22.8 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăLifestyleFoodEducaţia în natură: un concept care începe "să răsară" şi în România

Educaţia în natură: un concept care începe “să răsară” şi în România

Şcolile libere, în natură, sunt un fenomen în creştere în ţările vestice, unde conceptul a câştigat tot mai mult teren în ultimii ani. Metoda de învăţare practicată de aceste grădiniţe, în special, este bazată pe experienţa directă a copiilor cu natura, cu mediul înconjurător, chiar dacă asta înseamnă mâini şi haine murdare sau poate şi trânte în noroi. Scopul acestor instituţii educaţionale este creşterea şi educarea copiilor într-un mediu sănătos, natural, astfel încât cei mici să poată învăţa direct de la sursă ce înseamnă natura, petrecând fie toată ziua, fie o mare parte a zilei în aer liber. Camelia Jula de la TOTB.ro scrie despre cum este pus în practică acest concept şi în România, în prezent: timid, mai ales în grădiniţe particulare sau prin intermediul unor asociaţii de profesori şi formatori.

Numite “forest schools” sau “nature schools”, programele de acest fel au ajuns la peste o mie, în întreaga lume şi se adresează, în general, copiilor din mediul urban, care au prea puţin (sau deloc) contact cu natura şi realităţile acesteia. În România există, în prezent, instituţii de educaţie private (grădiniţe sau asociaţii de profesori, spre exemplu) care au o astfel de componentă, de experimentare în natură sau chiar promovează acest concept. Cele mai multe grădiniţe, însă, mai cu seamă din mediul urban, se rezumă la activităţi cu copiii între ziduri şi, poate, o vizită la vreo grădină botanică, dacă există, ori într-un parc.

În grădiniţele libere, ale căror “cursuri” se desfăşoară în natură, copiii sunt încurajaţi să sape pământul, să urce în copaci, să alerge liberi oriunde doresc, să se bucure de ce le oferă natura. Alte programe au chiar cursuri de grădinărit, la care copiii învaţă cum se plantează legumele, florile, pomii, cum se obţine hrana sănătoasă, cum se îngrijeşte o plantă, cum se păstrează mediul înconjurător curat sau cum pot recunoaşte diferite plante ori animale din sălbăticie. Experienţa dobândită pe viu este hotărâtoare pentru viitorul lor: lucrurile astfel învăţate, la vârstă fragedă, se întipăresc definitiv, iar “lecţiile” deprinse în şi de la natură au un rol în modelarea dezvoltării copilului. În plus, “astfel de programe oferă copilului mai mult decât o simplă înţelegere a naturii, îi oferă o sănătate mai bună şi o mai bună coordonare”, susţine Martin Clarcke, profesor în cadrul unei grădiniţe germane de pădure.

Acesta mărturisea, citat de publicaţia Inhabitot, că la grădiniţa unde activează “vin copii în vârstă de patru ani care abia dacă au fost scoşi pe-afară şi, când ajung aici, abia pot traversa un câmp (pentru că nu e drept), darmite să se caţere într-un copac”. Însă, odată ce devin parte dintr-un astfel de program în aer liber, din fericire aceşti copii învaţă destul de repede şi să se caţere în copaci, şi să alerge, şi multe altele. Astfel de şcoli şi grădiniţe libere au tot apărut, în ultimii ani, în Germania, Marea Britanie sau Cehia, dar şi în alte locuri din lume; recent, o grădiniţă din SUA a anunţat că va înfiinţa un asemenea program (în SUA astfel de şcoli în aer liber sunt foarte puţine), în condiţiile în care copiii americani sunt consideraţi cei mai “privaţi de natură” din lume, iar sistemul şcolar american şi părinţii americani continuă să se bazeze pe orele de clasă petrecute în interior, cât mai mult posibil.

Dar nici România nu stă mai bine la acest capitol: majoritatea programelor de grădiniţă înseamnă ore petrecute între pereţi, cu activităţi de interior şi eventuale vizite în parc, la vreo grădină botanică ori zoologică ori, poate, la o fermă sau o ieşire la iarbă verde. Excepţiile vin din mediul privat, unde există grădiniţe care au adoptat acest concept de “educaţie în natură” sau unde se formează asociaţii de profesori, specialişti în diverse domenii, care oferă cursuri particulare prin care încearcă să suplinească absenţa naturii din programele şcolare ale instituţiilor de stat. Grădiniţa Internaţională Ioanid este un astfel de exemplu, din mediul privat: aflată în Bucureşti, instituţia propune părinţilor şi copiilor exact acest concept, de “forest school”, explicându-le şi în ce constă.

