatea pentru Turism are telefoanele tăiate de pe data de 2 aprilie. Şefa instituţiei, Simona Man, a explicat că telefoanele au fost întrerupte pentru că a expirat contractul semnat de ANT în urmă cu doi ani cu un operator de telefonie.

Opinie

Autostrăzile, o necesitate

Reprezentanții Asociației Naționale a Agențiilor de Turism susțin că nu există o cifră exactă care să indice cu cât ar fi crescut numărul turiștilor în cazul unei infrastructructuri corespunzătoare, dar cred că o autostradă ar reduce foarte mult timpul deplasărilor. În cazul turiștilor români care sunt nevoiți să călătoresacă pe distanțe lungi nu există soluții pentru scurtarea duratei călătoriei, în schimb turiștii străini care călătoresc cu autocarul prin România au un traseu bine stabilit cu obiective turistice zilnice astfel încât drumul să nu pară o povară, ne-a precizat Gabriela Peșeț de la Direcția de Comunicare a ANAT.

Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...
Ultima oră
Pe aceeași temă