Tot în Bucureşti există o asociaţie numită Growth, alcătuită din cinci membri şi 12 colaboratori, care şi-au unit eforturile în 2014 şi au pornit la drum. “Asociaţia este forma concretă a visurilor membrilor săi fondatori”, spune Ani Săceanu, membru fondator al asociaţiei. “Growth a apărut din dorinţa membrilor săi de a se implica activ în comunitate, oferind părinţilor, şi nu numai, alternative viabile pentru cei care vor să înveţe şi altfel. Echipa Growth are membri cu pregătiri diverse şi experienţe de lucru multiple, iar asta înseamnă că proiectele noaste sunt abordate multidisciplinar. Îmbinăm educaţia formală cu cea non-formală. Obiectivele noastre sunt multiple, spre exemplu: promovarea bunelor practici în educaţie şi dezvoltrea educaţiei civice şi ecologice, susţinerea programelor de învăţământ alternativ („outdoor education” fiind unul dintre acestea) şi educaţie aplicată, promovarea învăţării prin experimentare”, explică Ani Săceanu şi George Popescu, şi el membru fondator al asociaţiei. “Numele Growth a fost ales datorită dublei sale semnificaţii în limba engleză – creşterea în natură, atât a plantelor, cât şi a oamenilor, dar şi dezvoltarea emoţională şi spirituală a persoanei. A fost o alegere bazată pe sentiment, aşa că limba nu a constituit o barieră”.

Cursurile Growth au structuri diferite, de la ateliere creative cu o singură întâlnire, la module tematice ce se pot întinde pe mai multe săptămâni, precum şi excursii şi tabere tematice. “Momentan, avem 17 profesori şi formatori în cadrul asociaţiei, iar domeniile sunt destul de variate: de la artă la limbi străine, de la fotografie la drept, de la teatru la ştiinţe, de la educaţie civică la educaţie sexuală. Oricare din aceste activităţi se poate desfăşura şi în aer liber, în natură; şi să nu uităm că multe dintre domenii se unesc în cadrul activităţilor şi excursiilor de „outdoor education”, spun cei doi membri fondatori. Asociaţia are site propriu, este prezentă şi pe reţelele de socializare, a mai fost menţionată în presa online şi blogosferă, dar probabil mai mult decât acestea, pentru cei care doresc să îşi înscrie copiii la cursurile sale, contează recomandările părinţilor care deja au experimentat modelul de educaţie alternativă propus de Growth.

Activitatea propriu-zisă a asociaţiei a pornit anul acesta, în luna ianuarie, iar de atunci au avut în jur de 20 de participanţi ocazionali, pentru ateliere şi 18 copii înscrişi la diferite cursuri şi activităţi. De curând, asociaţia a lansat un program de tabere de vară. Costurile cursurilor diferă, în funcţie de mai mulţi factori, dar “sunt accesibile, fără a pune la îndoială calitatea lor”, punctează Ani Săceanu. Growth deţine două spaţii de lucru, numite “Art Room” şi “Science Room”, dar şi o curte, în aer liber, extrem de utilă în sezonul cald. “Activităţile de tip „outdoor education” vor fi desfăşurate cu precădere în parcuri sau grădini din Bucureşti, precum şi în zone montane, unde avem deja relaţii foarte bune cu proprietari de pensiuni. Momentan, lucrăm la un nou proiect ce are în vedere realizarea de cursuri gratuite în parcuri din Bucureşti, desfăşurate în weekend”.

De ce apare atât de rar pus în practică, în România, conceptul de “şcoală în natură”? “Motivele sunt numeroase”, consideră Ani şi George. “Oamenii sunt fascinaţi de tehnologie şi, cu cât o folosesc mai intens, cu atât se pierde contactul cu natura şi se uită că tot ceea ce ne înconjoară este, de fapt, natură sau este inspirat din natură. Abordările pedagogice sunt uneori defectuoase, uităm cât de multe putem învăţa de la natură, indiferent de domeniu, iar progresul presupune îmbinarea ambelor părţi, nu excluderea uneia. De cele mai multe ori, chiar şi profesorii au pierdut contactul cu natura. Activităţile tip „outdoor education”, practic, nici nu au făcut vreodată parte din programa şcolară românească, accentul punându-se pe cantitate de informaţii, teste, examene şi competiţie, din cauza unei viziuni încă conservatoare asupra învăţământului. Această abordare este incompletă şi depăşită. Sigur, echipează un elev cu ceva aptitudini şi cunoştinţe pentru a promova un examen, dar asta nu însemnă educaţie, nu înseamnă că el va fi competitiv în orice domeniu ales, în contextul global actual. Multe programe occidentale încorporează „outdoor education”, deoarece reprezintă o metodă holistică (minte, trup şi suflet) de dezvoltare a unui om. Aceasta încercăm să facem noi la Asociaţia Growth. Încercăm să suplinim programa tradiţională cu aceste elemente holistice, care au ca efect o dezvoltare completă, echilibrată, competitivă, sănătoasă, a oricărui copil”.

Citiţi materialul integral pe TOTB.ro.

Cele mai citite

TOP 5 abilităţi esenţiale care te vor propulsa în carieră

Indiferent de traseul pe care-l alegi în carieră, vei avea nevoie de mai mult decât cunoştinţe specifice pentru a avansa. Soft skills sau abilităţile...

Ce Este TOKERO Level Up Token? Tot Ce Trebuie Să Știți + Bonus!

Crypto exchange-ul românesc Tokero nu numai că și-a consolidat poziția pe piața financiară digitală, dar se pregătește să facă un pas uriaș înainte cu...

Președintele polonez Duda ar urma să se întâlnească cu Trump

Președintele polonez Andrzej Duda a declarat că s-ar putea întâlni cu Donald Trump în timpul unei vizite la New York săptămâna aceasta, în timp...
Ultima oră
Pe aceeași temă